Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Forumul mondial al păcii dezbate despre războiul cibernetic, judecătorii-roboţi, libertatea presei şi politica haotică americană

20201002_100431.jpg

Gérard Araud, fost ambasador al Frantei în SUA si la ONU, vorbind în fata Forumului mondial Normandie pentru pace.
Gérard Araud, fost ambasador al Frantei în SUA si la ONU, vorbind în fata Forumului mondial Normandie pentru pace.
Image source: 
Vasile Damian

La Caen, în Normandia, se încheie azi a doua şi ultima zi a Forumului mondial Normandie pentru pace. O manifestare aflată la a treia ediţie şi care anul acesta şi-a propus să dezbată despre felul în care se pot preveni războaiele şi cum putem răspunde noilor ameninţări. Ziua de azi a fost astfel consacrată în mare parte revoluţiilor tehnologice care au bulversat complet nu doar viaţa cotidiană a omenirii dar şi felull în care se confruntă diversele ţări şi entităţi graţie noilor tehnologii.

Dezbaterea zilei pe care am putea-o traduce liber “Revoluţiile tehnologice: toate bune sau doar pentru război”, a fost precedată de un cuvânt introductiv al lui Gérard Araud. Fostul ambasador al Franţei la Washington şi apoi pe lângă Naţiunile unite, a început prin a ne prezenta, din punctul său de vedere, situaţia politică actuală din SUA. “Avem două Americi care nu îşi vorbesc, două Americi care nu se înţeleg. Viitorul scrutin, indiferent de rezultat, ne va impacta pe toţi. Dacă Donald Trump câştigă, vom avea America first, mai exact America alone pentru că ştim că actualul preşedinte american este indiferent faţă de alianţe şi adept al raportului de forţe. Ne putem deci întreba dacă NATO va supravieţui. In plus, dacă actualul şef al Casei albe obţine un nou mandat, el a promis că va lansa un război economic cu UE» mai insistă Gérard Araud care ne prezice în acest caz «o lume de carnivori în care UE va rămâne singurul erbivor» întrebându-se retoric «în ce tabără se vor înscrie Ungaria şi Polonia, două ţări ale căror lideri şi-au afişat sprijinul în favoarea lui Trump.»

Inaltul diplomat francez ne schiţează apoi scenariul numărul doi, cel al unei victorii a democratului Joe Biden. «Vom asista atunci la o serie de platitudini, felicitări şi răsuflări uşurate de o parte şi de alta a Atlanticului. Biden va veni repede în Europa, îi va mângâia pe creştet şi îi va bate pe spate pe toţi omologii săi europeni dar degeaba. Incă din epoca Obama, SUA au declarat că nu mai vor să fie jandarmii lumii. Siria, Ucraina, Sahel – nicăieri practic America nu mai e prezentă şi nu doar de ieri. Ii rămâne deci Uniunii europene sarcina să se ocupe de toate aceste dosare. Bineînţeles însă că în interesul lumii întregi este ca Biden să câştige pentru că dacă Trump rămâne în post, ţinând cont de personaj, riscăm să asistăm repede la un haos” îşi conchide Gérard Araud intervenţia de aici, de la Caen, în faţa unei asistenţe uşor tetanizată de aceste sumbre preziceri.

Nici următoarea vorbitoare nu a liniştit spiritele din sala arhiplină a Forumului. Christiane Féral-Schul, preşedinta Consiliului naţional a barourilor franceze, a comentat ultimele invovaţii tehnologice din justiţie. Astfel, am aflat cu toţii că există în Estonia roboţi care dau verdicte în locul tradiţionalului judecător, în litigii, în afaceri, minore.  O dovadă suplimentară că într-o lume tot mai interconectată, în care inteligenţa articifială începe să se afirme în tot mai multe sectoare, acest noi tehnologii ne impregnează viaţa cotidiană obligându-ne să reflectăm la felul în care vom putea reuşi, sau nu, să controlăm şi să încadrăm aceste procedee revoluţionare.

Despre "cyber-război" au venit pe scena forumului de la Caen să dialogheze un militar şi un analist

Generalul Jean-Marc Vigilant, fost pilot de vânătoare şi director al Scolii de război şi Jean-Louis Gergorin, fost vice-preşedinte executiv al grupului EADS şi apoi al centrului de analiză şi previziuni al Ministerului francez de externe, au comentat felul în care noile tehnologii influenţează acţiunile strategice. Inaltul gradat militar ne-a schiţat noile domenii imateriale cu care suntem déjà sau vom fi repede confruntaţi: exo-atmosfera, cyber-spaţiul şi informaţiile false. Trei sfidări pe care militarii de azi caută déjà să le contreze, evident tot cu noile tehnologii. “Problema este că Vestul a pierdut déjà supremaţia tehnologică” constata generalul Vigilant. Gergorin îi dădea dreptate notând că “sectorul digital este um factor de ruptură strategică. Digitalul permite modificarea raportului de forţe. Inainte aveam note diplomatice, acum avem cyberatacuri”. In fine, făcând legătura între noile tehnologii şi instrumentele militarilor, generalul Vigilant a ţinut să-i asigure pe cei prezenţi că “Franţa a decis să pună un om în lanţul decizional de firecare data când vine vorba de utilizarea forţelor letale.” Nu e sigur că această declaraţie i-a liniştit pe cei din sala după ce au auzit intervenţiile precedente.

In partea a doua a zilei de azi, o serie de dezbateri cu experţi şi jurnalişti specializaţi au abordat chestiuni variate precum “Viitorul multilateralismului şi al Naţiunilor unite”, “Ce valoare mai are azi o alianţă” sau “Libertăţile confruntate cu criza Covid”, conferinţă la care s-a abordat pe larg libertatea presei, felul în care restricţiile impuse din motive sanitare sunt o ameninţare pentru jurnalişti şi, mai general, pentru libertăţile individuale – cazurile Poloniei şi mai ales ale Ungariei lui Viktor Orban fiind îndelung comentate.

A doua şi ultimă zi a Forumului mondial Normandie pentru pace se va termina cu o serată literară animată de jurnalistul şi scriitorul Jérôme Garcin. Printre invitaţii acestei “nocturne literare” consacrate scriitorilor şi păcii, se numără şi Jean-Christophe Rufin, medic, fost ambasador al Franţei, membru al Academiei franceze şi autor al unei trilogii poliţiste în care personajul principal este Aurel, un consul francez de origine română, subiect despre care vom vorbi cu o altă ocazie.