Interogaţii în jurul incendiului din catedrala de la Nantes

Ce se ştie cu siguranţă pentru moment este că focul a pornit din trei direcţii diferite. Flăcările au distrus marea orgă a catedralei, mai multe vitralii şi un tablou purtînd semnătura lui Hippolyte Flandrin, pictor francez care a trăit în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

În ce priveşte marea orgă monumentală, devorată integral de flăcări, ea a fost fabricată în 1620 şi, după cum arată cotidianul Le Figaro, a supravieţuit Revoluţiei franceze, bombardamentelor din anii celui de-al doilea război mondal şi unui alt incendiu izbucnit în 1972. La ora aceea şarpanta de lemn a catedralei a fost înlocuită cu una din beton, ceea ce face că nu s-a reprodus acum, la Nantes, drama din aprilie anul trecut de la Notre-Dame de la Paris.

În momentul izbucnirii revoluţiei franceze, în 1793, mai multe orgi au fost distruse în oraşul Nantes. Cea de la catedrală a fost salvată de organistul de atunci, un anume Denis Joubert, care a avut intuiţia de a cînta la orgă imnul revoluţionar, La Marseillaise…

Un deputat francez, care este şi eseist şi istoric, Jean-Louis Thiériot, vede în acest incendiu un nou simptom al „sălbăticirii” societăţii franceze şi a lumii în general. El recurge la termenul francez „ensauvagement” pentru a-şi expune punctul de vedere. Analiza lui, apărută în cotidianul Le Figaro, mi se pare interesantă. El spune cam aşa: am intrat într-o perioadă de laxism al justiţiei, de pierdere a autorităţii statului şi de lentă derivă ideologică. Să nu ne mirăm deci că trăim un timp al dezordinii. Deputatul francez, membru al partidului Republicanii, mai dă ca exemple recente de „sălbăticii” în Franţa asasinarea unei femei jandarm, linşarea unui şofer de autobuz de o bandă de indivizi, rănirea cu o armă de foc a unui pompier, înfruntările cu arme automate de la Dijon dintre bande rivale…

Jean-Louis Thiériot recurge la cifre statistice şi arată că „sălbăticiile” sunt mai numeroase în Franţa decît în Germania sau Italia. Franţa contabilizează, de exemplu, 363 de agresiuni la o sută de mii de locuitori, în timp ce Germania afişează doar 170 de agresiuni iar Italia 105. La fel, în ce priveşte furturile din locuinţe, în Franţa se înregistrează 2069 de spargeri la o sută de mii de locuitori, în timp ce în Germania 1570 iar în Italia 1867.

Citez alte argumente din articolul său: „Țara noastră trăieşte sub presiunea răfuielilor importate din trecut şi din alte ţări. Cu complicitatea anumitor medii de informare şi anumitor politicieni mişcările decolonialiste, indigeniste şi comunitariste aruncă fără încetare sare peste nişte răni care nu vor decît să se cicatrizeze. Trebuie să reamintim că Franţa nu are aceeaşi istorie cu Statele Unite, noi nu am cunoscut niciodată segregaţia rasială care a existat în America pînă în 1964.” Eseistul face aluzie la violenţa unor manifestări anti-rasiste în Franţa, cu slogane inspirate din mişcările anti-rasiste americane.

Acest concept, de „sălbăticire” a lumii, nu explică toate dramele care există pe planetă, şi nici inegalităţile teribile care continuă să crească. Un lucru este sigur, însă, dacă „sălbăticia” se va extinde ca un virus nici o ţară nu va fi imună. Ieşirea din „sălbăticie” trebuie făcută printr-un efort general şi prin respingerea tuturor apelurilor la violenţă.