Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Coronavirus: Franţa e „în stare de alertă”, Emmanuel Macron se adresează naţiunii

em.jpeg

Emmanuel Macron, presedintele Frantei, participà la o videoconferintà la Palatul Elysée, 10 martie 2020
Emmanuel Macron, presedintele Frantei, participà la o videoconferintà la Palatul Elysée, 10 martie 2020
Image source: 
Michel Euler, Pool, Reuters

Cu aproape 2.300 de cazuri de contaminare cu coronavirus şi aproape 50 de decese, Franţa este al doilea focar european după Italia. Tara se pregăteşte déjà de câteva zile să ia noi măsuri pentru a limita propagarea Covid-19 în rândul populaţiei. In acest sens, preşedintele Emmanuel Macron se va adresa solemn în această seară compatrioţilor săi. Deciziile pe care le va anunţa şeful statului au fost pregătite la ora prânzului în cursul unui nou Consiliu de apărare. La ce se pot aştepta francezii?

Consiliul de apărare fusese precedat de un consiliu ştiinţific în jurul lui Emmanuel Macron. Palatul Elysée insistă pe faptul că deciziile pe care le va anunţa preşedintele se vor baza doar pe „expertize ştiinţifice”.

Din spusele celor din antutajul preşedintelui, intervenţia radio-televizată a lui Macron din această seară, ora 20, ora Parisului, va fi „relativ scurtă” şi va fi destinată „să-i liniştească şi pregătească pe francezi pentru viitoarele etape”. Teoretic, nu se aşteaptă o amânare a alegerilor locale prevăzute pe 15 şi 22 martie în circa 36.000 de comune din Hexagon. Un consens politic ar exista în jurul idei de a menţine acest scrutin cu riscul de a avea o rată a participării mai slabă. La fel, Macron nu ar urma să anunţe închiderea tuturor şolilor din Franţa. Actualmente doar vreo 400.000 de elevi stau acasă pentru că locuiesc într-unul din principalele focare ale epidemiei.

Cu aproape 2.300 de cazuri de contaminare cu coronavirus şi aproape 50 de decese înregistrate până miercuri, Franţa este al doilea focar european după Italia. Ministerul sănătăţii spune că se fac zilnic o mie de teste de depistare cu coronavirus.

Primele măsuri anunţate pe plan naţional au fost interzicerea adunărilor mai mari de o mie de persoane şi vizitele, inclusiv ale apropiaţilor, în casele de bătrâni. Stadiul 3 şi ultim al alertei sanitare urmează să fie anunţat în zilele următoare – sau poate chiar astăzi seară de preşedintele Macron – dar el nu se va asemăna cu ceea ce li s-a impus italienilor, adică o carantină generalizată. Cel puţin asta spunea executivul de la Paris în urmă cu câteva zile.

Stadiul 3 al alertei sanitare presupune în fapt gestionarea epidemiei, pregătirea spitalelor ca să facă faţă epidemiei, să evite tensionarea situaţiei şi în particular saturarea serviciilor de reanimare. In acest sens, a fost déjà mobilizată aşa-zisa „rezervă sanitară” formată din toţi angajaţii din sectorul medical: doctori dar şi infirmiere, logisticieni, psihologi, secretare medicale, asistente, şamd. „Rezerva sanitară”, instaurată acum un deceniu, prevede şi mobilizarea voluntarilor din rândul studenţilor la medicină şi a medicilor proaspăt pensionaţi.

In paralel cu acţiunile pregătite de preşedintele Republicii, premierul Franţei Edouard Philippe însoţit de 5 miniştri – printre care cei de la Interne şi Sănătate - i-a primit în cursul dimineţii pe preşedinţii celor două camere ale parlamentului de la Paris, pe liderii grupurilor parlamentare şi pe şefii diverselor partide politice. La ieşirea de la Palatul Matignon, liderii opoziţiei au cerut măsuri sociale şi economice.

Trebuie precizat aici că din spusele ministrului muncii, circa 3.600 de firme au cerut să beneficieze de măsuri de şomaj tehnici pentru circa 60.000 de salariaţi. E vorba mai ales de angajaţi din turism, restaurante, lumea spectacolului şi transporturi, sectoarele cele mai afectate de criza coronavirus şi de măsurile luate de guvern pentru a combate epidemia.

Fără îndoială că decizia lui Donald Trump de a interzice europenilor să intre în SUA timp de o lună va avea şi ea consecinţe economice, va afecta cu precădere sectorul turismului şi al transportului aerian.