
Special Paris
A început, în Japonia, procesul fostului principal colaborator al lui Carlos Ghosn
img-20200724-wa0015.jpg

Arestat în aceeaşi zi ca şi Carlos Ghosn – 19 noiembrie 2018 - eliberat pe cauţiune după mai bine de o lună de detenţie provizorie şi pus de atunci în arest la domiciliu în aşteptarea procesului său, Greg Kelly a venit cu masca pe faţă la tribunalul din Tokyo, însoţit de trei dintre avocaţii ai săi. Incă de la bun început el a pledat nevinovăţia. «Cred că elementele vor demonstra că nu am încălcat regulile bursiere japoneze. Nu am participat la nicio conspiraţie criminală» a mai declarat fostul colaborator al lui Carlos Ghosn. Ca şi ex-PDG-ul alianţei Renault-Nissa, Kelly este acuzat de malversaţii financiare.
Greg Kelly, aflat în prima linie la proces în absenţa fostului său mare şef, a recunoscut că a conlucrat cu alte persoane, începând cu 2010, ca să găsească o soluţie legală pentru a-l plăti mai bine pe Carlos Ghosn. «Era în intereseul lui Nissan să-l reţină pe acest lider extraordinar care a salvat grupul de la faliment şi i-a apărat cu înverşunare independenţa faţă de Renault» a mai declarat Kelly la bara tribunalului nipon.
Chestiunea centrală la care vor trebui să răspundă diverşii protagonişti ai procesului – dar nu şi Ghosn, refugiat în Liban după o fugă spectaculoasă din Japonia – este dacă Nissan şi Kelly au omis intenţionat să menţioneze timp de 8 ani în rapoartele bursiere plata a circa 9 miliarde de yeni – vreo 73 de milioane de euros. Bani pe care Carlos Ghosn urma să-i încaseze ulterior, odată ce părăsea conduderea firmei. In caz că acest lucru a fost omis cu bune intenţii, e vorba de o ilegalitate.
Nissan, întreprindere aflată şi ea pe banca acuzaţiilor ca persoană morală, a răspuns déjà afirmativ la întrebarea de mai sus, spre deosebire de Kelly. Tot contrar strategiei fostului ei şef, firma constructoare de maşini a decis să plece capul şi să pledeze vinovăţia. In plus, anul trecut, Nissan a acceptat să plătească o amendă de vreo 20 de milioane de euros Agenţiei serviciilor financiare japoneze pentru faptul că a omis să menţioneze plata respectivelor sume lui Carlos Ghosn. In acelaşi dosar, constructorul nipon a plătit alte 15 milioane de dolari în SUA pentru a scăpa de sub urmărirea autorităţilor americane.
In acest proces, americanul mai pleacă cu un dezavantaj important. De teamă să nu fie arestaţi de cum pun piciorul în Japonia, fără nicio încredere în sistemul judiciar nipon, o serie de martori importanţi străini, chemaţi de apărare, nu vor veni în cele din urmă ca să depună mărturie. In plus, tribunalul din Tokyo a refuzat cererea taberei lui Kelyy şi anume ca respectivii să poată fii audiaţi prin videoconferinţă.
Greg Kelly, jurist de formaţie, şi-a serbat cei 64 de ani în ziua deschiderii procesului său. Americanul este singura persoană fizică judecată în acest proces. Un proces ce se anunţă complex, lung – vreo 10 luni – şi în urma căruia Kelly riscă o pedeapsă de 10 ani închisoare şi vreo 80.000 de euros amendă. Verdictul este aşteptat undeva între toamna lui 2021 şi primăvara lui 2022.
Avocaţii lui Greg Kelly se declară optimişti, speră ca acesta să fie achitat chiar dacă, statisticile o arată, se ştie că peste 90% din afacerile penale din Japonia în care acuzaţii pledează nevinovăţia se termină prin condamnarea acuzatului. Mai ales în contextul în care, din «marea» afacere Ghosn care a avut un ecou planetar, justiţiei japoneze nu-i mai rămâne să-l judece azi decât pe fostul braţ drept al lui Ghosn.