Turcia trimite migranţi la porţile Europei: criză umanitară sau agresiune?

In urmă cu cinci ani cînd, la iniţiativa cancelarei germane Angela Merkel, în jur de un milion de migranţi au trecut din Turcia în Europa, editorialiştii au fost mai timoraţi în analizele lor. Au fost puse atunci  în special în evidenţă aspectul umanitar, precum şi responsabilitatea Europei în contextul războiului din Siria, un conflict pe care europenii nu au ştiut să-l oprească.

In prezent constat însă că limbile „s-au dezlegat”, că prudenţa legată de gîndirea politică corectă a dispărut. Dacă pînă nu demult se vorbea despre „presiune migratorie” acum se vorbeşte despre o invazie orchestrată de noul „sultan” de la Ankara, Tayyip Recep Erdogan. Editorialistul Renaud Girard spune următoarele în Le Figaro: „Frontierele Europei sunt atacate. Astfel, pe întîi martie 2020, au putut fi văzuţi tineri vînjoşi şi bărboşi strigînd „Allah Akbar” şi ducînd cu ei un truchi de arbore pe post de berbec ca să spargă cu el poarta unui post de frontieră grec. Aceşti musulmani, rezidînd în Turcia dar originari din diferite ţări ale Orientului Mijlociu, fuseseră transportaţi gratuit cu autobuzele de către autorităţile turce spre frontiere greacă”.

Tot în Le Figaro, istoricul şi teologul francez Jean-François Colosimo îşi pune următoarea întrebare: „Pînă unde va merge naivitatea europenilor în faţa agresiunii lui Erdogan”. Istoricul reaminteşte că Imperiul Otoman a fost timp de secole un adversar redutabil al Europei, şi că ar fi o iluzie să credem că Turcia s-a schimbat radical. Ceea ce s-a schimbat, mai spune Jean-François Colosimo, ţine de presiunile exercitate de americani asupra Europei în contextul războiului rece. Washington-ul a decretat atunci, pentru a combate comunismul, că Turcia era un stat modern, laic, capabil să se democratizeze şi chiar să intre în Uniunea Europeană. Citez din nou din articolul lui Jean-François Colosimo: „Iată unde am ajuns. America a introdus un lup în interiorul stînii iar Europa l-a hrănit”.

Un sociolog candian, Mathieu Bock-Côté, arată, în acelaşi cotidian Le Figaro care se ocupă mult de Turcia, că Erdogan îi foloseşte pe migranţi ca o trupă de şoc şi că, în spatele aşa-zisei crize umanitare, avem de-a face cu o veritabilă invazie, cu un veritabil plan de „destabilizare a civilizaţiei europene” şi de „supunere” a acesteia.

Erdogan ştie că Europa este timorată, că europenii discută mult pînă cînd iau o decizie, că sentimentul de vinovăţie post-colonială a europenilor îi paralizează uneori pe aceştia. El mai ştie că în Europa o imagine răscolitoare (cum a fost acum cinci ani aceea a unui copil kurd înecat în Mediterana) poate mobiliza opinia publică în favoarea migranţilor, în ciuda avertismentelor repetate ale lansatorilor de alertă. Erdogan mai ştie că în tentativa sa de a slăbi pe cît se poate Europa poate conta pe sprijinul Rusiei, deşi Moscova şi Ankara sunt în conflict în Siria. Erdogan mai ştie că islamizarea unor regiuni cît mai vaste în Europa este posibilă prin transfer de populaţie de origine musulmană, prin crearea de enclave musulmane pe teritoriul european şi prin instituirea unui control în aceste enclave cu ajutorul a mii de asociaţii şi reţele dominate de Fraţii Musulmani.

În culise, şi diplomaţii europeni ştiu acest lucru, dar, după cum spunea un alt editorialist francez Guillaume Perrault, Europa este „dezarmată moral” în faţa Turciei.

Vor reuşi europenii să se trezească din hipnoză şi să-i ţină piept lui Erdogan, care în Siria a sprijinit cele mai retrograde forţe islamiste şi jihadiste, inclusiv în regiunea Idlib? Întrebarea este formulată de mulţi observatori, răspunsul urmează să fie dat la Bruxelles.