Josep Borrell la Ankara pe fondul multor tensiuni dintre Uniunea Europeană şi Turcia

De cînd a izbucnit războiul din Siria, Turcia îi foloseşte pe refugiaţii sirieni, dar şi pe alţi migranţi candidaţi la instalarea în Europa, ca un instrument de şantaj. Este ca şi cum Ankara ar avea mîna pe robinetul care reglează fluxul migratoriu spre ţărmurile Europei. Cînd lui Recep Tayyip Erdogan nu-i convine atitudinea europenilor faţă de Turcia, el deschide robinetul şi sute, dacă nu chiar mii de migranţi pornesc spre ţărmurile Greciei sau ale Italiei. Un alt litigiu este legat de forajele efectuate de Turcia în Mediterana orientală, nu foarte departe de Cipru, ceea ce irită Grecia. De altfel Atena avertizează că aceste foraje în căutare de gaz metan sunt ilegale.

În contextul războiului civil din Siria europenii au avut surpriza de a vedea că Turcia a sprijinit forţe care doreau, odată cu prăbuşirea regimului încarcat de Bachar al-Assad, şi distrugerea Occidentului. În general Edogan finanţează şi sprijină în străinătate mişcări islamiste radicale a căror ideologie este incompatibilă cu valorile europene.

Mai nou Turcia s-a implicat masiv în Libia unde s-a ciocnit brutal cu interesele Franţei. Preşedintele Emmanuel Macron a evocat, citez, „responsabilitatea istorică şi criminală” a Turciei în Libia, întrucît Ankara încalcă embargoul pe arme şi transportă în Libia mii de mercenari sirieni. De partea sa, Ankara se apără afirmînd că nu face decît să sprijine regimul de la Tripoli, recunoscut pe plan internaţional, şi acuză Franţa că s-ar afla în tabăra opusă, a mareşalului Haftar care controlează estul Libiei. Şi acesta din urmă este de altfel aprovizionat în mod ilegal cu arme de către Rusia, Emiratele arabe unite şi Egipt. Fapt fără precedent pentru două ţări membre ale Alianţei Atlantice, la începutul lunii iunie marina turcă a ameninţat că deschide focul împotriva unei fregate franceze care patrula în Mediterana şi care încerca să controleze un cargou bănuit că ar transporta arme în Libia. Parisul a reacţionat vehement, Turcia cere scuze din partea Franţei considerînd că ar fi difuzat false informaţii… Concluzia este că între Paris şi Ankara rareori relaţiile au fost mai reci ca acum.

În privinţa incidentului dintre Franţa şi Turcia, secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, a preferat să nu-i dea amploare. Pe 13 iulie însă miniştrii de externe ai Uniunii Europene se vor întîlni pentru a aborda, printre altele, şi acest subiect, şi nu este exclusă decretarea unor sancţiuni împotriva Turciei.

Autorităţile de la Ankara pretind însă că Franţa ar fi izolată în cadrul Alianţei Atlantice şi că aceasta din urmă nu se poate dispensa de armata turcă, a treia ca număr de militari din cadrul organizaţiei, şi care ar asigura flancul răsăritean al europenilor.

La toate aceste tensiuni să mai adăugăm faptul că din 1987 Turcia este candidat la integrarea europeană, dar de 12 ani mecanismul în acest sens a fost total blocat. Europenii consideră că Turcia, sub conducerea lui Erdogan, s-a îndepărtat prea mult de normele democraţiei şi de valorile promovate de Uniunea Europeană în materie de libertăţi.

Recent Recep Tayyip Erdogan a mai reuşit să-i irite pe occidentali şi prin proiectul său de a transforma Bazilica Sfînta Sofia în moscheie. Construită în secolul al VI-lea, bazilica a devenit moscheie după căderea Imperiului bizantin în secolul al XVI-lea, dar din 1934 a fost reconvertă în muzeu la iniţiativa preşedintelui de atunci, laic, reformator şi modernizator, Atatürk.  

Iată deci o lungă listă de subiecte pe care le va aborda Josep Borrell cu conducerea de la Ankara. Nimeni nu îşi face iluzia găsirii unor soluţii în viitorul imediat, dar Uniunea Europeană înţelege să întreţină dialogul cu Turcia.