Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Raport siderant legat de dispariţia animalelor pe planetă

capture_decran_2020-09-10_a_18.47.10.png

Potrivit experţilor, o specie animală sau vegetală din opt este ameninţată cu dispariţia în deceniile următoare.
Potrivit experţilor, o specie animală sau vegetală din opt este ameninţată cu dispariţia în deceniile următoare.
Image source: 
Amith Nag Photography via Getty Images

Fondul Mondial pentru Natură (Wold Wildlife Fund) lansează un nou semnal de alarmă în legătură cu dispariţia în ritm alert a animalelor sălbatice de pe planetă. Într-un raport dat publicităţii joi 10 septembrie şi intitulat „Planeta vie” se arată că vertebratele au dispărut, din 1970 încoace, în proporţie de 68 la sută. Unele specii, chiar în Franţa, au dispărut în totalitate.

Fondul Mondial pentru natură este una din primele organizaţii independente create în anii 60 avînd ca obiectiv protecţia mediului înconjurător. În prezent ea dispune de reţele în peste o sută de ţări din lume şi de sprijinul a şase milioane de membri.

Noul raport este prezentat în presa franceză a fiind unul „terifiant”, un veritabil S.O.S pentru salvarea naturii şi a biodiversităţii. Peştii, păsările, mamiferele, batracienii, reptilele, dispar pur şi simplu de pe faţa pămîntului din cauza activităţilor umane. Iar cînd spunem activităţi umane înţelegem extinderea urbanizărilor, exploatarea excesivă a solurilor şi a subsolurilor, despăduririle, agricultura intensivă pe bază de îngrăşăminte chimice, braconajul… Majoritatea acestor activităţi sunt sursa unei încălziri a atmosferei care are un efect devastator asupra biodiversităţii.

Această tragedie este vizibilă şi în ţări care se consideră un exemplu în materie de protecţie a mediului înconjurător, cum ar fi Franţa. În raport se arată că numărul de vrăbii, de exemplu, a scăzut în Franţa cu 60 la sută din 1980 încoace. În jur de o sută de specii de animale sălbatice sunt declarate complet dispărute în Franţa, cum ar fi peştele ferăstrau, francolinul negru, curcanul sălbatic sau foca călugăr care era vizibilă în Corsica şi nu mai e.

Pesticidele sunt denunţate ca fiind un fel de armă de distrugere în masă a biodiversităţii. Iar executivul francez este criticat pentru lipsa unor obiective ambiţioase privind protecţia biodiversităţii. Planul de relansare economică anunţat de premierul Jean Castex nu li se pare satisfăcător, la acest capitol, experţilor care lucrează pentru organizaţia citată mai sus.

Într-un răstimp de trei decenii, cele 17 specii de fluturi recenzate în Europa şi-au pierdut cam jumătate din exemplare. Speciile vegetale sunt şi ele ameninţate, cam una din cinci riscă să dispară, arată Arnaud Gauffier, responsabil cu programul francez al Fondului Mondial pentru natură. La scară mondială figurează pe lista roşie, adică sunt în situaţie de extincţie, 32 000 de specii de plante, animale şi insecte. Omul a uitat că propria sa existenţă depinde de arhitectura vieţii pe planetă, mai spun specialiştii. În prezent o jumătate de milion de specii de insecte sunt pe cale de dispariţie, ori acest lucru ruinează însăşi fundamentele vieţii şi ale lanţurilor alimentare pe planetă. Crezîndu-se deasupra tuturor, omul, provocînd această hecatombă, îşi pregăteşte propria dispariţie.

Planeta noastră este bolnavă pentru că, se mai arată în raport, modelul de producţie şi de consum generalizat pe planetă este distrugător. Iar acest declin al naturii va avea cu siguranţă efecte negative grave şi asupra economiei în anii următori.

Nu este pentru prima dată că Fondul Mondial pentru natură, precum şi alte organizaţii similare, lansează semnale de alarmă urgente. Soluţii există pentru stoparea acestui declin, lipseşe total voinţa politică şi o mai mare sensibilizare a opinie publice în privinţa acestui dezastru. Din păcate, contextul actual de epidemie nu este unul propice pentru o mobilizare masivă în favoarea biodiversităţii, pentru maşina economică mondială urgenţa este de a-şi relansa circuitele şi ritmul la fel ca înainte de pandemie.