Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Studiu de caz francez: copiii, mai puțin sau deloc contagioși cu coronavirus

Elevi si adulti merg sà-si facà test Covid-19 într-un colegiu din Crépy-en-Valois, 3 martie 2020

Institutul Pasteur din Franța a realizat un amplu studiu serologic asupra copiilor de la Crépy-en-Valois, comună din nordul Parisului care a fost unul din primele focare de Covid-19 din Franța. Coronavirusul a circulat acolo încă de la sfârșitul lunii ianuarie.

La Crépy-en-Valois coronavirusul și-a făcut apariția încă din ianuarie. Rezultatul a fost că în 14 februarie, cu o lună înainte de restul țării, toate școlile din localitate au fost inchise. In urmă cu două luni, Institutul Pasteur publicase un prim studiu serologic realizat printre elevii mai mari, cei de liceu.

De această dată, au fost căutați anticorpi la 510 elevi – adică jumătate din toți elevii a 6 școli primare – la care s-au adăugat familiile și profesorii lor. In total epidemiologii au analizat 1.340 de persoane. In afară de analizele serologice, fiecare participant a răspuns la un chestionar foarte precis referitor la interacțiunile sociale și la apariția unor eventuale simptome.

S-au găsit anticorpi la 139 de persoane – printre care 58 de copii – adică la puțin peste 10% din populația studiată. Printre copii infectați cu coronavirus, 3 au prezentat semne clinice de Covid-19 înainte de închiderea școlilor. Aparent, toți acești copii nu au transmis virusul altor colegi și nici profesorilor. Dealtfel, printre profesori doar 3 din 42 au fost infectați, la fel câte cazuri au fost găsite și printre părinții copiilor neinfectați. In schimb, proporția de părinți infectați este foarte mare printre cei ai căror copii au fost infectați. Cum școlile s-au închis în 14 februarie, epiemiologiștii tind să creadă că procesul de contaminare a avut loc mai degrabă în mediu familial și nu școlar și mai degrabă de la părinți către copii decât invers.

Doar doi părinți de elevi au fost spitalizați și niciunul nu a decedat. Majoritatea adulților bolnavi au avut simptomele clasice precum pierderea mirosului în schimb printre copii, formele asimptomatice au fost foarte dese.

De notat că în studiul precedent din aprilie, cercetătorii găsiseră mult mai mulți adolescenți infectați dar și mai mulți profesori afectați de epidemie. In mod clar, gimnaziul și liceul fuseseră atunci incubatorul epidemiei.

In concluziile lor, specialiștii afirmă deci că dacă adolescentii par să fii avut un rol similar cu cel al adulților în propagarea virusului, rolul copiilor sub 10 ani pare foarte slab. Riscul de transmisie în școlile elementare este deci mic. Aceste rezultate trebuie însă confirmate de alte studii similare, conchid prudenți epidemiologii de la Pasteur.

 
Studiu de caz francez: copiii, mai puțin sau deloc contagioși cu coronavirus