
Special Paris
Alegeri locale Franţa: Promisiuni electorale imposibil de respectat
locale.jpeg

Promisiuni suprarealiste, promisiuni irealiste, promisiuni imposibil de ţinut din cauza competenţelor primarilor – Le Monde şi colectivul Les Surligneurs a trecut în revistă o serie întreagă de anunţuri făcute de cei care vor să cucerească un post de primar.
La Béziers, oraş din sudul Franţei, primarul sprijinit de Reuniunea naţională, partid de extremă dreaptă, propune să le acorde azil politic independentiştilor catalani. Ori, propunerea este complet irealistă. Pe de o parte pentru că protejarea unei persoane în numele unor raţiuni politice nu se decide la nivel local ci naţional. Apoi, cererile de azil între state membre ale UE – aici e vorba de Franţa şi Spania – sunt respinse din principiu întrucât se presupune că aceste ţări respectă drepturile omului. In fine, unii dintre independentiştii catalani precum Carles Puigdemont, fac obiectul unui mandat de arestare european.
Un candidat în fruntea unei liste regionaliste din Besançon – estul Franţei - promite el că vrea să rupă regiunea sa de cea în care se află actualmente pentru a o alipi alteia. Trebuie ştiut însă că acest tip de secesiune, chiar şi prin referendum, nu e de competenţa colectivităţii locale. Primarul nu face decât să prezideze consiliul municipal şi în această calitate dispune de „puterea reglementară”. El semnează deci deciziile municipale privind curăţenia, drumurile, urbanismul, cultura, comerţul cu alcool, şamd. din comuna sa. E vorba de o putere secundară, limitată la exercitarea competenţelor sale şi la teritoriul comunal.
La Dax, tot în sudul Franţei, un candidat de centru-dreapta promite că dacă este ales, „timp de 6 ani” – adică durata mandatului său – nu va mări impozitele locale. Promisiunea este generoasă dar fantezistă. Dacă un primar poate influenţa taxele locale, valoarea locativă a bunurilor imobiliare, în funcţie de care sunt calculate anumite taxe locale, este fixată de fisc în funcţie de piaţă.
La Bordeaux, oraş până nu demult gestionat de Alain Juppé, pretendentul la postul de primar venit de la partidul prezidenţial LREM vrea ca „până în 2026 toate livrările de mărfuri să se facă cu vehicule 100% curate”. Măsura nu este complet irealizabilă dar ea depinde şi de alţi parametri externi. De exemplu, ea nu se va putea aplica vehiculelor utilitare care respectă normele de emisii Euro 6, cele mai recente şi exigente din Europa. Circulaţia lor este garantată pe întreg teritoriul UE.
In fine, la Rennes, în Bretania, lista Franţei nesupuse propune o măsură de democraţie originală şi anume ca întregul consiliu municipal să poată fi revocat la jumătatea mandatului municipal printr-o simplă iniţiativă cetăţenească. Lucru care revine la a creea un mandat imperativ, cu rezultate obligatorii. Ori, constituţia Franţei interzice acest tip de mandat deputaţilor şi, prin extensie, şi aleşilor locali. Singura posibilitate este ca lista Franţei nesupuse să se angajeze singură că demisionează dacă nu-şi respectă promisiunile...