Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Editorial Le Monde: Curioasa vizită a preşedintelui polonez la Washington

duda.jpg

Donald Trump si omologul sàu polonez, Andrzej Duda, la Casa albà, 24 iunie 2020
Donald Trump si omologul sàu polonez, Andrzej Duda, la Casa albà, 24 iunie 2020
Image source: 
REUTERS/Carlos Barria

Intr-un editorial intitulat „Curioasa vizită a preşedintelui polonez la Washington”, ziarul francez Le Monde comentează deplasarea lui Andrzej Duda la omologul său american. Si constată că acesta a revenit la Varşovia cu mâna goală sau aproape.

„Mergând să-i facă curte lui Donald Trump, preşedintele polonez, aflat în campanie electorală pentru scrutinul de duminică ca şi Trump pentru prezidenţialele din noiembrie, spera să profite de cearta germano-americană. Duda nu a obţinut însă decât nişte promisiuni vagi” notează pentru început editorialistul de la Le Monde.

„Chiar dacă vocile diasporei poloneze din SUA nu sunt de lepădat pentru Donald Trump, cel care avea cel mai mult de câştigat în urma acestei vizite organizate în mare grabă era evident preşedintele Duda. Mai ales că a fost primul lider străin care s-a deplasat la Washington de când a început pandemia de Covid-19. Potenţialul beneficiu al acestei vizite-fulger la Casa albă era mult mai mare decât pagubele colaterale provocate de criticile pe care opoziţia de la Varşovia i le aduce pentru că a amestecat o putere străină pe ultima sută de metri a campaniei electorale” scrie în continuare comentatorul francez.

„Si cu toate acestea, în afara unei poze alături de preşedintele SUA, tot timpul binevenită în ochii unui electorat polonez foarte pro-atlantist, Andrzej Duda s-a reîntors acasă cu mâinile goale. El care acum doi ani propusese să boteze „Fort Trump” viitoarea bază americană din Polonia, nu a recoltat nici pe departe ce se aştepta. Astfel, liderul de la Washington a fost foarte evaziv cu privire la numărul de militari americani pe care e dispus să-i trimită în Polonia. Ne vom reduce contingentul din Germania. Unii soldaţi vor reveni acasă, alţii vor merge spre alte destinaţii. Polonia ar putea fi una dintre ele, a spus Trump. Ca angajament ferm şi precis, se poate mai bine”, ironizează Le Monde.

Reamintim că Trump, vrând să pedepsească Germania din cauza excedentelor sale comerciale şi a unui buget militar prea meschin, anunţase că-şi retrage circa 9.500 de militari din contingentul american staţionat în Germania. Pe această ocazie a sărit preşedintele polonez sperând să vadă o parte din aceşti militari redesfăşuraţi la el în ţară.

In încheierea editorialului său, Le Monde conchide: „Mergând să-i facă curte făţiş lui Donald Trump, rupând astfel solidaritatea europeană, preşedintele polonez şi-a pătat şi mai mult reputaţia în sânul Uniunii europene. Vizita sa electorală a fost aşadar puţin glorioasă”.

Editorial Le Monde: Curioasa vizită a preşedintelui polonez la Washington