Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Le Monde: manifestaţiile din Republica Belarus iau tot mai mult o turnură anti-Putin

capture_decran_2020-10-05_a_18.52.57.png

Manifestaţie la Minsk împotriva realegerii frauduloase a preşedintelui Lukaşenko
Manifestaţie la Minsk împotriva realegerii frauduloase a preşedintelui Lukaşenko
Image source: 
AP/TUT.by

Criza regională din Caucaz legată de disputa din jurul enclavei Nagorno-Karabah a eclipsat în ultimul timp din punct de vedere mediatic criza politică din Republica Belarus. Numeroşi belaruşi rămîn însă mobilizaţi împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, iar cotidianul Le Monde arată în paginile sale că manifestanţii din Republica Belarus sunt din ce în ce mai porniţi şi împotriva lui Putin.

Liderii mişcării prodemocraţie din Republica Belarus au avut grijă pînă acum să nu dea o coloratură anti-rusă mobilizării lor. Principala lideră a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a afirmat de mai multe ori, de exemplu, că mişcarea pe care o reprezintă este „o revoluţie democratică şi nu una geopolitică”.

Altfel spus, Svetlana Tihanovskaia a vrut să dea asigurări Moscovei că nu doreşte nici o schimbare majoră de orientare şi alianţe pentru ţara sa, în nici un caz integrarea în Alianţa Atlantică, de exemplu, sau un parteneriat privilegiat cu Uniunea Europeană. Pentru a nu răni orgoliul Moscovei, care consideră că Republica Belarus trebuie să facă parte din zona ei de influenţă, liderii opoziţiei belaruse s-au arătat deci prudenţi şi înţelepţi.

Corespondentul cotidianului Le Monde la Minsk mai semnalează faptul că belaruşii se tem de o eventuală anexare a ţării lor de către Rusia, şi că încep să folosească mai mult limba belarusă decît cea rusă, ambele fiind de altfel limbi oficiale în ţara lor. Dacă pînă acum belaruşii au fost mai degrabă pro-ruşi şi eurosceptici, teama lor de a fi aspiraţi de Rusia s-ar putea să genereze o modificare de comportament, cu prudenţă însă pentru a nu repeta unele greşeli făcute de ucraineni.

În ciuda sutelor de arestări operate de putere, mişcarea anti-Lukaşenko nu scade în intensitate, arată agenţiile de presă, cum s-a văzut şi duminică 4 octombrie. Puterea de la Minsk a anulat însă aproape toate acreditările presei străine. Autorităţile  cenzurează în acelaşi timp accesul la Internet pe telefoanele mobile cu scopul evident de a frîna circulaţia informaţiilor şi capacitatea de mobilizare a militanţilor pro-democraţie.