Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Coronavirusul, „Ciuma” lui Camus şi timpul retrocedat

camus.jpg

Image source: 
Gallimard

Nevoia de a înţelege ce i se întîmplă umanităţii este atît de mare încît publicul larg recurge nu doar la informaţiile şi analizele mediilor de informare, ci şi la literatură. În Italia, de exemplu, se semnalează, în context de epidemie galopantă, o creştere spectaculoasă a vînzărilor pentru romanul „Ciuma” de Camus.

Albert Camus, deţinătorul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1957, descrie în romanul său „Ciuma” modul în care o comunitate se organizează pentru a rezista şi a învinge un rău imprevizibil căzut parcă din senin. Acţiunea se petrece în oraşul-port Oran aflat în Algeria, la ora aceea colonie franceză.

Prima parte a cărţii este plină de suspans şi are un ritm alert întrucît surprinde infiltrarea ciumei în oraş, încetul cu încetul, precum şi incredulitatea iniţială a locuitorilor. Sute, mii, zeci de mii de şobolani încep să iasă la lumină şi să moară pretutindeni, în imobile, pe străzi, în subsoluri, în pieţe… Locuitorii oraşului nu-şi dau seama că acesta este semnul dezastrului, dar nici nu le vine să creadă că în oraşul lor, în subsolurile urbei lor, exista o masă atît de mare de şobolani.

Albert Camus mînuieşte cu fineţe metafora. Şobolanii nu invadează oraşul, nu vin din altă parte, ei sunt acolo dintotdeauna, ascunşi, invizibili, şi probabil că epidemia izbucneşte tocmai pentru că la un moment dat ei au devenit prea mulţi, pentru că mizeria subterană la Oran a devenit mult prea mare.

Imposibil să nu facem astăzi o analogie, citind această carte, cu faţa mai puţin glorioasă a globalizării… În primele pagini ale cărţii sale Camus descrie oraşul Oran ca fiind unul urît, orientat exclusiv spre comerţ. Iată o altă cheie pentru o paralelă cu zilele noastre: oare nu a însemnat globalizarea o deturnare a tuturor energiilor de la ceea ce am putea numi protecţia şi bunăstarea omului spre o imensă competiţie pentru îmbogăţire, consum, exces, speculaţie? 

Mulţi critici literari au văzut în acest roman apărut în 1947, deci imediat după al doilea război mondial, o alegorie a ascensiunii nazismului, dar şi a rezistenţei împotriva sa. Marea calitate a literaturii este, în orice caz, faptul că rămîne deschisă multor interpretări. În Japonia, de exemplu, romanul „Ciuma” a fost cumpărat de multă lume după catastrofa de la Fukushima din martie 2011. Anul trecut, după incendiul din aprilie de la catedrala Notre-Dame, a crescut brusc cererea la romanul „Notre-Dame de Paris” de Victor Hugo. Iar în noiembrie 2015, după atentatele teroriste din capitala Franţei, a fost cumpărată cu febrilitate cartea lui Ernest Hemingway „Parisul este o sărbătoare”.

Romanele au partea lor de contribuţie la înţelegerea unor fenomene sociale complexe, tocmai pentru că literatura se focalizează altfel asupra omului decît o fac presa şi ştiinţele sociale. Iar acest moment în care aproape un miliard de pămînteni sunt în carantină, merită cred să ne întoarcem spre această sursă de înţelepciune datorită privirii nuanţate pe care scriitorii au aruncă asupra omului şi a contradicţiilor sale.

Epidemia de Covid-19 este o tragedie, fără îndoială. Pe lîngă marele număr de morţi lumea va fi confruntată mai mult ca sigur şi cu multe sechele psihologice precum şi cu alte efecte nefaste. Concomitent, pentru cei care caută un sens acestei încercări, carantina poate însemna un timp regăsit. La fel ca Marcel Proust putem şi noi, în măsura posibilului, să mergem în căutarea timpului, spre întîlnirea cu lumea noastră interioară. Covid-19 poate însemna deci şi un timp retrocedat, pe care nu-l mai investim în alergările cotidiene şi în fuga spre niciunde ci în întîlnirea cu propria noastră fiinţă.

Dacă angoasa morţii rămîne puternică în cotextul epidemiei, să nu ignorăm nici şansa de a conferi un sens uman, reflexiv, cultural acestei paranteze halucinante, acestei pauze globale numită pandemie de Covid-19.