Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa, ieşirea din carantină: test decisiv al responsabilităţii individuale

capture_decran_2020-05-10_a_16.18.45.png

Staţie de metrou pariziană amenajată pentru respectarea "distanţării sociale".
Staţie de metrou pariziană amenajată pentru respectarea "distanţării sociale".
Image source: 
REUTERS/Benoit Tessier

Data de 11 mai marchează sfîrşitul carantinei în Franţa deşi unele restricţii de mişcare rămîn în vigoare, de exemplu francezii nu vor avea voie să se deplaseze la mai mult de o sută de kilometri de domiciliu. În paralel, starea de urgenţă sanitară rămîne în vigoare pînă pe data de 10 iulie. În ce stare de spirit ies francezii din această experienţă care a început pe 17 martie, ne spune Matei Vişniec.

Ca peste tot în Europa şi chiar în lume, francezii răsuflă uşuraţi că nu mai trebuie să completeze declaraţii pe onoare pentru se deplasa, dar rămîn îngrijoraţi în privinţa viitorului. Dintre cele 50 000 de şcoli existente în Franţa, se redeschid în jur de 86 la sută, iar pentru părinţi acest lucru reprezintă o angoasă suplimentară din cauza riscului de contaminare. Situaţia cea mai dramatică ar fi aceea ca părinţii să fie contaminaţi de proprii lor copii care să ia virusul de la şcoală.

Sociologul Gérard Bronner arată în revista Le Point că francezii ies oarecum din condiţia evident dificilă dar totuşi clară şi securizantă a carantinei pentru a înfrunta riscurile din exterior pe cont propriu. Numeroşi experţi i-au avertizat de altfel pe francezi: depinde de voi dacă vă repeziţi imediat să organizaţi reuniuni de familie sau dineuri cu mulţi invitaţi, amplificînd astfel riscul contaminării, sau reîncepeţi cu prudenţă viaţa socială.

Din datele evocate de Gérard Bronner rezultă că în timpul carantinei au apărut diverse fenomene legate de anxietate: insomnie, coşmaruri… Un alt fenomen să-i spunem „social” este marele număr de delaţiuni: în unele oraşe 70 la sută din apelurile telefonice au avut ca obiect delaţiuni de genul „vecinul meu nu respectă regulile sanitare sau de distanţare socială”. Sociologul Gérard Bronner mai constată un lucru destul de stupefiant: în numai două luni francezii s-au obişnuit cu regulile de distanţare socială şi cu obligativitatea de a purta mască sanitară, iar unora li s-a părut suspect, chiar neavenit, că la televizor personajele de ficţiune din diverse seriale nu se adaptează la rîndul lor noilor „norme”.  

Cotidianul Le Monde publică mărturiile unor francezi care par decişi să-şi schimbe modul de viaţă după această experienţă cu totul specială. Mulţi francezi simt nevoia de a părăsi tumultul marilor oraşe şi de a se instala la ţară, pentru a duce o viaţă mai „simplă” dar cu mai puţin stress şi mai aproape de natură. De altfel agenţiile imobiliare constată o creştere a interesului pentru casele din regiunile rurale. „A fost necesară această perioadă de carantină ca să ne dăm seama cît de mult eram, înainte de ea, încarceraţi în cotidianul nostru”, declară un salariat de 43 de ani, cadru comercial într-o multinaţională. Dintr-o dată el a realizat cît de absurdă era deviza vieţii lui şi a intreprinderii unde lucra: „să vindem mai mult, să producem mai mult, să obţinem maximum de bonusuri”.

„Carantina este un punct de ruptură, o probă a adevărului, de acum înainte nu ne mai putem minţi. Această situaţie a pus în lumină aspectul superficial şi inutil al vieţii pe care o duceam înainte. Am descoperit cît de dependenţi şi de neputincioşi eram şi acest lucru ne face să dorim să ne schimbăm viaţa.” Iată o altă reflecţie care vine din partea unui filozof, Claire Marin, autoarea unei cărţi intitulată chiar aşa, „Rupturi” (Editura l’Observatoire, 2019).

Iată şi o altă experienţă: un cuplu care decide să trăiască în viitor fără să mai aibă datorii la bancă. Declicul a intervenit după ce banca i-a anunţat că, din cauza crizei economice, vor trebui să ramburseze un împrumut în 20 de ani şi nu în 25 cum figura propunerea iniţial. Cuplul respectiv declară pentru Le Monde: n-am mai cumpărat casa pe care o voiam, ne-am mutat cu chirie într-un apartament mai mic şi vrem un viitor fără credite.

S-ar spune deci că perioada de aproape două luni cît au stat în carantină francezii a fost una de reflecţie. Ei au reflectat la vulnerabilităţile sistemului capitalist, la ce este esenţial şi neesenţial în viaţă, la cum ar putea să-şi reajusteze modul de viaţă. Oare vor ieşi ei mai înţelepţi din această încercare? Întrebarea este de fapt valabilă pentru toată umanitatea. Vom reuşi să trăim altfel după acestă pauză obligatorie şi fără precedent impusă de pandemie? Sau aceleaşi erori vor reveni în viaţa noastră ca nişte comete malefice?