Consecinţe şi sechele previzibile şi imprevizibile în urma pandemiei

„Am douăzeci de ani. Nu voi lăsa însă pe nimeni să-mi spună că este cea mai frumoasă vîrstă a vieţii mele.” Am citat titlul unui articol publicat în Le Figaro de editorialistul Jean-Pierre Robin care se întreabă dacă nu cumva copiii născuţi între 1996 şi 2005 nu sunt „noua generaţie pierdută”. Intrarea lor pe piaţa muncii era deja problematică, din cauza şomajului, şi înainte de criză. Ea devine şi mai problematică în prezent, în context de recesiune economică planetară.

Editorialistul francez recurge la termenul „dezastru” cînd furnizează şi cifre: în zona euro Produsul Intern Brut va fi amputat cu aproape 8 la sută în acest an. În Franţa şomajul, care era de 8 la sută înainte de epidemie, va deveni de 10 la sută. Europa are încă şansa de a funcţiona pe baze ceva mai clemente faţă de salariaţi, şi pe mulţi i-a salvat într-un fel mecanismul şomajului tehnic plătit de către stat. În Statele Unite situaţia pare a fi şi mai dezastruoasă, cu 26 de milioane de oameni aflaţi în prezent la şomaj. Va putea America să-şi exercite în continuare rolul de „locomotivă economică a lumii”, de primă mare putere economică sau, în contextul acestei epidemii? Sau China va trece pe primul loc, ceea ce era de altfel obiectivul mărturisit, de multă vreme, a regimului comunist?

În Franţa tot mai mulţi editorialişti se tem că ieşirea din carantină va duce şi la răbufniri sociale. Vestele galbene abia aşteaptă să-şi reia manifestaţiile, iar extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen precum şi radicalii de stînga conduşi de Jean-Luc Mélenchon vor să profite în prezent de dificultăţile întîmpinate de executiv şi de scăderea popularităţii acestuia. Intr-un interviu acordat postului nostru Radio France Internationale Marine Le Pen critică vehement modul în care executivul a gestionat criza de la bun început precum şi modul în care a pregătit ieşirea din carantină. Lidera extremei drepte mai declară la RFI că această criză sanitară mai înseamnă falimentul ideologiei ultraliberale.

Iată însă şi alte semnale de alarmă legate de sechelele epidemiei, cel puţin în Franţa. Sunt semne că multe cupluri şi familii nu au rezistat acestei probe şi că se vor destrăma, cum s-a întîmplat şi în China, unde s-au multiplicat divorţurile. Inegalităţile dintre femei şi bărbaţi s-au adîncit, iar în cele 55 de zile de carantină femeile au avut de suportat un stress mai mare, fie la locurile de muncă (în spitale sau în supermarketuri) fie acasă mai ales în cazul familiilor cu copii. Experţi medicali prevăd sechele psihologice după această experienţă şi avertizează centrele specializate să se pregătească pentru primirea unui val de pacienţi.

O anchetă naţională realizată începînd cu data de 2 aprilie pune în lumină inegalităţile în ce priveşte modul în care copiii şi-au continuat şcoala la domiciliu. Ori, există o mare diferenţă la acest capitol între ceea ce experţii numesc „clasele cu venituri superioare” şi „clasele populare”. Mulţi copii, de fapt, în cartierele defavorizate, au traversat cele două luni deconectîndu-se treptat de şcoală.

Diverse organisme, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură, lansează un semnal de alarmă legat de o posibilă penurie alimentară. În timp ce mulţi agricultori şi-au văzut producţiile de fructe sau legume compromise întrucît nu le-au putut comercializa, în alte locuri de pe planetă populaţii defavorizate suferă de subnutriţie. Organizaţia citată afirmă că peste 80 de milioane de persoane vor trebui incluse în categoria populaţii subnutrite dacă recesiunea globală va fi de 10 la sută. Chiar în ţări bogate, şi în oraşe care au o anumită faimă precum Geneva, creşte numărul persoanelor care recurg la băncile alimentare.

Chiar dacă unii responsabili politici sau observatori anunţă falimentul ultraliberalismului, există şi temeri contrare, şi anume că în perioada post-Covid-19 oamenii vor fi puşi la muncă în condiţii mai dificile, cu salarii mai mici, pentru recuperarea avuţiilor pierdute. Este cazul în India, s-ar părea, unde mai multe state au decretat săptămîna de lucru de 72 de ore, dublu decît în Franţa. Le Monde publică un articol pe acest subiect, articol intitulat: „revenirea sclaviei în India”.

Tabloul efectelor dezastruoase ale pandemiei este mai nuanţat şi mai complex decît l-am schiţat aici pentru moment, şi de natură să ne şocheze cu noi surprize neplăcute. Lumea se află la o răspîntie şi nici unul dintre drumurile care i se deschid în faţă nu este lipsit de asperităţi, dezamăgiri, drame şi eşecuri.