Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mărturia unui medic român din Franța care îngrijește pacienți Covid în post reanimare

img-20200410-wa0001.jpg

Medicul Alina Ciofu, în fata Clinicii chirurgicale din Melun
Medicul Alina Ciofu, în fata Clinicii chirurgicale din Melun

In Franța s-a depășit pragul simbolic al celor 12.000 de morți din cauza coronavirusului. Dacă în estul Franței, apogeul epidemiei a fost depășit, în regiunea Parisului, a doua cea mai afectată regiune de Covid-19, «vârful» epidemiologic nu este încă atins. Apar totuși primele semne ale unei probabile ameliorări și anume numărul de admisii în serviciile de terapie intensivă care a scăzut pentru prima dată joi, 9 aprilie. Alina Ciofu, diabetolog de origine română, stabilită de 30 de ani în regiunea capitalei franceze, lucrează în 2 spitale: unul public (la spitalul din Montargis), altul privat (Clinica chirurgicală Saint-Jean L’Ermitage din Melun). In interviul pe care ni l-a acordat, medicul descrie felul în care se lucrează în noile servicii de post reanimare care au fost create în cele două structuri spitalicești în urma declanșării epidemiei de coronavirus.

Alina Ciofu: Totul s-a întâmplat într-un mod foarte rapid după ce s-a declanșat planul alb. Planul alb este un plan prin care spitalele rechiziționează în urgență mijloace materiale și umane ca să poată face față unui aflux important de pacienți. Pentru spitalul din Montargis am declanșat acest plan alb. Prin acest plan alb au fost rechiziționate un sfert din paturile de medicină, din care pacienții au fost externați, iar aceste paturi sunt păstrate pentru afluxul important al pacienților care sunt susceptibili de a veni la urgențe. La clinica chirugicală, anesteziștii au fost rechiziționați să facă din serviciul de anestezie paturi de reanimare. Aceste paturi au fost secundate ulterior de crearea unui serviciu de îngrijiri continue post reanimare, post terapie intensivă pentru pacienții care au fost inițial spitalizați la reanimare, tocmai pentru a limita afluxul în reaminare din spitalele înconjurătoare și mai ales din spitalul regional de la Melun.

Vasile Damian: Si Dvs. sunteți în acest serviciu de post reanimare...

A.C: În mod normal în acest serviciu de post reanimare nu era nimeni pentru că nu exista. E un serviciu care a fost creat cu participarea voluntară a medicilor de la clinică ca să îi ajutăm pe anesteziști. Anesteziștii au fost rechiziționați pe serviciul de reanimare, iar noi, pe gărzi de 12 ore, ne-am propus să urmărim în serviciul de post reanimare bolnavii care sunt mai puțin gravi.

V.D: În ce constă această perioadă de post reanimare? Cât durează? Ce li se face pacienților?

A.C: În primul rând, sunt pacienți foarte fragili, pentru că, așa cum numele le indică, sunt pacienți care ies din reanimare, dacă au șansa să iasă din reanimare. Perioada post reanimare poate fi o perioadă destul de lungă, de o săptămână, zece zile, în care oamenii au nevoie de o supraveghere apropiată. Se continuă toate tratamentele începute în reanimare. Li se continuă oxigenul. Mulți dintre ei sunt pacienți în vârstă care sunt denutriți și trebuie alimentați. Se fac analize regulate de sânge să se vadă care este toleranța medicamentelor. Li se fac diverse examene complementare. Este o perioadă foarte fragilă. Unii bolnavi se pot complica ulterior, chiar ieșind din reanimare. Pot chiar muri.

V.D: Sunt mulți acolo la ora actuală? Sunt saturate cele două servicii sau mai e loc? 

A.C: La clinica din Melun sunt zece paturi care au fost rechiziționate de anesteziști, din care actual sunt ocupate nouă. Același lucru s-a întâmplat și la Montargis. Sunt 13 paturi cu o ocupație de zece paturi și posibilitatea ca acest serviciu să se extindă în serviciu de post reanimare, cu crearea altor zece paturi suplimentare dacă afluența pacienților este foarte mare.

V.D: După ce stau o săptămână, zece zile în post reanimare, unde pleacă acești pacienți? Sunt bine merci pe picioarele lor sau mai trebuie să treacă printr-o altă stuctură mai ușoară înainte să se întoarcă acasă?

A.C: Situația este foarte variată. Pacienții sunt foarte heterogeni. Sunt pacienți între 20 și 95 de ani. Sunt pacienți foarte diferiți din punctul de vedere al patologiilor. Actualmente, în serviciul de post reanimare, de îngrijiri continue, la spital din 30 de paturi avem cam 20 ocupate. Din aceste 20 cam patru pacienți pot pleca la domiciliu. Bineînțeles că îngrijirile continuă la domiciliu prin supravegherea constantelor și câteodată chiar și cu oxigen. Pentru alți pacienți, care sunt mai în vârstă, returnarea la domiciliu riscă să pună probleme. Câteodată sunt cupluri de bătrâni care trăiesc în zone izolate și unde nu este posibilă întoarcerea la domiciliu. Atunci, trebuie făcute cereri pentru a fi primiți în servicii de reabilitare funcțională.

V.D: Unde riscă. Știm cu toții că în azilele de bătrâni din Franța e o dramă actualmente. Și dacă sunt duși într-o casă dintr-aceasta medicalizată, riscă să se reîmbolnăvească, nu?

A.C: Bineînțeles, dificultatea este că multe din aceste case sunt în carantină. Nu primesc pacienți. Problema este că transferurile către aceste case sunt foarte limitate din cauza lipsei de locuri și a situației de carantină. Sunt probleme foarte mari, care prelungesc perioada de spitalizare și riscă să pună o problemă pentru primirea altor pacienți.

V.D: Așa cum spuneați la început, specialitatea Dvs. este diabetologia. Ce v-a făcut să vă implicați în această operațiune?

A.C: Când ești medic, ești ca un soldat care pleci la război. În primul rând a fost o obligație de rechiziționare generală a tuturor forțelor și a tuturor medicilor din spital. Ne-am întâlnit ca să vedem cum putem gestiona acest aflux de pacineți, știind că nu eram niciunii infecționiști ca să putem să îi luăm în grijă. Dar la bază, în primul rând suntem medici și am reușit să creăm o listă de gardă. Cei care sunt de gardă pot, chiar dacă nu sunt în specialitatea lor și au dificultăți, să aibă în permanență fie un medic de reanimare, fie un medic anestezist cu care sunt în binom și pot cere întotdeauna un aviz sau o luare în grijă în cazul unui bolnav care se agravează. 

V.D: Sunteți de 30 de ani în Franța. V-ați imaginat vreodată că o să trăiți această experiență inedită?

A.C: Cred că nimeni nu și-a imaginat această experiență inedită. Este foarte greu și trebuie să ai o capacitate de flexibilitate și de adaptare foarte mare. O foarte mare parte din medici au pus-o în aplicare de îndată ce epidemia a început. Bineînțeles că trăim în fiecare zi și descoperim noi situații medicale, noi situații de urgență. A fost necesară și organizarea unui serviciu de gardă, de triaj la urgențe unde suntem îmbrăcați în costum de protecție pentru a tria pacienții care sunt COVID pozitiv, față de pacienții care sunt COVID negativ. E foarte important ca pacienții care sunt suspecți COVID plus să aibă un circuit individual în interiorul spitalului, să urmeze circuitul COVID și să limiteze riscul de contaminare al celorlalți pacienți. Toate urgențele când vin cu salvarea sau de oriunde vin, trec la spital prin această zonă de filtru, de triaj, unde suntem un trinom, un medic, o infirmieră și o asistentă medicală îmbrăcați în costume de protecție. Se face acest triaj pe baza unui test, a unor întrebări, a unor simptome care sunt în favoarea sau nu a unei infecții cu COVID 19. Cei care sunt suspecți urmează acest ciruit special și sunt duși fie în reanimare, fie în serviciu direct COVID. 

 
Mărturia unui medic român din Franța care îngrijește pacienți Covid-19 în post reanimare