Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Covid-19: semnale de alarmă legate de creşterea numărul de contaminări în mai multe ţări europene

capture_decran_2020-08-20_a_17.17.41.png

Emmanuel Macron: "Suntem cu toţii implicaţi în lupta împotriva virusului, avînd ca arme masca sanitară, respectarea distanţelor fizice, igiena…”
Emmanuel Macron: "Suntem cu toţii implicaţi în lupta împotriva virusului, avînd ca arme masca sanitară, respectarea distanţelor fizice, igiena…”
Image source: 
REUTERS/Eric Gaillard

În numeroase ţări europene creşte îngijorarea în legătură cu un posibil al doilea val de contaminări cu Covid-19. Este cazul în Franţa, în Germania, în Spania. Potrivit specialiştilor, Spania afişează în prezent, în Europa, cele mai proaste cifre în ce priveşte epidemia, fiind într-o „situaţie critică.”

Joi 20 august Franţa înregistra pentru ultimele 24 de ore un număr de peste 3700 de contaminări, ceea ce nu s-a mai întîmplat din luna mai. Pentru acelaşi segment de timp în Spania erau înregistrate peste 6700 de contaminări iar în Germania peste 1700. Neliniştea este justificată deci, ca şi măsurile anunţate în ordine dispersată dar care merg în acelaşi sens: obligativitatea de a purta masca sanitară în toate împrejurările, înafara locuinţei personale.

Franţa a luat decizia de a impune masca sanitară în toate birourile, odată cu reluarea activităţii generale după vacanţe. Într-un interviu acordat revistei Paris-Match, preşedintele Emmanuel Macron nu vrea nici să dramatizeze situaţia dar nici nu exclude noi carantinări locale. Citez din declaraţiile sale: „Ceea ce vrem să evităm este o situaţie în care să fim debordaţi. Nu putem decreta din nou o carantină generală pentru că efectele negative colaterale sunt considerabile. Suntem cu toţii implicaţi în această luptă, toţi împotriva virusului, avînd ca arme masca sanitară, respectarea distanţelor fizice, igiena…”

Săptămîna aceasta noua ministră a culturii, doamna Roselyne Bachelot, a avut o întîlnire cu reprezentaţi din sectorul artelor spectacolului. Ea le-a promis că va propune ridicarea interdicţiei de distanţare socială în sălile în care publicul este aşezat, urmînd însă ca spectatorii să poarte mască pe toată durata spectacolelor. De şase luni acest sector, implicînd teatrele, cabaretele, sălile de concerte şi în general festivalurile, este total sinistrat. Salvarea acestui sector este greu de conceput dacă sălile nu vor fi autorizate să funcţioneze din nou la capacitate maximă.

Profesioniştii din domeniul spectacolului avertizează că în timp ce sălile rămîn supuse restricţiilor, în Franţa se dezvoltă un fenomen nou: tinerii organizează, în condiţii de mare risc, reuniuni şi spectacole muzicate ilegale, la care participă în număr mare şi în general fără mască… Rămîne însă dificil de rezolvat problema acelor mari concerte în care spectatorii stau în picioare, în privinţa lor ministra culturii nu promite deocamdată nimic.