Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Conceptele americane de „cancel culture” şi „woke” în dezbatere în Franţa

capture_decran_2020-07-27_a_16.41.06.png

Noam Chomsky, intelectual american de stînga, unul din cei 150 de semnatari ai tribunei critice în raport cu fenomenul "cancel culture".
Noam Chomsky, intelectual american de stînga, unul din cei 150 de semnatari ai tribunei critice în raport cu fenomenul "cancel culture".
Image source: 
AFP / SASCHA SCHUERMANN

Polemicile din Statele Unite legate de ceea ce în engleză se numeşte „cancel culture” are noi reverberaţii în Franţa, nu numai în presa de dreapta ci şi în cea de stînga. Cotidienele Le Monde şi Libération analizează fenomenul „autocenzurii” din sînul stîngii americane, iar postul de Radio France Culture se întreba în cadrul unei emisiuni dacă dezbaterea în jurul conceptului de „cancel culture” este efectiv posibil…  Revenim la acest subiect şi la multiplele sale ramificaţii morale, politice şi mediatice.

Dezbaterea s-a accentuat, atît în Statele Unite cît şi în Franţa, mai ales după ce în Harper’s Magazine şi în Le Monde a apărut o tribună semnată de 150 de personalităţi care îşi exprimă dezaprobarea în legătură cu o anumită cenzută promovată de mediile care se consideră „progresiste”. De notat că în limba franceză conceptul de „cancel culture” nu poate fi tradus printr-o sintagmă la fel de laconică, ci printr-o explicaţie mai largă. „Cancel culture” este deci o cultură a boicotului, a umilii în public, a anulării. În virturea acestei practici, personalităţile care se fac "vinovate" de încălcarea regulilor decretate de „progresişti” sunt boicotate profesional, sunt umilite în public şi obligate uneori să-şi facă autocritica pentru a putea în continuare să-şi exerseze profesiile (în mediul universitar sau în presă).

Preşedintele american Donald Trump a calificat acest fenomen drept „fascism de extrema-stîngă”. Fără a merge atît de departe cu etichetarea, şi cei 150 de semnatari ai tribunei de care aminteam, printre care scriitorii Salman Rushdie şi Margaret Atwood, se tem că principiul dezbaterii libere şi chiar democraţia sunt puse în pericol de aşa-numita „cancel culture”.    

În cotidianul francez Libération (în numărul apărut luni 27 iulie) jurnalistul Simon Blin publică un articol intitulat „Cîştigă autocenzura teren la New York Times şi în sînul stîngii americane?”. În articol este evocată plecarea de la New York Times a ziaristei Bari Weiss, forţată de fapt să demisioneze după ce a avut cuvinte critice faţă de un alt fenomen, cultura „woke”. Nici acest concept nu este uşor de tradus în franceză el trebuie mai degrabă explicat: desemnează starea de trezire, de conştientizare în faţa existenţei unor injustiţii sexiste, rasiale şi de altă natură. Dar unele intenţii bune pot devia şi deveni noi forme de opresiune, iată ce spun mulţi intelectuali şi oameni politici americani (printre ei fostul preşedinte american Barack Obama) despre cultura „woke”. În articolul din Libération este citată pe larg Bari Weiss: „Autocenzura a devenit o normă. Editoriale care în urmă cu doi ani ar fi fost publicate cu uşurinţă astăzi le-ar putea crea  serioase probleme unui editor sau unui redactor. Dacă un subiect este susceptibil să antreneze o repercusiune internă sau pe reţelele sociale, editorul sau redactorul evită să se lanseze. Iar dacă din cînd în cînd un jurnalist reuşeşte să publice un articol care nu promovează explicit cauzele progresiste, aceasta se produce după ce fiecare linie a fost negociată cu grijă”.

Pe 25 iulie cotidianul Le Monde a publicat un articol semnat de scriitorul Gilles Paris, articol intitulat „The cancel culture pusă sub acuzaţie în Statele Unite”. Şi Gilles Paris se referă la tribuna celor 150 de intelectuali, scriitori, jurnalişti şi universitari de mare reputaţie care „acoperă un mare spectru politic, de la lingvistul Noam Chomski, personalitate de stînga, la mai centristul Mark Lilla şi la conservatorul temperat David Brooks.” Toţi denunţă un „conformism ideologic” perceput ca mortifer pentru spiritul critic, pentru libertatea de a critica şi chiar şi pentru libertatea de a greşi.

Revin la aceste subiecte pentru că ele preocupă mediile intelectuale franceze şi cred că şi mediile intelectuale din România. De fapt, ne aflăm în faţa unui mare paradox: America a fost întotdeauna perceptuă ca un spaţiu de libertate prin excelenţă. Şi tot America a devenit, de la primul război mondial încoace, protectoarea democraţiei în Europa. Faptul că în prezent ea exportă o „cultură” a cenzurii apare ca fiind împotriva naturii. Iar cei care se neliniştesc în această privinţă consideră că marile cauze (lupta împotriva rasismului, a antisemitismului, a homofobiei, lupta pentru protecţia minorităţilor, pentru justiţie şi egalitate, în favoarea multiculturalismului) pot fi apărate şi fără crearea unei noi Inchiziţii a gîndirii.