Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa, alegeri municipale: 300 000 de persoane cu dizabilităţi vor putea vota

unnamed.jpg

300 000 de persoane cu dizabilităţi aflate sub tutelă au dreptul să se deplaseze la urne pe 15 şi 22 martie.
300 000 de persoane cu dizabilităţi aflate sub tutelă au dreptul să se deplaseze la urne pe 15 şi 22 martie.
Image source: 
AFP/MYCHELE DANIAU

În Franţa, în virtutea unei legi datând din martie anul trecut, numeroase persoane afectate de un handicap mental sau fizic vor avea dreptul de a vota. În jur de 300 000 de astfel de persoane majore aflate însă sub tutelă au dreptul, în principiu, să se deplaseze la urne. 

Până acum magistraţii erau cei care decideau, în Franţa, dacă o persoană cu dizabilităţi avea sau nu dreptul să voteze. Si în virtutea acestui mecanism 80 la sută dintre persoanele cu dizabilităţi nu erau autorizate să se ducă la vot. Legea de anul trecut a modificat regula, şi de altfel la alegerile europene din mai 2019 au votat deja numeroase persoane cu dizabilităţi mentale sau fizice, afectate de un sindrom de tip autist sau de deficienţe intelectuale. Birourile de vot s-au echipat în acest sens, iar diverse asociaţii i-au pregătit din timp pe aceşti alegători majori aflaţi sub tutelă. Franţa încearcă de mulţi ani de fapt să integreze persoanele cu dizabilităţi în circuitul electoral, şi există numeroase iniţiative în vederea iniţierii lor civice.

Franţa mai face eforturi şi pentru crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. Potrivit statisticilor, aproape 500 000 de personaje suferind de diverse tipuri de handicap sunt înscrise la agenţiile specializate cerând un loc de muncă. Pe data de 9 martie, preşedintele Emmanuel Macron a inaugurat, pe bulevardul Champs Elysées, o cafenea restaurant unde lucrează 19 persoane cu dizabilităţi. Este al cincilea stabiliment de acest gen, numit „Café Joyeux” (Cafenea Veselă), creat în virtutea unui principiu de solidaritate între francezi promovat de Emmanuel Macron.

Această reţea de cafenele-restaurant îşi propune şi să educe populaţia în general pentru a-i privi altfel pe oamenii cu dizabilităţi. În următorii doi ani vor fi deschise alte şapte astfel de „cafenele vesele” în şapte mari oraşe franceze precum Marsilia, Lyon, Lille. „O societate reuşeşte împreună sau de loc” a spus Emmanuel Macron la inaugurarea cafenelei de pe Champs-Elysées. În jur de 12 milioane de persoane, dintr-o populaţie de 66 de milioane, sunt afectate în Franţa de diverse forme de handicap. Un milion cinci sute de mii suferă de deficienţe vizuale şi 850 000 se află în situaţie de mobilitate redusă.