Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Un incendiu la bordul unui submarin cu propulsie nucleară riscă să repună în cauză strategia marinei militare franceze

la_perle.jpg

Submarinul nuclear La Perle, în portul Toulon în 2018
Submarinul nuclear La Perle, în portul Toulon în 2018
Sursa imaginii: 
www.france3-regions.francetvinfo.fr / Gilles Guérin

Vinerea trecută s-a declanșat un incendiu la bordul unui submarin de atac francez. Vasul de război cu propulsie nucleară, pe nume «La Perle», aflat din luna ianuarie în revizie în portul Toulon de la Mediterană, a fost prada flăcărilor timp de 14 ore. Din fericire, nu s-au înregistrat victime dar impotante daune materiale și o poluare a mării. S-au deschis o serie de anchete – judiciare, militare, șamd. – pentru a determina cauzele acestui incendiu extrem de rar. Incidentul ar putea repune în cauză strategia militară franceză.

Florence Parly, ministra Apărării, venită sâmbătă la fața locului, a declarat că nicio aparatură de mare valoare tehnologică nu a fost distrusă. Sonarele, tuburile lansatoare de torpile și bateriile sunt intacte. La fel, nicio armă sau combustibil nuclear, nu se aflau la bordul vasului. Asta este pentru veștile bune.

Cele proaste se regăsesc pe blogul jurnalistului Jean-Marc Tanguy, o referință, unul dintre cei mai informați confrați de-a noștri în materie de apărare. In opinia lui, «pagubele sunt importante pe acest submarin nuclear de atac (SNA), ultimul dintr-o serie de 6 similare. Cabluri topite, structură fragilizată de focul care a durat ore în șir, carapace pusă la grea încercare de temperaturile ridicate – e puțin probabil ca submarinul să mai reintre în serviciu. O pierdere definitivă a lui «La Perle», lansat la apă în 1993, nu este deci exclusă în cazul în care factura reparațiilor este prea mare. Un SNA este ca un ceas elvețian. Cea mai mică piesă de schimbat la bord se plătește la prețul și timpul unui ceas elvețian. Teoretic, «La Perle» trebuia să mai fie în exploatare până la sfârșitul deceniului după această a 19-a și ultimă mare revizie care era programată să dureze mai bine de un an. Acestei generații de submarine, reunite sub numele «Le Rubis» după numele primului din familie, îi va urma seria «Barracuda» al cărei prim exemplar, «Le Suffren» are însă déjà mari întârzieri de finisaj și va fi operațional de abia anul viitor» reamintește Tanguy pe blogul său intitulat «Mamouth». Un expert al firmei Naval Group care se ocupă de repararea submarinului, a calificat și el accidentul drept «serios» în timp ce ministra Florence Parly asigura că «totul va fi făcut pentru a-l repara dacă analizele arată că este reparabil.»

Pagubele pentru industria submarinelor în general se anunță și ele importante. Cum Franța a marcat în ultimii ani o serie de puncte pe piața internațională – în Australia și India de exemplu - fără îndoială că firmele concurente vor exploata incidentul de la bordul Perlei pentru a denigra Parisul acolo unde vrea să vândă alte submarine, cum ar fi Filipinele sau Olanda.

In fine, pe plan strategic, incendiul pune Franța cu spatele la zid. Din cele 6 submarine cu propulsie nucleară din clasa “Rubis”, două sunt acum trase la mal, neoperaționale. Celelalte 4 sunt însărcinate să colecteze informații și să însoțească în misiuni submarinele lansatoare de arme nucleare sau portavionul Charles-de-Gaulle“Flota franceză este deci sub-dimensionată. Franța s-a dotat cu submarine nucleare foarte sofisticate, deci foarte scumpe, deci puține la număr și mai ales, fragile” conchide Jean-Marc Tanguy.

 
Un incendiu la bordul unui submarin cu propulsie nucleară riscă să repună în cauză strategia marinei militare franceze