Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alina Șerban: «Acasă» este o bandă desenată care vorbește despre umanitate și care ne aduce mai aproape unii de alții

alina.png

Actrita, realizatoarea, scriitoarea si activista Alina Serban
Actrita, realizatoarea, scriitoarea si activista Alina Serban

Actrița, realizatoarea și scriitoarea Alina Șerban a publicat în aceste zile prima ei bandă desenată. Intitulată “Acasă”, povestea scrisă de Alina Șerban ilustrată de Vera Surățel, se inspiră din viața personală a actriței, o personalitate de etnie romă. Activistă contra tuturor formelor de discriminare – sexism, rasism, homofobie, șamd. – Alina Șerban a realizat performanțe-manifest remarcabile precum «Declar pe propria răspundere» sau «Marea rușine» și a interpretat rolurile principale în «Singură la nunta mea» și «Gipsy Queen». In interviul cu artista, am întrebat-o pentru început cum i-a venit idea de a trece de la actorie și regie, la banda desenată, tocmai acum, în plină epidemie de coronavirus.

Alina Șerban: În perioada aceasta a pandemiei eu scrisesem un nou scurtmetraj care se va numi „Eu contez”. La finalul acelui scurtmetraj, pe care visez să îl fac, imaginile s-ar transforma în animație. Apoi, în perioada asta, neputând să mă exprim artistic așa cum mi-aș fi dorit și să lucrez la acest scurtmetraj, mi-am dat seama că mi-aș dori să lucrez cu cineva care face desene. Să văd cum e să colaborezi cu cineva care trebuie să înțeleagă ce e în imaginația mea și să deseneze. Apoi am văzut un apel de proiecte de la Fundația 9, care ne dădea un colac de salvare. Ca artist independent, mi-am dat seama încă o dată cât de vulnerabili suntem noi în țară, nefiind niciun fel de program care să ne ia și pe noi, artiștii independenți în seamă, deși contribuim la taxe. Rămânând fără venit, neputând să mă exprim artistic, văzând cum crește ca o ciupercă usturătoare rasismul împotriva romilor, am văzut acest apel care ne oferea ocazia să ne exprimăm. Ideea benzii desenate a venit ca un fel de stație până la a lucra și cu animație. Am contactat-o pe Vera Surățel, o artistă incredibilă care și-a terminat filmul și care la rândul ei regizează film. I-am prezentat ideea proiectului și faptul că eu simțeam atâta furie pe nedreptățile întâmplate acum în pandemie. Ea a zis să ne apucăm. Apoi, eu am început să scriu la povestea benzii desenate „Acasă”. 

Vasile Damian: „Acasă” e povestea unei fetițe pe nume Elena, a cărei casă a fost demolată de un buldozer pe când făcea dulceață, mai bine zis, pe când lipea etichete pe borcane de dulceață împreună cu mama ei și care se regăsește în stradă. Pentru cei care vă cunosc propriul parcurs este foarte clar că povestea Elenei e de fapt povestea Alinei Șerban. Aveați nevoie de această exteriorizare a poveștii personale prin desen? 

A.Ș: Povestea Elenei e și povestea mea, în sensul în care casa în care am locuit în adolescență a fost demolată de un buldozer. Dar se regăsește în atâtea cazuri foarte puțin mediatizate ale romilor evacuați pe nedrept și ale căror drepturi fundamentale le sunt încălcate atunci când sunt evacuați forțat, mai ales iarna. Dau ca exemplu faimosul caz de la Pata Rât, unde acei oameni au fost mutați ca și cum ar fi fost niște cutii din centrul Clujului la groapa de gunoi a orașului, pe un dâmb. Tocmai de asta și personajul din „Acasă” spune că din casa în care locuiau s-au trezit lângă un morman de gunoaie. De asta spune și mama ei „Cărui om i-ar plăcea să trăiască printre gunoaie? Aici nu mai e acasă.” Iată că anul acesta se fac 10 ani de când acel caz, deși demonstat că a fost împotriva drepturilor omului și că acei oameni nu trebuiau mutați, ei încă sunt acolo. Într-adevăr, eu, personal, mă regăsesc în povestea asta. Eu am văzut casa în care am locuit dată la pământ. Așa a trebuit să mă duc în sistemul de protecție a copilului. Însă, mai cu seamă, am văzut în toți acești ani atâtea cazuri de oameni evacuați și de copii care s-au trezit în situația asta. Peste toate, am văzut cum acum în pandemie, se transmiteau mesaje de genul „spălați-vă des pe mâini”, însă sunt atâtea comunități de romi și neromi care încă nu au apă curentă. Sunt oameni care vorbeau cu ușurință despre școala online, însă sunt copii care nu au electricitate. Cum să aibă wifi sau tablete și calculator? Sunt copii care se culcă flămânzi. În același timp, peste toate astea, vedeam, când mă plimbam cu  câinele în timpul pandemiei, că pe stradă sunt în continuare atâția oameni fără adăpost și totuși atâtea case goale. Plimbându-mă pe stradă vedeam că nu există stradă să nu aibă cel puțin un spațiu gol, cel puțin în București pe unde m-am plimbat eu. Mă gândeam cum e posibil să ai încă oameni pe stradă și case goale. Peste toate aceste mesaje, vedeam cum în media tot timpul se menționa că romii nu ar fi respectat zonele de siguranță, deși se uita foarte ușor că și romii făceau parte din linia întâi ca medici, asistenți, lucrători comerciali. Cu stupefiere am observat cum fostul președinte a aruncat cu remarci rasiste, instigatoare la violență în cel mai prost moment posibil. Citez prostiile spuse. Spunea că romii aduc o imagine proastă României. De fapt, uita să mai scrie și media că, de exemplu eu, în perioada pandemiei eram nominalizată la premiile Academiei Germane pentru rolul  din Gipsy Queen. Acum eram numai românca care reprezenta România la o ceremonie atât de respectată în industria filmului din Germania. Nu mai eram romă. Eu cu Vera Surățel, care a făcut această treabă incredibilă de a desena și a transpune prin imaginația ei această poveste scrisă de mine, nu ne-am văzut absolut deloc. Am colaborat 100% online, ea fiind în Moldova. Este din Moldova și e acolo în momentul ăsta. Avem în mâini o bandă desenată dedicată atât copiilor, cât și adulților care vorbește despre umanitate, care, sper eu, ne aduce mai aproape unii de ceilalți, care are și haz. Viața e ca o imagine plină cu de toate, de la haz, cinism, tristețe, nedreptate, iubire, empatie. Cred că banda asta desenată are multe valențe.

V.D: Cum ar arăta, ce misiune ar avea acel Minister al Celor Folositoare pe care Elena, Roberta și domnul Gheorghe îl creează în această bandă desenată?

A.Ș: Chiar voiam să menționez asta. E una dintre părțile mele preferate ale benzii desenate. Aceste personaje instituie Ministerul Celor Folositoare, care are ca misiune oferirea de adăpost bun atât copiilor, adulților, cât și viețuitoarelor. Unde toată lumea se simte iubită și acceptată. Unde copiii merg la școală și se joacă unii cu alții. Unde se fac campionate de dat pe derdeluș de pe covoare vară de vară.

V.D: Ce puncte ar exista între Elena din banda desenată și Pamela din „Singură la nunta mea”?

A.Ș: Cred că punctul central care le-ar conecta ar fi persoana mea. Cred că între personajele astea aveam o trăsătură comună, acea a unui copil, indiferent că Pamela este mai mare. Dar vedem posibilitatea de a ne uita în sufletul cuiva. E vorba despre o deschidere pe care o au ambele personaje, care își asumă atât greșelile, cât și calitățile. 

V.D: Banda desenată a apărut cu sprijinul Fundației 9, în cadrul programului Artist’s Rooms. Despre ce program e vorba? Ne puteți spune două, trei cuvinte?

A.Ș: Acest apel de proiecte s-a născut tocmai pentru a sprijini sectorul independent, artiștii independenți, care în perioada asta s-au simțit neputincioși, nu au avut alte resurse în a-și continua munca și a trăi. Proiectul ăsta cred că asta s-a născut, pentru a oferi o platformă artiștilor independenți, care să poată să își spună puntul de vedere cu privire la ce se întâmplă în acest moment și să își folosească mijloacele artistice pentru a se exprima.

Da clic aici ca sa vezi banda desenata "Acasa":

 

 

Asculta interviul cu Alina Serban