"Cancel culture" – practici denunţate de două publicaţii franceze

„Mai avem încă dreptul de a nu fi de acord?” sub acest titlu general publică Le Courrier International o selecţie de articole apărute în presa internaţională pe marginea respectivului fenomen. Charlie Hebdo propune o analiză sub titlul „Cancel culture, aceste noi fatwas venite de la stînga”.

Ca să înţelegem mai bine acest titlu reamintesc că pe data de 14 februarie 1989 ayatolahul Khomeiny, la ora aceea ghid suprem în Iran, a semnat o fatwa, adică un decret religios, pentru a-l condamna la moarte pe scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie.  Si aceasta întrucît scriitorul ar fi „ofensat” islamul în cartea sa „Versetele satanice” – aceasta era în orice caz impresia integriştilor.

Astăzi aceste „condamnări” au loc prin intermediul reţelelor sociale şi sunt vizaţi profesori universitari, scriitori, intelectuali, jurnalişti, editorialişti, producători, pe scurt, toţi cei care îndrăznesc să „ofenseze”, fie şi printr-o frază stîngace, anumite minorităţi sau dogmele unor anumite cercuri de stînga.

Revista Charlie Hebdo dă mai multe exemple printre care campania declanşată împotriva  celebrei autoare J.K. Rowling, creatoarea seriei Harry Potter. Vina ei este aceea că ar fi ofensat, chipurile, anumiţi activişti transgenici. Din punctul acestora de vedere, termenul de „femeie” ar trebui abandonat şi adoptat cel de „persoană avînd ciclu menstrual”. Pentru simplul fapt, explică transgenicii, că şi bărbaţii transgenici, precum şi non-binarii (care nu se simt nici femeie, nici bărbat) pot avea ciclu menstrual.

Ori, doamna Rowling pare să fi afirmat într-un mesaj pe Twitter că această înlocuire de termeni este stupidă. De unde furia declanşată împotriva ei, acuzaţia că ar fi transfobă, iar unii jurnalişti se întreabă dacă nu cumva în curînd furia se va îndrepta şi împotriva lui Harry Potter pentru a fi aruncat afară din biblioteci şi librării… Pentru că în general astfel de campanii merg foarte departe, cei declaraţi „vinovaţi de ofensă” sunt uneori obligaţi să demisioneze din funcţiile lor sau sunt chiar concediaţi.

Citez din ce scrie Charlie Hebdo: „A existat o veche cenzură pe care o ştiam cu toţii şi care venea dinspre dreapta. (…) Iată însă că avem acum o supercenzură: ea vine dinspre stînga în numele binelui. Şi nu este vorba doar de suprimarea unor afirmaţii, ci de suprimarea în mod simbolic chiar a persoanei respective, pentru ca ea să-şi piardă locul de muncă, să nu mai poată edita nimic şi produce nimic. Iată o formă de excomunicare laică şi modernă, care face ravagii în Statele Unite şi acum îşi face apariţia şi în Franţa”.

Revista Courrier International încearcă să prezinte fenomenul în toată complexitatea sa, astfel că unele articole selecţionate sunt foarte critice faţă de acest fenomen în timp ce altele justifică aceste reacţii.

Jurnalistul, eseistul şi cercetătorul Alvaro Vargas Llosa (fiul celebrului scriitor Mario Vargas Llosa) care trăieşte în Statele Unite consideră că această practică ameninţă democraţia şi că este demnă de o dictatură precum cea din Coreea de Nord.

Eseista Nesrine Malik, născută în Sudan şi care trăieşte la Londra, are însă o altă viziune, ea afirmă că pentru prima dată Internetul le dă cuvîntul celor marginalizaţi, celor abuzaţi, celor uitaţi şi maltrataţi, minorităţilor care au avut de suferit, femeilor care au fost dominate şi brutalizate. Cei care se tem de cancel culture sunt, spune Nesrine Malik, nişte nombrilişti care nu văd că lumea se schimbă şi că de fapt oamenii cer acum mai multă democraţie şi mai ales abolirea unor inegalităţi devenite insuportabile.  

Faptul că lumea se schimbă mi se pare şi mie, personal, evident, şi este un lucru bun. Din păcate nu este pentru prima dată în istorie cînd schimbările au loc pe fondul multor excese sau aberaţii.