Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Timpul carantinei - vremea enormităţilor, sau cum îţi „aşterni” carantina aşa vei trăi după

virus.jpeg

Operaţiune de dezinfecţie într-o gară din regiunea pariziană.
Operaţiune de dezinfecţie într-o gară din regiunea pariziană.
Image source: 
REUTERS/Christian Hartmann/File Photo

Va însemna, această epidemie, şi sfîrşitul Uniunii Europene? Se termină globalizarea odată cu apariţie lui Covid-19? Se va prăbuşi total Occidentul şi împreună cu el democraţia liberală? Întrebările pe care şi le pun mulţi oameni, pe diverse meridiane ale globului, în acest context de criză sanitară sunt numeroase, iar unele dintre ele au conotaţie apocaliptică.

„Simţ enorm şi văz monstruos” spunea Caragiale, unul dintre spiritele cu cel mai fin şi ironic simţ critic pe care l-a dat România. Putem extrapola însă sintagma de mai sus, în acest moment, la scară europeană şi chiar planetară. Momentele de criză, cum este cea pe care o trăim, sunt ideale pentru proliferarea profeţilor şi a iluminaţilor, a falşilor specialişti şi a experţilor în teorii complotiste, a profesioniştilor în materie de catastrofism şi a incitatorilor la ură…

Deja, în România dar şi în alte ţări, unii comentatori scot artileria grea pentru a trage în Uniunea Europeană precum şi în ideea de democraţie. Argumentele sunt simple, de genul „ia te uită cum în societăţile mai disciplinate, unde domneşte autoritatea, epidemia a fost învinsă mai repede”. Sau: „Cum se face că principalele ţări care ajută acum Italia sunt China, Rusia şi Cuba? Nu înseamnă asta că solidaritatea europeană a murit?”

Acest timp de carantină este şi unul al proliferării ştirilor false, a propagandei anti-europene, a manipulărilor mediatice, a enormităţilor, a fricii iraţionale. Pe timp de pandemie continuă de fapt şi conflictele larvare, cum ar fi războiul economic dintre Statele Unite şi China. Această încercare colectivă a umanităţii va fi, fără îndoială, instrumentalizată politic şi religios de forţe şi tendinţe care parcă n-au aşteptat decît acest moment pentru a relua asaltul împotriva unor idei dominante de la căderea comunismului încoace, cum ar fi cea de liberă circulaţie, de deschidere, de tolerenţă, de multiculturalism.

Personal sunt convins că trebuie să schimbăm multe lucruri în Europa şi în lume după ce se va stinge epidemia. Dar în acelaşi timp nu trebuie să aruncăm la pubelă toate valorile şi idealurile democratice în numele cărora s-a construit Europa.

Pe timp de criză, o altă tentaţie este aceea de desemnare a ţapilor ispăşitori. În evul mediu evreii au fost deseori consideraţi vinovaţi de răspîndirea ciumei. Acum sunt arătaţi cu degetul aşa-zişii „colportori” de virus. În România sunt priviţi cu suspiciune cei reveniţi în grabă din străinătate în speranţa că „acasă” carantina va fi mai uşoară. Reacţii alergice de acest gen se produc însă şi la „case mai mari”. În Franţa bretonii s-au speriat în această lună martie de venirea parizienilor, a celor avînd de fapt case de vacanţă în această regiune. În Italia regăsim aceeaşi situaţie tensionată în multe regiuni. Localnicii de la Rimini, de exemplu, se plîng că virusul a fost adus de milanezi. Iar în Spania madrilenii sunt văzuţi ca nişte pestiferaţi pe coastele Mediteranei unde s-au „refugiat” pentru a avea condiţii mai uşoare de carantină.

În situaţii limită omul are cea mai mare ocazie de a demonstra că rămîne om, după cum tot în situaţii limită el îşi arată uneori josnicia. Iată de ce mi se pare că, în ciuda angoasei legată de boală şi de moarte, de posibila contaminare şi de suferinţă, actuala criză sanitară trebuie privită totuşi cu moderaţie, cu raţiune, cu echilibru. Nimeni nu a fost pregătit pentru ea, statele au subestimat pericolul, greşeli enorme au fost făcute chiar şi într-un stat-providenţă ca Franţa care s-a trezit fără măşti de protecţie deşi în urmă cu zece ani dispunea de un stoc gigantic pentru toată populaţia şi chiar pentru o parte din Europa.

Există un proverb românesc: „cum îţi aşterni aşa vei dormi”. El poate fi adaptat momentului: „cum îţi aşterni carantina aşa vei trăi şi după”. În cazul de faţă, prin cea ce gîndim, spunem şi facem în aceste luni de carantină „se aşterne” de fapt perioada de după. Dacă ne panicăm şi ne dezumanizăm acum, plină de amărăciune va fi şi ieşirea din criză.