Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cînd gîndirea politică corectă frizează ridicolul absolut

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Polemică în Franţa în jurul unei expresii: poate fi cineva victimă a „propriului eroism”? Expresia apare pe o placă memorială dedicată unui jandarm ucis în contextul unui atac terorist islamist.

Iată mai întîi cum s-au desfăşurat lucrurile, în martie 2018. În cursul unui atac terorist comis de islamişti radicali într-un supermarket din regiunea Aude, din sudul Franţei, Arnaud Beltrame, cu grad de colonel în rîndurile jandarmeriei, s-a oferit să ia locul unor ostatici. Ulterior el a fost ucis de teroriştii islamişti în cursul asaltului lansat de forţele speciale.

Primăria Parisului a decis să dea unui mic spaţiu verde aflat în apropiere de Place de Vosges numele acestui „erou”. Iată cum a fost formulat textul de pe placa respectivă instalată în faţa acestui spaţiu verde:  Grădina Arnaud Beltrame, 1973-2018, colonel de Jandarmerie, asasinat în cursul atacului terorist de pe 23 martie 2018 de la Trèbes (Aude). Victimă a eroismului său.   

Numeroşi responsabili politici şi internauţi s-au declarat şocaţi citind această formulare, „victimă a eroismului său”, considerînd-o o insultă. Acest om a fost o victimă a terorismului islamist, lucrurile sunt clare în această privinţă. Mai rămîne întrebarea, de ce oare Primăria Parisului, unde stînga este majoritară, se teme de cuvintele care exprimă adevărul? Si familia celui asasinat este scandalizată. Nu era mai corect ca pe placă să fie marcată fraza: „victimă a terorismului islamist”?

Această polemică nu ar fi izbucnit dacă nu ar fi devenit tentaculară, frizînd ridicolul, o anumită gîndire politică corectă care recurge la tot felul de piruete numai ca să nu spună lucrurilor pe nume. Expresia „terorism islamist” este evitată de unii oameni politici de stînga întrucît, afirmă ei, nu vor să „stigmatizeze” comunitatea musulmană. Un internaut, citat de Le Figaro, se indignează în acest context şi întreabă: „Ce ne facem în acest caz cu cei 130 de oameni ucişi de terorişti islamişti la Paris în sala de concerte Bataclan pe 13 noiembrie 2015? Ar trebui spus că ei au fost victime ale pasiunii lor pentru muzica rock”?