Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


In ciuda pandemiei de Covid-19, autorităţile de la Paris îi încurajează pe francezi să plece în vacanţă (în Franţa)

lemoyne.jpg

Jean-Baptiste Lemoyne, secretar de stat însàrcinat cu Turismul, i-a îndemnat pe francezi sà-si rezerve locatiile pentru vacanta de toamnà.
Jean-Baptiste Lemoyne, secretar de stat însàrcinat cu Turismul, i-a îndemnat pe francezi sà-si rezerve locatiile pentru vacanta de toamnà.
Image source: 
Bertrand GUAY / AFP

In faţa recrudescenţei epidemiei de coronavirus în Franţa, Emmanuel Macron a reunit în această dimineaţă un nou Consiliu de apărare. Preşedintele francez urmează să le vorbească compatrioţilor săi mâine seară în cursul unui interviu acordat principalelelor canale de televiziune. Liderul de la Paris ar putea anunţa cu această ocazie noi măsuri restrictive. Semn că situaţia se înrăutăţeşte de la o zi la alta în Franţa, numărul pacienţilor internaţi în reanimare, pe întreg teritoriul, a depăşit pragul simbolic de 1.500, cifră nemaiîntâlnită din 27 mai încoace. Cu toate acestea, autorităţile de la Paris îşi încurajează compatrioţii să-şi programeze vacanţele de la sfârşitul acestei luni, promiţându-le că în caz de anulare, îşi vor recăpăta integral banii înapoi.

Sectorul turismului este unul dintre cele mai afectate de criza sanitară. Jean Castex, premierul Franţei, însoţit de o serie de alţi miniştri, i-a reunit pe profesioniştii sectorului sinistrat pentru a-i asigura de tot sprijinul guvernamental.

Dacă sezonul estival a fost mai puţin catastrofal decât se temeau profesioniştii, viitoarea vacanţă, cea tradiţională de Toussaint de la sfâşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie, se anunţă foarte proastă. «La munte, rezervările de hoteluri sunt undeva între 50 şi 60% faţă de anul trecut» deplânge reprezentantul unui sindicat al sectorului turismului la microfonul colegilor noştri francezi de la RFI. «Noi suntem cu adevărat în reanimare» mai adaugă respectivul.

In opinia preşedintelui Grupului Naţional de Independenţi, Didier Chenet, «sectorul turismului a fost impactat şi de felul – prost - în care s-au comportat companiile de asigurări. Mai întâi, nu şi-au respectat clauzele contractelor. Apoi, nu s-au ţinut de cuvânt vizavi de stat căruia i-au promis că vor vărsa un miliard de euros în fondul de solidaritate, lucru pe care încă nu l-au făcut nici până în ziua de azi. In fine, o serie de asiguratori reziliază acum contractele unora dintre clienţi şi le propun unele noi în care nu mai apare clauza de pandemie.»

Guvernul de la Paris a anunţat un sprijin mai susţinut în favoarea sectorului turismului. De acum încolo, ajutoarele financiare vor fi accesibile şi firmelor cu mai puţin de 50 de salariaţi. Compensaţiile vor merge la toate societăţile care au pierdut cel puţin 70% din cifra de afaceri, şi nu 80 de procente cum era până acum.

In urma comitetului interministerial organizat luni, Jean-Baptiste Lemoyne, secretarul de stat însărcinat cu Turismul, i-a incitat pe francezi să-şi rezerve locaţiile pentru vacanţa de Toussaint, în Franţa evident. «Am avut o vară tricoloră, sper să avem şi o toamnă la fel. Vom face totul pentru ca sezonul turistic să ţină până la Crăciun» a mai spus oficialul, promiţând totodată că în caz de anulare, vacanţierii îşi vor putea primi înapoi toţi banii. Lemoyne a mai insistat pe faptul că «securitatea sanitară» le va fi asigurată de-a lungul acestei vacanţe.

Reamintim că Franţa este cea mai vizitată ţară din lume cu aproape 90 de milioane de turişti internaţionali în fiecare an. La capitolul reţete ea se clasează însă de abia pe locul trei mondial, în spatele Spaniei şi a SUA. In fine, consumul turistic intern reprezintă 7,4% din PIB-ul francez, notează Ministerul francez al Economiei.

In ciuda pandemiei de Covid-19, autorităţile de la Paris îi încurajează pe francezi să plece în vacanţă (în Franţa)