Cronica pariziană: se redeschide Centrul Beaubourg cu o expoziţie dedicată lui Christo

În 1985 parizienii, dar şi întreaga lume, descopereau ceva cu totul şi cu totul uluitor, şi anume că unul din podurile Parisului era împachetat ca şi cum ar fi fost un cadou pe cale de a fi primit sau oferit. Sigur, mulţi s-au întrebat dacă împachetarea unui pod cu mii de metri pătraţi de pînză se poate fi numit artă. Nimeni nu a rămas însă indiferent în faţa acelei performanţe cu totul ieşită din comun realizată de un artist care semna cu un singur nume: Christo.

Născut în Bulgaria în 1935, Christo a fugit de comunism şi s-a instalat în Franţa în 1958 unde şi-a găsit şi un suflet pereche în persoana unei femei, artistă şi ea, Jeanne-Claude, care l-a ajutat enorm pe drumul afirmării. De altfel expoziţia de la Beaubourg îi omagiază pe amîndoi. Christo rămîne în istoria artei cu o întreagă serie de „împachetări” de obiecte şi apoi, treptat, de monumente şi obiective edilitare în diverse oraşe ale lumii. Printre cele mai celebre astfel de „demersuri” se numără împachetarea Reichstag-ului la Berlin. În Italia, pe lacul Iseo, a creat un fel de pontoane lungi invitînd publicul să guste senzaţia că ar merge pe apă…

Le Pont-Neuf, sau Podul cel nou, de la Paris a necesitat, pentru împachetare, 40 000 de metri pătraţi de pînză şi sute de kilometri de funii şi două săptămîni de muncă. Christo mai avea un proiect pe care nu l-a dus la bun sfîrşit: împachetarea Arcului de Triumf de la Paris. Moartea sa, intervenită anul trecut la vîrsta de 84 de ani, l-a împiedicat să treacă direct la acţiune, dar Ministerul Francez al Culturii a aprobat proiectul care va fi realizat anul viitor (dacă lucrurile merg bine şi virusul Covid-19 nu va va continua să ne perturbe).  

Expoziţia „Christo şi Jeanne-Claude la Paris!” va rămîne deschisă pînă pe 19 octombrie invitînd publicul să descopere fabuloasa aventură artistică a celor doi şi să mediteze eventual din nou la ideea de artă urbană, la ceea ce înseamnă provocarea dar şi metafizica urbană, la modul în care privim şi redescoperim lumea cînd ni se propune o schimbare de unghi de percepţie…

Centrul Naţional de Artă şi de Cultură Georges Pompidou a fost închis timp de trei luni în context de epidemie, ceea ce a însemnat, arată Agenţia Reuters, perderi de douăzeci de milioane de euro la nivel de încasări. În cursul verii se va deschide şi biblioteca Centrului, foarte apreciată de sudenţi, de cercetători dar şi de marele public. Pentru a bloca total circulaţia viruslui, de fiecare dată cînd un cititor consultă o carte, ea va intra apoi în carantină, ne informează conducerea Centrului Georges Pompidou.

Ceea ce în orice alt context părea o absurditate, astăzi a devenit o măsură sanitară. Fiecare carte, după ce este răsfoită, lecturată, atinsă de un cititor trebuie apoi scoasă timp de cîteva zile din circulaţie, pînă cînd „moare” virusul eventual în ea. Personal, cînd dau peste astfel de reguli sau informaţii am impresia că plonjez în lumea literaturii, cea onirică, fantastică sau absurdă a lui Jorge Luis Borges sau a lui Franz Kafka.