Uniunea Europeană: Josep Borrell prevede „decizii dificile” legate de Turcia

Franţa a asociat fără ezitare faptele cu vorbele, în acest context de litigiu şi adversitate. „Trebuie să fim clari şi fermi cu guvernul preşedintelui Erdogan care, astăzi, are comportamente inadmisibile” – este o declaraţie a preşedintelui Emmanuel Macron. Dar aceste vorbe n-ar fi avut „greutate” fără trimiterea unor nave de război şi avioane militare franceze în Mediterana.

Si tot în categoria „faptelor” trebuie să includem decizia Franţei de a vinde Greciei avioane de tip Rafale.

Geopoliticienii scriu deseori despre „faptul” că dictatorii, cei deja instalaţi durabil la putere sau cei în curs de instalare, nu înţeleg decît un singur limbaj, cel al forţei. Iar diplomaţii ştiu de multă vreme că meseria lor are şanse de succes numai dacă în spatele lor se află o forţă credibilă.

In ultimul timp am asistat la un veritabil duel Macron - Erdogan, cu menţiunea că preşedintele turc a depăşit limitele acceptabile ale înfruntărilor verbale. Pe 12 septembrie, la televiziunea turcă, preşedintele Erdogan l-a ameninţat direct pe Emmanuel Macron spunîndu-i: „Vei mai avea probleme cu mine!” Iar presa oficială turcă, incitată în mod evident de Erdogan, l-a făcut cu ou şi cu oţet pe Emmanuel Macron, recurgînd la termeni ofensatori.

În Franţa, însă, unii editorialişti salută iniţiativa lui Emmanuel Macron de a crea un fel de alianţă greco-latină pentru a frîna expansionismul şi aventurismul turc. Sau, mai precis, al preşedintelui Erdogan care se consideră un veritabil nou sultan pe cale de a reabilita Imperiul Otoman. Preşedintele francez a precizat de altfel că Europa nu are probleme cu poporul turc ci cu Recep Tayyip Erdogan.