Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (180): Et si l’on remplaçait l’ENA printr-o școală de dans ?

w980-p16x9-000_1fx5p7_0.jpg

Image source: 
FP

Îşi poate permite un om politic sa aibă, în loc de inimă, un calculator de socotit? La această întrebare încearcă să răspundă scriitorul Virgil Tănase în cronica bilingvă următoare, subiectul fiind extras din multitudinea de polemici care marchează viaţa politică a Franţei în acest început de an.

Acum, când mă aflu pentru aproape a doua sută oară în fața acestui microfon al postului Radio France Internationale, je peux croire que vous avez bien compris quel est le terrain de chasse de ces chroniques bilingues. Îmi culeg poamele din domeniul muzicii ușoare vorbindu-vă de parfumul unor locuri pitorești și de cozonaci cu nucă, de livres parfois sérieux avec l’excuse que ce n’est pas moi qui les ai écrits, et  de tableaux de maîtres chiar dacă, uneori, acestea mânjesc pereții ca să devină din opere de artă producții de „artă vizuală”, dar iar nu e vina mea. Etc. Bref, j’écarte délibérément les sujets politiques dont s’occupent, avec compétence et virtuosité, mes collègues de rédaction. Les décisions des dirigeants de nos pays et du monde ne me font ni chaud ni froid – după pilda acelui erou al lui Shakespeare care afirmă că lucrurile implacabile îl lasă indiferent. Ce se întâmplă în incintele sacre ale parlamentelor țărilor democratice nu e de competința mea à moins qu’il ne s’agisse, comme dans le cas présent, d’un incident qui soulève une question plus générale, de cultură generală sunt ispitit să spun, și anume qu’est-ce qu’« un homme politique ».

Cette question agite aujourd’hui la scène médiatique française dar nu mă îndoiesc că ea îi preocupă și pe cei din celelalte spații ale Europei noastre unite unde, pare-se, dacă ar fi să dăm crezare presei, prezența unor intruși veniți din diferite sfere profesionale, parfois cocasses, rendent cette question d’une indiscutable actualité.

Le nœud de l’affaire c’est les réponses d’une ministre et d’une députée dans le cadre d’un débat parlementaire pour allonger de quelques jours le congé accordé par les entreprises privées aux parents qui ont perdu un enfant, congé payé par lesdites entreprises. Propunerea a fost respinsă de majoritatea parlamentară cu argumentul că o asemenea măsură penalizează intreprinderile și că nu e cazul, ca să reluăm fraza unei deputate a majorității : « s’acheter de la générosité à bon prix sur le dos des entreprises » - lesquelles entreprises ont réagi immédiatement par la voix du président du syndicat des patrons en déclarant qu’elles, les entreprises privées, n’ont jamais demandé un tel allégement de charges și că sunt dispuse să suporte cheltuielile legate de o situație atât de dramatică, cu atât mai mult cu cât multe dintre ele o fac deja, din simplă compasiune, fără să fi așteptat o lege. Discuțiile în arena mediatică s-au aprins, incendiul a luat proporții și președintele republicii el însuși a cerut, printr-un comunicat, deputaților majorității sale d’être « plus humains ». Bref, choquée, l’opinion publique est arrivée à se demander soudain si un homme politique peut se permettre d’avoir une calculette à la place du cœur. Les noms d’oiseau volent haut dans le ciel de la république et celui de technocrate revient plus souvent qu’à son tour avec une connotation franchement désagréable. Gândirea economică pentru care omul e un simplu producător de bunuri materiale și societatea un fel de întreprindere care poate fi gerată contabil își dovedește eșecul flagrant. Un fossé se creuse entre les dirigeants qui raisonnent sur le papier et des électeurs qui ne sont pas des chiffres. On commence à prendre au sérieux les constats du sociologue Jean-Claude Kauffman, directeur de recherche au Centre National de la Recherche Scientifique, qui publiait il y a un an un livre căruia nu i s-a dat poate atenția cuvenită, intitulat „La fin de la démocratie” și din care n-ași reține pentru discuția noastră de azi decât o frază : « Le rêve de remplacer Dieu par la Raison était peut-être trop grand. » Ceea ce se poate spune și altfel, mai clasicizant, cu vorbele lui Pascal : « le cœur a des raisons que la raison ignore », de unde s-ar putea trage concluzia că societățile nu pot fi conduse cu rigla și compasul materialismului istoric care oferă o întemeiere logică liberalismului economic. Calităților de inteligență și rigoare intelectuală que cultivent et développent les écoles de sciences politiques li se substituie azi o alta care pare indispensabilă în activitatea politică, anume empatia, qui ne s’enseigne pas et pour laquelle il n’y a pas, hélas, un cursus universitaire.

În concluzia cărții sale, Jean-Claude Kauffman mărturisește că după ce a cugetat îndelug, il n’a trouvé aucune solution pour éviter les dangers qui nous guettent à la suite de l’effondrement des démocraties. Ce n’est pas surprenant : Jean-Claude Kauffman e om de știință și știința constată, nu crează. Viața, dimpotrivă, e o creație continuă și de aceea politica nu poate fi o știință exactă. Il faudrait peut-être envoyer ceux qui veulent exercer ce métier dans les écoles d’art și-n loc de discursuri electorale, luându-l drept pildă pe Zadig, eroul lui Voltaire, ar trebui să le cerem candidaților să danseze. Il nous serait peut-être plus facile de juger de leur capacité à comprendre que la vie, la vie de quiconque, n’est que l’effort de transformer le poids de la chair en œuvre d’art, și că politicul e arta de a smulge omenescul din legea gravitației economice.