Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Charlie Hebdo: 50 de ani pe baricadele libertăţii de expresie

Naşterea revistei Charlie Hebdo, în 1970, ca răspuns la tentativele de cenzurare a publicaţiei Hara Kiri.

„Charlie Hebdo, 50 de ani de libertate de expresie” se intitulează o carte care tocmai a ieşit, pe întîi octombrie, în librăriile franceze. În timp ce la Paris continuă procesul unor persoane implicate în atentatul comis în ianuarie 2015 împotriva redacţiei acestei reviste umoristice, ea îşi sărbătoreşte 50 de ani de existenţă.

Pare surprinzător, dar revista Charlie Hebdo s-a născut în urmă cu jumătate de secol întrucît autorităţile de atunci au interzis o altă publicaţie cu acelaşi profil, care apărea o dată pe lună, numită Hara Kiri. Aceasta din urmă a provocat furia dreptei conservatoare gaulliste după ce, la moartea generalului Charles de Gaulle, pe 9 noiembrie 1970, a publicat pe prima pagină un titlu considerat ireverenţios: Bal tragique à Colombey, un mort (Bal tragic la Colombey, un mort). Colombey-les-Deux-Eglises este localitatea unde generalul îşi avea reşedinţa campestră, dar titlul făcea o aluzie de prost gust la o altă veritabilă dramă produsă tot în acea perioadă într-un sat francez, pe 1 noiembrie 1970, cînd 146 de persoane, în marea lor majoritate tineri, au murit în urma unui incendiu izbucnit într-o discotecă.

Publicaţia Hara Kiri se autointitula journal bête et méchant, ceea ce în traducere dă ziar prost şi rău. Charlie Hebdo nu a mai preluat acest tip de auto-caracterizare, dar a fost o prelungire glorioasă a unui anumit spirit caustic tipic francez. Mai precis, nu şi-a interzis absolut nimic, a considerat că poate să fie critic, ironic şi chiar băşcălios cu oricine şi cu orice, altfel spus cu orice persoană sau personalitate, cu orice organism şi cu orice instituţie, cu orice sistem de idei şi cu orice religie.

Numele revistei, Charlie Hebdo, este de altfel o aluzie vagă la persoana lui Charles de Gaulles, dar mai ales la un personaj de benzi desenate din epocă, Charlie Brown, foarte popular, creat de desenatorul american Charles Monroe Schulz. Charlie Hebdo a fost întotdeuna o revistă în care caricaturile au avut un loc privilegiat dar alături de editoriale şi articole critice şi pline de acid, în general inteligente şi intransigente.

Cei 50 de ani de existenţă ai revistei au însemnat, scrie cotidianul Le Monde, o luptă în favoarea libertăţii de exprimare, a dreptului de a fi irevereţios cu puterea şi cu cei puternici, inclusiv o luptă în favoarea dreptului de a blasfemia. De nenumărate ori revista a fost supusă unor presiuni sau dată în judecată, de exemplu de asociaţii religioase sau de autorităţi militare. Cea mai aspră formă de cenzură cu care s-a confruntat a fost însă, la un moment dat, lipsa de fonduri, şi prin 1982 revista a cunoscut un moment de eclipsă. În 2011 redacţia a fost incendiată, iar în 2015 s-a produs măcelul despre care am vorbit şi noi deseori, comis de doi islamişti radicali. În mod paradoxal, această dramă, mai precis asasinarea a 11 membri ai redacţiei, a relansat vînzările revistei, deşi trauma a rămas profundă iar actualii redactori sunt infinit mai prudenţi. Jurnalistul Gérard Biard, redactorul şef al revistei, spune următoarele despre Charlie Hebdo, cuvinte reluate de Le Monde: „Satira şi caricatura utilitează un limbaj care este o manieră de a pune în lumină ceea ce alte medii de informare nu pot arăta. Suntem deseori acuzaţi că recurgem la provocări, dar provocarea este un instrument pentru a denunţa anumite lucruri, este modul nostru de expresie prin care ne diferenţiem de restul mediilor de informare.”

Cartea apărută cu ocazia acestei aniversări pune perfect în lumină, cu multiple exemple, acest demers şi această luptă a revistei Charlie Hebdo, iar ultimul capitol se intitulează Charlie vivant (Charlie este în viaţă).