Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Paris, Lyon, Le Havre, Strasbourg: orașele aflate în cel de-al doilea tur de municipale

umoristul_remi_gaillard_dreapta_a_realizat_un_montaj_foto_cu_aliatii_sai_pentru_cel_de-al_doilea_tur_de_municipale_inspirandu-se_din_seria_spaniola_la_casa_de_papel.jpg

Umoristul Rémi Gaillard (dreapta) a realizat un montaj foto cu aliatii sai pentru cel de-al doilea tur de municipale, inspirându-se din seria spaniola ”La Casa de papel”.
Umoristul Rémi Gaillard (dreapta) a realizat un montaj foto cu aliatii sai pentru cel de-al doilea tur de municipale, inspirându-se din seria spaniola ”La Casa de papel”.
Sursa imaginii: 
Facebook Rémi Gaillard

16 milioane de francezi sunt chemați duminică, 28 iunie, din nou la urne pentru a-și alege administrațiile locale. Nu în toate localitățile vor fi organizate alegeri - în 30.000 de orașe și sate, consilierii municipali au fost aleși încă din primul tur, organizat înainte de a fi impusă carantina declanșată pe fondul pandemiei de coronavirus, pe 15 martie.  Așadar, un al doilea tur va fi organizat în doar 5.000 de localități, printre care și în capitală.

Al doilea tur are loc practic la mai bine de trei luni după data fixată inițial - criza sanitară a împins organizarea acestui tur. 

 

Există în continuare aproape 30 de mari orașe care nu au reușit să tranșeze situația încă din primul tur astfel că, spre exemplu,  locuitorii din Paris, Lille, Nantes, Rennes, Le Mans, Dijon, Grenoble, Avignon, Nice… vor trebui să revină la urne duminică.

 

Candidații ecologiști par a fi în forță în șapte mari orașe printre care se află Marseille, Lyon, Bordeaux, Toulouse și Strasbourg.

 

Pentru primăria din Le Havre a ajuns în turul 2 premierul francez Edouard Philippe. Modul ”prudent” în a gestiona criza sanitară l-a ajutat. Nu a fost însă deloc ”favorizat” de amplele proteste iscate pe fondul reformei pensiilor, ce au avut loc la finele anului trecut. 

 

La Montpellier, un miliardar, o ecologistă și o anticapitalistă precum și un umorist s-au aliat pentru acest al doilea tur.  Trei candidați din primul tur au convins un om de afaceri - franco-sirianul Mohed Altrad, calificat în cel de-al doilea tur, să încheie un pact cu ei. Împreună reprezintă aproximativ 40% din voturile exprimate la mijlocul lui martie. 

 

Miliardarul Mohed Altrad are 72 de ani și trăiește în Franța de la vârsta de 17 ani. A învățat franceza la Facultatea de Litere din Montpellier iar în 2015 a fost desemnat ”antreprenorul mondial”  - devenind de altfel primul francez ce a primit aceast titlu datorită afacerilor derulate în 50 de țări după ce a creat un grup mondial cu 42.000 de salariați specializați în întreținerea platformelor petroliere, a centralelor nucleare și a instalațiilor miniere.

 

Pentru campania electorală, aliatul său, umoristul Remi Gaillard, a parodiant afișul seriei La Casa de papel ce a devenit pentru această ocazie… ‘La Casa de Montpel’.

 

Dar, revenind la Paris, actuala primăriță Anne Hidalgo rămâne favorită în sondaje. Listele primăriței socialiste obțin, la mai puțin de o săptămână înainte de alegeri, 45 % din intențiile de vot, potrivit unui sondaj realizat între 12 și 18 iunie și la care au răspuns 1.200 de parizieni, 

 

Adversarele sale rămân în spate: 34 % din intenții a obținut Rachida Dati (de la Les Républicains) în timp ce fostul ministru al Sănătății, Agnès Buzyn (de la partidul prezidențial La République en marche) este creditată cu doar 18 % din intențiile de vot.

 

Ceea ce este important pentru acest al doilea tur - participarea la vot. Primul tur a fost menținut în ciuda contextului sanitar și a fost marcat de o rată de absenteism de 55 %, cu 20% peste rata înregistrată la primul tur al alegerilor municipale din 2014.