Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dificila situație din Iran pe timp de pandemie

la_geneva_michelle_bachelet_inaltul_comisar_onu_pentru_drepturile_omului_a_cerut_marti_ca_sanctiunile_economice_sa_fie_relaxate_pentru_mai_multe_state_ori_chiar_suspendate_pentru_a_putea_lupta_contra_covid-19._.jpg

La Geneva, Michelle Bachelet, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, a cerut marți ca sancțiunile economice să fie relaxate pentru mai multe state ori chiar suspendate, pentru a putea lupta contra Covid-19.
La Geneva, Michelle Bachelet, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, a cerut marți ca sancțiunile economice să fie relaxate pentru mai multe state ori chiar suspendate, pentru a putea lupta contra Covid-19.
Image source: 
REUTERS/Denis Balibouse

Iran, Coreea de Nord, Cuba ori Venezuela sunt țări aflate sub sancțiuni economice internaționale. Doar că în plină pandemie mondială, impactul acestor sancțiuni este unul imens. ONU dorește o relaxare a sancțiunilor pentru ca aceste state să poată lupta contra coronavirusului.

Printre statele cele mai affectante de Covid-19 este Iranul. Aici, oficial, virusul a făcut deja peste 1 800 morți. 

Sancțiunile economice nu se aplică, teoretic, în sectorul medical.

Faptic, Teheran nu poate cumpăra ventilatoare pentru a asigura respirația pacienților bolnavi de coronavirus și nici măști de protecție.

 

Sistemul prin care se acordă derogări este ineficace și foarte lent iar Iranul duce o lipsă cruntă, în plină pandemie de coronavirus, de echipamente medicale, explică Ruth Marshall de la Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului.

Ea atenționează că medicii iranieni ajută și bolnavii din țările limitrofe. 

Sistemul sanitar național nu mai face față, în ciuda uni excelent personal medical căci sancțiunile internaționale au pus la pământ economia iraniană și au afectat, indirect,sistemul de sănătate, explică Organizația Mondială a Sănătății.  

 

Statele Unite, prin vocea președintelui Donald Trump, s-au declarat pregătite să ajute Teheranul în lupta contra virusului. Dar mâna întinsă a fost refuzată categoric de ayatolahul Khamenei, liderul religios iranian.

 

În schimb, Iran a acceptat ajutorul Germaniei, Chinei și al Franței.

Teoretic căci publicația franceză Le Point scrie că o echipă de la Médecins sans frontières s-a văzut nevoită să revină în Franța după ce autoritățile locale au asigurat-o că nu au nevoie de vreun ajutor. 

 

Totul, în timp ce un doctor din Organizația Mondială a Sănătății estimează că numărul purtătorilor de virus ar putea fi în Iran de 5 ori mai mare decât cifrele oficiale.