Franţa confruntată cu politica agresivă a Turciei în Mediterana

Un nou termen începe să fie utilizat acum de editorialişti: sirianizare. El îmbogăţeşte o listă mai lungă: balcanzare, libanizare, somalizare… Diplomaţia franceză se teme acum de sirianizarea Libiei, altfel spus de repetarea scenariului sirian în Libia. Dar mai ales, în ultimul timp, intervenţia turcă, şi influenţa Turciei asupra guvernului de la Tripoli, suscită nelinişti. Franţa, ca şi Rusia, Egiptul sau Emiratele Arabe Unite, ar fi preferat ca generalul Haftar, care controlează estul Libiei şi are sub ordinele sale o parte din vechea armată libiană, să se impună ca lider unic. El a ar fi fost o garanţie pentru lupta împotriva jihadismului în Africa subsahariană, mai ales în Ciad şi în Niger.

Editorialiştii cotidianului Le Figaro se tem însă că Recep Tayyip Erdogan, prin consolidarea poziţiei sale militare în Libia, îşi va extinde influenţa în toată Africa de nord. Ceea ce ar putea însemna, printre altele, sprijinirea masivă a Fraţilor musulmani dar şi sprijinirea Ankarei de către această organizaţie islamistă deja bine ancorată în nordul Africii.

Franţa are nevoie ca Libia să o sprijine în lupta sa împotriva jihadismului, mai ales că trupele franceze sunt active în Africa subsahariană. Uniunea Europeană se teme însă că Turcia ar putea trimite din nou mii de ambarcaţiuni cu migranţi spre ţărmurile italiene sau greceşti. Statele Unite par mai mult neliniştite de instalarea ruşilor în Libia, după ce deja s-au instalat durabil în Siria. Cum Turcia este membră a Alianţei Atlantice, diplomaţia europeană vrea să evite o ciocnire frontală cu Erdogan. Dar intenţiile acestuia, de hegemonie regională precum şi într-o anumită zonă a Mediteranei bogată în rezerve de hidrocarburi, contravin celor europene.