Banca Centrală libaneză, cea care subvenţionează unele produse de primă necesitate, precum medicamentele, pâinea ori benzina, a lăsat să se înţeleagă la finele lui august, că lipsa unei rezerve de dolari americani nu îi mai permite să finanţeze importul acestor produse decât pentru următoarele trei luni. Aşadar, din decembrie nu mai poate asigura toate aceste produse de primă necesitate.
Perspectiva unei nesubvenţionări a provocat panica şi a determinat numeroşi libanezi să dea buzna în farmacii, de teama unei creşteri de preţ şi a penuriei anunţate.
Un domn ce aşteaptă în faţa unei farmacii susţine că politicienii şi băncile i-au furat tot iar acum încearcă să le închidă şi subvenţiile. El spune că urmează un tratament şi are nevoie de medicamente dar nu le-a găsit la nicio farmacie din cele patru vizitate în aceeaşi zi. El se întreabă cum va supravieţui dacă vor dispărea medicamentele ori preţurile vor exploda?! La microfonul RFI el spune că nu are încredere în noul premier, Saad Hariri, că va putea forma repede un guvern: “Nu va reuşi. El are poporul său sunit. Libanul este aşa: suniţii sunt cu primul-ministru, maroniţii sunt cu preşedintele iar şiiţii sunt cu preşedintele Parlamentului. Acesta este Libanul. Nu putem noi să schimbăm nimic. Am încercat deja să trăim cu premierul Hariri. Acum, ce ar putea să mai facă el? Avem nevoie de o schimbare ».
De mai multe săptămâni, mai multe tipuri de medicamentele nu se mai găsesc în farmacii, stocurile sunt epuizate. Farmaciştii atenţionează că o criză şi mai gravă se conturează. La mijlocul lui octombrie, în sudul ţării, farmaciştii s-au aflat, pentru o zi, în grevă pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de penuria de medicamente.
De partea sa, ministrul interimar al Sănătăţii a cerut totuşi o raţionalizare a distribuţiei pentru a putea să “răspundă nevoilor” până la finele anului.
La est de Beirut, o farmacistă spune că mai are stocuri pentru jumătate din medicamentle pe care le comercializează iar pentru restul cantităţile sunt extrem de limitate. Ïn ultimii doi ani, 200 de farmacii au fost nevoite să închidă după ce lira libaneză şi-a pierdut valoarea.
Medicamentul este noul dolar în Liban, spune o farmacistă care vorbeşte şi despre faptul că tratamentele sunt extrem de ieftine în Liban comparativ cu alte state. Ea dă exemplul unui medicament prescris persoanelor ce au colesterolul ridicat : « în Liban el costă în prezent echivalentul a 4 dolari iar înainte ca moneda locală să se deprecieze puternic el se vindea cu 20 de dolari. În Statele Unite, el costă 100 de dolari. Cred că o parte a populaţiei deja nu mai poate suporta ceea ce se întâmplă. Fie vom fi nevoiţi să disparem, să plecăm din ţară, fie vom reuşi să schimbăm ceva – dar pentru asta e nevoie de timp”.
Un alt domn îsi dorește o schimbare reală în Liban :
“Am sperat că o schimbare se va realiza în Liban. Nu că vom avea aceeaşi lideri care au cauzat toate aceste probleme ţării, de mai bine de 30 de ani. Situaţia este complexă, în funcţie de regiuni. Acum, cu anunţul unui nou premier, nu facem decât spectacol pentru a calma cererea internaţională. Dar nu va crea schimbări radicale. Pentru a face o schimbare reală în Liban, trebuie schimbată întreaga clasă politică. Sistemul este corupt iar noul premier, singur, nu va schimba nimic.”
Vineri, noul premier Saad Hariri a început negocieri parlamentare pentru a putea forma noul guvern, unul de experţi ce nu provin din parte politice, după cum promite el.