George Floyd şi interogaţiile privind contradicţiile profunde ale democraţiei americane

Numele lui George Floyd a devenit un simbol mondial al luptei împotriva violenţelor poliţieneşti şi împotriva rasismului, dar în prezent el ne obligă să reflectăm şi la anumite contradicţii stupefiante ale Americii. Toţi istoricii sunt de acord cu faptul că democraţia americană s-a construit pe un păcat originar, cel al sclavajului, al comerţului cu oameni de culoare capturaţi în Africa pentru a servi ca sclavi pe plantaţiile din sudul Statelor Unite. Iar depăşirea acestei răni înscrisă în fundamentele naţiunii americane, sursă a unui rasism profund înrădăcinat, nu s-a produs încă. Mai bine spus, America nu s-a vindecat încă de rasism deşi a avut la un moment o speranţă gigantică în acest sens prin alegerea unui preşedinte de culoare la Casa Albă, în persoana lui Barack Obama, între 2009 şi 2017.

America se zbate de multă vreme, în ochii întregii lumi, pentru a se debarasa de rasism, dar nu reuşeşte. Subiectul este abordat în zeci şi zeci de filme făcute la Hollywood dar nu numai, în seriale de televiziune şi în cărţi. Un roman precum In arşiţa nopţii de John Ball, apărut în 1965, a fost un succes modial, ca şi filmul realizat apoi după carte, recompensat cu cinci Oscaruri… Îmi amintesc de ediţia română a cărţii. Am citit-o cînd eram elev de liceu şi m-a emoţionat, mai ales că se termină cu o frază memorabilă, un poliţist alb din sudul Statelor Unite strîngea pentru prima dată mîna unui negru, un inspector de poliţie venit din nord…

America a încercat multe lucruri ca să scape de rasism, a recurs, de exemplu, la programe de discriminare pozitivă în universităţi, şi chiar gîndirea politică corectă este o tentativă de excludere din limbaj a oricărui termen susceptibil să ofenseze minoritatea de culoare. Cine foloseşte astăzi cuvîntul nigger pentru a desemna un afro-american o face pe riscul lui, iar uneori vechi romane în care apare des acest termen sunt retipărite fără el, cum ar fi „Aventurile lui Tom Sayer şi ale lui Huckleberty Finn” de Mark Twain.

Luni 8 iunie în oraşul Minneapolis poliţistul aflat la originea morţii lui George Floyd a fost inculpat oficial pentru crimă. Din diverse surse se arată că poliţia din acest oraş este atît de rasistă încît nici nu poate fi reformată, s-ar putea să trebuiască să fie total înlocuită. În momentul inculpării lui Derek Chauvin, acesta este numele poliţistului şi el are la activ multe antecedente rasiste, cîteva zeci de avocaţi s-au recules cu un genunchi pus pe sol. Acest gest începe să facă şi el ocolul pămîntului, fiind simbolul unui protest non-violent împotriva rasismului precum şi un semn de solidaritate faţă de manifestanţii anti-rasism. În Statele Unite, candidatul democrat la prezidenţiale, Joe Biden, nu a ezitat să-l facă, iar în Franţa ministrul de interne Christophe Castaner declară că este dispus să-l facă. Gestul evocă însă şi marile mobilizări ale afro-americanilor pentru dreptul la vot şi împotriva segregaţiei rasiale. Martin Luther King, lider al mişcării de emancipare a americanilor de culoare, asasinat în 1968, l-a făcut pentru prima data în martie 1965, înainte de a fi arestat.

Pentru întreaga lume, crizele multiple care afectează acum America sunt surse de nelinişte. Mai pot oare, în aceste condiţii de profunde diviziuni, de injustiţii grave, să-şi asume Statele Unite ale Americii rolul de leadership modial, de apărător al democraţiei? Întrebarea a aparut în multe comentarii din Franţa încă din momentul alegerii lui Donald Trump ca preşedinte, iar acum aceste interogaţii se accentuează.

George Floyd a murit în timp ce un poliţist alb l-a apăsat timp de peste opt minute cu un genunchi pe gît. La Paris se anunţă deja că poliţiştii vor fi formaţi pentru a nu mai recurge la astfel de tehnici periculoase, şi probabil că şi în alte ţări se va proceda la fel. Diverse alte măsuri încep să fie dezbătute pentru crearea unui nou climat în raporturile dintre poliţie şi populaţie. Poate că moartea lui George Floyd nu este inutilă şi va ajuta umanitatea să se debaraseze de virusul rasismului, dar în această privinţă este recomandabil un optimism prudent.