
Special Paris
Franţa: dezbatere în jurul librăriilor – fac parte ele din „comerţul neesenţial”?
default.png

Lunile noiembrie şi decembrie reprezintă în Franţa, în mod normal, perioada cea mai fastă pentru librarii independenţi şi pentru vînzările de carte în general. În noiembrie sunt anunţate marile premii literare, în frunte cu premiul Goncourt, iar în decembrie cartea figurează printre cadourile de Crăciun preferate ale francezilor.
Carantina a lovit puternic în librari, dar şi în sectorul editorial. Decernarea multor premii literare a fost amînată, şi pe bună dreptate: ce sens are să anunţi un laureat cînd cartea sa nu poate fi cumpărată de marele public întrucît librăriile sunt închise? Seria de premii importante urma să fie deschisă cu premiul pentru roman al Academiei franceze, dar numele cîştigătorului va fi anunţat mai tîrziu, probabil în decembrie, sau în a doua jumătate a lunii noiembrie dacă lucrurile merg bine, dacă va fi frînată circulaţia virusului iar librăriile se vor redeschide. Pe 10 noiembrie urma să fie anunţat mult-rîvnitul premiu Goncourt, dar totul a fost amînat pentru o dată încă neprecizată.
De notat însă că premiul Femina a fost anunţat luni 2 noiembrie, în ciuda carantinei. Premiul Femina pentru roman îi revine lui Serge Jancour, autor în vîrstă de 58 de ani care a scris, după cum spun criticii, o frumoasă carte despre destinul unei familii de agricultori din sud-vestul Franţei. „Natura umană” se numeşte acest roman rural apărut la Editura Flammarion, şi care captează mutaţiile profunde intervenite în Franţa în viaţa satelor.
Să revenim însă la libării. Pentru a nu permite totuşi dezvoltarea unui comeţ neloial în materie de carte, executivul a ordonat închiderea acestor secţiuni din cadrul supermaraket-urilor. Ce ne facem încă cu Amazon, se întreabă librarii, pentru că gigantul american profită de carantină. Cărţile pot fi comandate în continuare prin Amazon, umflînd practic cifra de afaceri a gigantului american de comerţ online. Primul ministru francez Jean Castex nu a avut nici un răspuns convingător la această întrebare. Intervenind duminică seară la televiziunea franceză el le-a sugerat doar concetăţenilor să-i să… amîne achiziţionarea unor produse. Altfel spus i-a sfătuit să cumpere şi cărţile care îi intersează ceva mai tîrziu, cînd se vor deschide librăriile, ceea ce din punctul de vedere al premierului reprezintă probabil şi un gest patriotic…
Librarii se mobilizează însă şi cer ajutorul primarilor, al lumii culturale şi al multor personalităţi pentru a obţine o derogare din partea executivului. Argumentele lor sunt numeroase, şi multe ţin de lupta împotriva obscurantismului. Pentru că exact acum guvernul pregăteşte şi un proiect de lege în vederea combaterii separatismului islamist. Ori, nu reprezintă cartea o armă împotriva îndoctrinării islamiste, nu oferă cartea un veritabil oxigen critic, nu deschide ea porţi spre libertate?
În multe localităţi primarii par să fi decis să nu respecte măsurile anunţate de executiv şi să permită redeschiderea comerţului de proximitate, în special a librăriilor. Primarul Parisului, socialista Anne Hidalgo, pledează şi ea pentru redeschiderea librăriilor, cu respectarea normelor sanitare. „Cînd teatrele, cinematografele şi muzeele sunt închise, librăriile reprezintă unicul loc care oferă acces la cultură”, declară Anne Martelle, preşedinta sindicatului librarilor.
Librarii sunt cu atît mai deprimaţi cu cît, după prima carantină din primăvară, vînzările de carte începuseră să crească. Iar statul a deblocat 25 de milioane de euro pentru sprijinirea acestui sector.
„În această perioadă de tensiune, cînd oamenii trăiesc izolaţi, cartea ne face să reflectăm la importanţa lecturii şi la înţelegerea vieţii umane în toate componentele sale. Cartea este un bun fundamental, esenţial pentru om, pentru că omul nu se poate mulţumi numai cu hrana”, declară Vincent Montagne, preşedintele Sindicatului naţional al editorilor.
Personal aş spune că într-o ţară ca Franţa închiderea librăriilor este un fel de contradicţie în termeni. Cînd Franţa reprezintă, pentru întreaga umanitate, ideea de cultură, cum să închizi librăriile? Decizia mi se pare că decurge dintr-o… necunoaştere a Franţei.