Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franța: Vastă operațiune de evacuare, cu trenuri rapide, a bolnavilor de coronavirus

tgv.jpg

24 de bolnavi de coronavirus au plecat din Nancy, la bordul unui TGV, pentru spitale din vestul Frantei, 29 martie 2020
24 de bolnavi de coronavirus au plecat din Nancy, la bordul unui TGV, pentru spitale din vestul Frantei, 29 martie 2020
Image source: 
Alexandre MARCHI / POOL / AFP

Două trenuri de mare viteză (TGV), transformate în spitale pe roți, au transportat duminică mai multe zeci de pacienți dintr-o parte în alta a Franței. O primă operațiune de acest gen avusese loc joi. Scopul acestor evacuări, care se vor multiplica în următoarele zile, este de a elibera locuri de reanimare în estul Hexagonului.

Pacienții evacuați la bordul a două TGV-uri proveneau din estul Franței, regiunea cea mai afectată de epidemia de coronavirus. 36 de bolnavi au fost astfel transportați spre sud-vestul Franței, acolo unde, pentru moment, se află cei mai puțini bolnavi în reanimare sau terapie intensivă.

Cele două trenuri transformate în spitale pe roți au plecat cvasi-simultan din Nancy și Mulhouse. Toți pacienții erau în reanimare, mulți în comă artificială. In fiecare vagon au fost instalați 4 bolnavi și o echipă medicală formată din 6 persoane. Ajunși la destinație, în regiunea Nouvelle-Aquitaine, pacienții au fost repartizați în vreo zece spitale, mai ales din Bordeaux și Poitiers. 20 de salvări și zeci de infirmiere și medici, îmbrăcați în combinezoane integrale albe, îi așteptau în gările respective.

Evacuările acestor bolnavi spre alte spitale îndepărtate va permite serviciilor de reanimare din estul Franței să se ocupe de noii bolnavi care continuă să sosească în masă. Sâmbătă, în spitalele din marele Est al Franței erau 786 de bolnavi în reanimare. Regiunea a deplâns déjà 757 de decese de Covid-19.

Un prim TGV cu bolnavi la bord transportase joi 20 de pacienți, tot din est, spre spitale din regiunea Pays-de-Loire. Serviciile sanitare prevăd alte transferuri de acest gen în următoarele zile. «Trebuie să ne pregătim pentru 15 zile extrem de dificile» prevenise sâmbătă premierul Edouard Philippe.

De notat că doi bolnavi de coronavirus au fost evacuați duminică spre un spital din Ulm la bordul unui avion al armatei germane. A fost vorba de prima evacuare a unor pacienți din estul Franței cu mijloace militare germane. Alți bolnavi francezi fuseseră înainte evacuați spre spitale germane dar la bordul unor elicoptere ale forțelor armate franceze.

Franța: Vastă operațiune de evacuare, cu trenuri rapide, a bolnavilor de coronavirus