Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Generalul de Gaulle, o figură tot mai legendară - comemorarea a 50 de ani de la moartea sa

capture_decran_2020-11-09_a_15.13.41.png

Generalul de Gaulle adresîndu-se francezilor în iunie 1940 de la Londra, de la microfonul BBC-ului
Generalul de Gaulle adresîndu-se francezilor în iunie 1940 de la Londra, de la microfonul BBC-ului
Sursa imaginii: 
Wikimedia Commons

Franţa comemorează 50 de ani de la moartea generalului De Gaulle, de numele căruia este legată redresarea Franţei după al doilea război mondial şi revenirea ei în cercul marilor puteri, inclusiv nucleare. Cu trecerea timpului, figura generalului devine tot mai legendară. Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat, luni 9 noiembrie, la Colombey-les-deux Eglises, localitate situată la 250 de kilometri est de Paris, unde se află mormîntul generalului. Noi vom evoca însă, în cele ce urmează o carte despre De Gaulle scrisă de filozoful Michel Onfray.

Cotidianul Le Figaro a publicat mai multe extrase din această carte pe care o consideră „explozivă”, şi aceasta întrucît Michel Onfray face o paralelă între De Gaulle şi François Mitterrand. Apărută pe 5 noiembrie la Editura Robert Laffont, cartea se intitulează „Vieţi paralele: De Gaulle / Mitterrand”. Michel Onfray se inspiră de fapt din Plutarh, unul dintre cei mai celebri moralişti ai epocii romane, dar grec de origine. De la Plutarh ne-au rămas cincizeci de biografii de oameni iluştri, dintre care 46 sunt prezentate în paralel, de exemplu viaţa lui Alexandru Macedon în paralel cu viaţa lui Cezar, sau viaţa lui Demonstene cu cea a lui Cicero.

Filozoful Michel Onfray, punîndu-i faţă în faţă pe Charles de Gaulle şi pe François Mitterrand se refuieşte fără îndoială şi cu stînga franceză, cu un partid socialist căruia de multă vreme îi reproşează că  şi-a trădat idealurile. Pentru că din această paralelă de Gaulle iese ca un personaj monumental în timp ce Mitterrand ca un oportunist. Citez din prezentarea de pe coperta a patra a cărţii: „Opoziţia dintre de Gaulle şi Mitterrand pune faţă în faţă un om care luptă împotriva prăbuşirii unei civilizaţii şi un individ căruia nu-i pasă că aceasta se prăbuşeşte atîta vreme cît va putea el să trăiască printre ruinele sale ca un satrap. Primul îşi dă viaţa ca să salveze Franţa; al doilea dă Franţa pentru a-şi salva viaţa. Primul doreşte o Franţă solidă, grandioasă şi puternică capabilă să inspire o Europă a patriilor; al doilea doreşte o Franţă slabă, mică şi neputincioasă, susceptibilă să fie devorată de Europa capitalismului”.

Probabil că nu vor întîrzia să apară reacţii virulente la acest portret al socialistului François Mitterrand, aşa cum apare el în cartea lui Michel Onfray. Din punctul de vedere al filozofului, odată cu moartea lui de Gaulle, intervenită pe 9 noiembrie 1970, în Franţa nu s-a mai putut vorbi de grandoare, de naţiune suverană. Reamintesc că Michel Onfray a lansat anul acesta o revistă intitulată Front Popular, cu intenţia de a reuni toate forţele suveraniste din Franţa, fie ele de stînga sau de dreapta, de extrema stîngă sau de extrema dreaptă.

De Gaulle s-a luptat toată viaţa sa pentru conservarea civilizaţiei iudeo-creştine, fără să fie rasist sau xenofob, ne mai spune Michel Onfray. De Gaulle pleda pentru diversitate, autonomie, independenţă şi libertate, cu următoarea menţiune: cine iubeşte Franţa şi doreşte să o servească este binevenit în Franţa, dar cei care vor să o distrugă trebuie păstraţi la distanţă. 

În acest an marcat de pandemia de coronavirus, celebrarea generalului de Gaulle primeşte o dimensiune suplimentară. Iar preşedintele Emmanuel Macron nu ratează ocazia de a-l prezenta pe general ca pe un exemplu pe care naţiunea franceză trebuie să-l urmeze. Chiar dacă actuala criză sanitară nu poate fi comparată cu dezastrul înfrîngerii franceze în faţa lui Hitler în urmă cu 80 de ani, figura generalului rămîne una cu dimensiune providenţială: el simbolizează capacitatea Franţei de a depăşi momentele tragice ale istoriei.

Devenit şef al Franţei libere în iunie 1940, Charles de Gaulle a intrat în Paris ca eliberator pe 23 august 1944 şi a condus destinul francezilor, cu mici întreruperi,  pînă în 1969. Socialistul François Mitterrand s-a aflat timp de 14 ani în fruntea Franţei, între 1981 şi 1995, a efectuat deci două mandate de 7 ani ca preşedinte. Ceea ce nu-i poate ierta Michel Onfray lui Mitterrand este că a acceptat o Europă capitalistă şi un transfer de suveranitate în favoarea instituţiilor europene. Michel Onfray consideră că Europa naţiunilor, aşa cum o dorea Charles de Gaulle, trebuia construită, şi nu Europa tratatului de la Maastricht, în care naţiunile se diluează, ca şi civilizaţia europeană de altfel, în numele unui proiect dictat de legile neoliberale ale pieţii.