Grupul de militanţi a acţionat la Fort-de-France, capitala insulei Martinica situată în Arhipelagul Antilelor. Gestul lor vine în prelungirea altor astfel de acţiuni contestatare, iar unele dintre ele sunt anterioare şocului internaţional provocat de moartea lui George Floyd în Statele Unite.

Prima soţie a lui Napoleon, Joséphine de Beauharnais, era originară din Martinica unde familia sa dispunea de plantaţii pe care lucrau sclavi. Statuia care i-a fost ridicată la Fort-de-France reprezenta mai mult o atracţie turistică, dar pentru unii martinichezi ea amintea de fapul că Napoleon a restabilit la un moment dat sclavia în Antile. În urmă cu 30 de ani statuia Joséphinei a suferit un prim act de vandalism fiind decapitată. Acum ea a fost doborîtă total.

A doua statuie doborîtă de militanţi îl reprezenta pe Pierre Belain d’Esnambuc, aventurier, marinar, explorator, omul care a condus în 1635 instalarea primei colonii franceze în Martinica. Această ultimă statuie avea o simbolistică mult mai legată de epoca colonială decît cea a Joséphinei, iar consiliul municipal de la Fort-de-France îşi propusese deja să o deplaseze din centrul oraşului în cursul lunii august. Militanţii anti-colonialişti au fost însă mai rapizi. Cotidianul Le Monde reia o declaraţie a prefectului din Martinica potrivit căruia distrugerea celor două statui ar fi imputabile „unei minorităţi violente”.

În urmă cu două luni au fost deja demontate în Martinica două statui reprezentîndu-l pe Victor Schoelcher, om politic francez care s-a luptat pentru abolirea sclaviei în 1848. Lui i se reproşează însă unele ambiguităţi în acea epocă, de exemplu fapul că recomanda o ieşire treptată a sclavilor din condiţia lor, considerînd că nu ar fi fost apţi să trăiască imediat în libertate…

Pe data de 14 iunie, şeful statului francez, Emmanuel Macron, reacţionînd la unele acte violenţă comise de militanţi anti-rasişti şi anti-colonialişti, a declarat că Franţa nu va şterge nici un nume din istoria ei şi nu va demonta nici o statuie. Iată însă că realitatea este mai complexă. Autorităţile din Martinica au preferat să nu intervină, să nu mobilizeze poliţia, în momentul cînd grupul de manifestanţi a doborît cele două statui, duminică 26 iulie. Dar primul ministru Jean Castex a ţinut să mai sublinieze un lucru, şi anume că „violenţa, fie ea şi simbolică, precum şi ura, nu pot contribui la progresul nici unei cauze”.

Istoricul francez Patrice Gueniffey, în cotidianul Le Figaro, spune următoarele: „Aceste distrugeri sunt cu atît mai odioase cu cît ele pun în lumina ignoranţa crasă a furioşilor care militează în aceste mici grupuri”. Istoricul francez explică, de exemplu, că Joséphine nu a fost cu nimic implicată în restabilirea sclaviei în 1802 de către Napoleon. Ceea ce critică însă vehement Patrice Gueniffey este tentaţia unor militanţi de „a tria istoria”. Citez din analiza sa: „Istoria noastră este istoria noastră, bunul nostru indivizibil, nimeni nu este responsabil de cele întîmplate, de greşelile strămoşilor noştri. Ar trebui oare să le cerem concetăţenilor noştri de religie musulmană să se pună într-un genunchi pentru că unii dintre strămoşii lor au fost campioni la toate categoriile în materie de comerţ cu sclavi? Trebuie să recunoaştem că ar fi absurd.”

Personal constat că istoria pare să fie o rană care nu se cicatrizează niciodată, dar cred în acelaşi timp că discuţia în jurul unor capitole foarte dureroase ar putea fi dusă cu mai multă seninătate şi fără incitare la ură. Altfel violenţele de acum două sau trei sute de ani nu vor face decît să geneze noi violenţe, noi animozităţi şi resentimente, într-o succesiune care frizează absurdul, ca să reiau termenul utilizat de istoricul francez.