
Special Paris
Airbnb, în mare dificultate din cauza incertitudinilor privind turismul, își dă afară un sfert din salariați
airbnb.jpg

Criza este brutală pentru Airbnb. «Traversăm cu toții cea mai gravă criză din viața noastră» a declarat dealtfel cofondatorul și directorul general al firmei. Brian Chesky recunoaște că platforma de rezervare de locuințe on-line «a fost grav afectată» de epidemie. Oamenii din lumea întreagă au încetat să mai voiajeze iar pentru anul acesta, «veniturile noastre se anunță la mai puțin de jumătate față de cele generate în 2019» mai spune tânărul miliardar (38 de ani) din California în mailul adresat salariaților săi. Dealtfel, Chesky afirmă că și-a redus drastic costurile în toate sectoarele si că a obținut de la fonduri de investiții noi finanțări în valoare de două miliarde de dolari pentru a face față crizei coronavirusului, dar degeaba.
«Suntem confruntați cu două realități dure: nu știm când se vor relua voiajele iar când se vor relua, oamenii vor voiaja altfel» spune cofondatorul Airbnb ca să-și justifice cele 1.900 de disponibilizări. In opinia lui Chesky, când măsurile de carantină impuse azi la miliarde de oameni vor fi ridicate, «turiștii vor dori ceva mai aproape de ei, mai sigur și mai ieftin.» Firma de închiriat locuințe pe net vrea să revină la meseria ei de bază și deci își va îngheța alte proiecte precum transporturile, hotelurile sau voiajele de lux.
Situația lui Airbnb în Franța riscă și ea să fie perturbată. Casele și apartamentele de închiriat pe platformă aparțin în proporție de 66% francezilor, se află deci în Hexagon. Cu alte cuvinte, dacă străinii nu vor mai putea voiaja pentru a veni în Franța, Airbnb își va pierde o treime din clienți. Salvarea ar putea veni din interior, de la francezi, care și ei, în locul plecărilor peste hotare, vor rămâne probabil vara aceasta mai degrabă în Hexagon. Dar și la acest capitol, persistă incertitudini întrucât francezilor li s-a spus că de abia în iunie vor ști dacă vor putea sau nu pleca în vacanță. Cu alte cuvinte, până atunci nimeni nu-și face rezervare chiar dacă tot mai mulți caută ceva, tatonează terenul. Reamintim că platforma de închiriat on-line propune 650.000 de oferte – case sau apartamente - în toată Franța din care 10% la Paris dar și în 28.000 de comune din țară. Ca să-i asigure pe viitorii clienți, Airbnb Franța s-a asociat cu o firmă specializată în menaj și dezinfecție și va lansa la vară serviciul «Ekoklean on demand» efectuat de specialiști și disponibil pentru toți proprietarii din Franța contra unui cost de 15 euro pe oră.
Dificultățile lui Airbnb influențează și piața creditelor imobiliare. Intr-adevăr, anumiți proprietari care-și închirau locuințele, vor avea dificultăți pentru a-și plăti ratele la casă. Nu în ultimul rând, criza va întârzia și introducerea în bursă a societății. Airbnb urma să fie vedeta pe Wall Street anul acesta. Societatea, care miza pe o valorizare bursieră de 31 de miliarde de dolari înainte de criză, se pare că și-a revizuit estimarea la «doar» 26 de miliarde. Unii analiști o evaluează chiar la «doar» 18 miliarde…