Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Giganții electronicelor părăsesc China

gigantii_electronicelor_cauta_sa_nu_mai_depinda_de_china_si_sa_produca_mai_ieftin._.jpg

Gigantii electronicelor cauta să nu mai depinda de China si sa produca mai ieftin.
Gigantii electronicelor cauta să nu mai depinda de China si sa produca mai ieftin.
Image source: 
AFP

Samsung închide ultima uzină de calculatoare și de laptopuri din China. Producția va fi, cel mai probabil, reluată în Vietnam așa cum s-a întâmplat în 2019 cu cea pentru telefoane mobile. De altfel, Vietnam ar putea fi singura economie care nu va cunoaște criza economică din acest an. Google ia în calcul să fabrice tot aici telefoane mobile low cost iar Microsoft laptop-uri.  Coreea de Sud, Japonia, Hong Kong și Taiwan investesc și ele.

Samsung susține că dorește să își amelioreze eficiența prin intermediul bazelor de producție, în contextul războiului comercial dintre China și Statele Unite.

Dar, de câțiva ani, Samsung și-a tot mutat producția de telefoane mobile către Vietnam. Iar cea a laptopurilor va urma aceeași cale, scrie media sud-coreeană. Deschisă în 2002, în uzină vor mai lucra până la finele lunii, 1.700 de angajați.

Dar la fel ca Samsung, tot mai multe companii de electronice încearcă să își mute producția chineză spre alte state, mai puțin scumpe ori cu piețe mai promițătoare. O tendință care s-a accelerat de la începutul pandemiei de Covid-19, chiar dacă autoritățile din China fac totul pentru a limita aceste plecări.

Piața calculatoarelor s-a tot diminuat în timp ce costurile de producție au tot crescut. 

În 2012, unitatea producea bunuri în valoare de 4,3 miliarde de dolari iar 6.000 de persoane lucrau aici.

În 2018, mai producea material informatic de doar un milliard de dolari.

În martie, Samsung anunța închiderea tuturor platformelor de producție de ecrane LCD din China. 

Avantajul Chinei a fost costul de producție.  Dar acum, un lucrător chinez costă de două ori mai scump decât unul din Vietnam. În plus, Vietnam a tot multiplicat măsurile prin care atrage companii străine, la fel ca și China de altfel.

India, a lansat și ea un plan în valoare de 6,6 miliarde de dolari, prin care dorește să atragă industria telefoanelor mobile. Deja, 22 de mari societăți de smartphone-uri, printre care și Samsung, s-au instalat aici.

Un proces ce îngrijorează China, care, a înțeles că procesul de mondializare a fost serios perturbat de pandemie și de protecționismul ce s-a extins tot mai mult în lume, este de părere Feng Chucheng, specialist în analiza riscurilor politice în Beijing.

În timp ce lumea încearcă să își revină din epidemie, guvernele susțin cererea internă și își pun la punct lanțul de aprovizionare. Iar riscul ca acestea să încerce să fie mai puțin dependente de canalul de aprovizionare chinez este unul real, explică expertul. 

Echilibrarea comerțului exterior și a capitalului străin este esențial pentru stabilitatea economiei chineze și pentru piața locurilor de muncă, declara recent premierul Chinei. 

De la începutul epidemiei, autoritățile chineze au tot intensificat eforturile pentru a asigura societățile stăine: în iunie, premierul spunea că investițiile străine au creat peste 180 de milioane de locuri de muncă directe ori indirecte și pleda pentru o scădere a taxelor și o simplificare a formalităților vamale pentru a facilita accesul companiilor străine.

Pe termen scurt, China este cea mai bună piață pentru multinaționale. Este singura țară ce oferă o mână de lucru calificată și un întreg canal de producție complet. Formarea acestei forțe de muncă într-o altă țară, va lua timp. Pe de altă parte, China este și prima piață din lume, cu o pătură de mijloc ce tot crește, observă analistul Feng Chucheng.