Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Critici aduse modului în care presa internaţională mainstream a relatat despre prezidenţialele americane

capture_decran_2020-11-15_a_16.39.30.png

Joe Biden şi Donald Trump deveniţi simboluri ai unei Americi profund fracturate.
Joe Biden şi Donald Trump deveniţi simboluri ai unei Americi profund fracturate.
Image source: 
Studio Graphique FMM

Tumultul prezidenţialelor americane nu s-a stins încă, nu ştim cum se va produce transferul de putere la Casa Albă, numeroase întrebări rămîn încă în suspensie legate de ce va face Donald Trump, dar un lucru este sigur: trumpismul nu va dispărea în Statele Unite odată cu victoria lui Joe Biden. În acest contex unii comentatori, în Franţa, îşi pun şi întrebări legate de modul în care mediile de informare au reflectat şi analizat scrutinul prezidenţial american.

Revista Le Point, în numărul ei de joi 12 noiembrie, propune două analize intersante pe acest subiect, şi o face oarecum impotriva curentului. „Fenomenul Trump şi marele faliment al mediilor de informare”, se intitulează un editorial semnat de Franz-Olivier Giesbert. El consideră că modul în care s-a ocupat presa internaţională de prezidenţialele americane reprezintă „un mare fiasco mediatic”, chiar unul dintre cele mai mari din istorie.

Precizez că Franz-Olivier Giesbert nu are nici o simpatie specială pentru Donald Trump, şi deseori l-a calificat în articolele sale drept un personaj grotesc şi plin de ticuri. Într-o emisiune televizată Franz-Olivier Giesbert a spus chiar că Donald Trump s-ar putea să aibă o boală neorologică numită în limbaj specializat Sindromul lui Gilles de la Tourette, boală care se manifestă prin ticuri involuntare la nivel motric dar şi sonor, prin deficienţe la nivelul atenţiei şi printr-o gamă largă de tulburări obsesionale şi de comportament, inclusiv prin crize de panică sau de furie.

Editorialistul francez nu a fost deci, în ultimii patru ani, de loc tandru cu Donald Trump, deşi i-a recunoscut şi anumite merite, pe plan economic sau pe plan diplomatic. Franz-Olivier Giesbert arată însă în editorialul său că şi lumea mediatică este bolnavă, pentru că în loc să analizeze cauzele popularităţii lui Trump nu a făcut decît să intre într-un fel de isterie anti-Trump. Citez din editorial: „Nu încape nici o îndoială că Trump nu poate fi apărat din punct de vedere uman din cauza narcisismului, al misoginiei şi al bădărăniei sale, iar din multe puncte de vedere nu poate fi apărat nici pe plan politic. Dar cred că trebuie să ne revoltăm şi faţă de tratamentul la care a fost supus, pînă în clipa căderii sale, de o presă care se consideră un exemplu de gîndire progresistă, isterizată însă pînă la ridicol din cauza acestui preşedinte extravagant. Oare am intrat cu toţii în stadiul paroxistic al ororii mediatice, cînd orice candidat la un post suprem devine imediat nelegitim ba chiar şi ineligibil atunci cînd nu este de stînga? Este normal ca mediile de informare să aibă preferinţele lor şi parti-pri-urile lor. Dar este trist pentru meseria noastră să vedem atîţia jurnalişti transformaţi în propagandişti înfocaţi, în febrili ataşaţi de presă…”.

Editorialistul francez aminteşte că trumpismul înseamnă în prezent 70 de milioane de alegători în Statele Unite. Cum a fost posibil deci ca mediile de informare să nu vadă că populismul lui Trump are o bază reală, şi să creadă că victoria democraţilor va fi una masivă, fără drept de appel? De ce mediile de informare detestă să abordeze informaţiile care deranjează?

Iată întrebările pe care şi le pune Franz-Olivier Giesbert, cu această concluzie: pe Trump nu avem motive să-l regretăm, evident, nu după el vom plînge, dar este de plîns faptul că mediile de informare nu îndrăznesc să pună degetul pe rană şi să ştie să pătreze distanţa faţă de subiectele abordate.

Un alt articol din acelaşi număr al revistei Le Point se intitulează „De ce mediile de informare l-au subestimat din nou pe Trump”. Articolul este semnat de Peggy Sastre, jurnalistă şi eseistă, care consideră că în Statele Unite mediile de informare numite mainstream se adresează de fapt unei elite rupte de realităţi şi de restul populaţiei. În această tendinţă care dă tonul mediatic s-ar afla publicaţii precum New York Times, Washington Poste, Boston Globe, precum şi canale de televiziune precum CNN sau MSNBC. Ceea ce le reproşează Peggy Sastre acestor medii mainstream este de fapt necunoaşterea Americii, faptul că nu s-au ocupat de alegătorii lui Trump pentru a le înţelege neliniştile şi pentru a le creiona profilul.

Abordînd acest subiect aş mai spune că personal am fost mulţumit de cum au relalat despre alegerile americane principalele două canale de televiziune franceze, cel privat TF1 şi cel de stat France 2. Ele şi-au trimis echipe numeroase în multe regiuni al Americii, şi-au trimis pe teren inclusiv prezentatorii vedetă ai jurnalului de seară, şi timp de multe zile au prezentat reportaje de natură să capteze marea diversitate umană a Statelor Unite ale Americii.

Reproşurile aduse presei mainstream mi se par ele importante pentru sănătatea democraţiei, dat fiind că presa reprezintă o formă de contraputere. Ori, cînd presa devine isterie pură sau industrie de divertisment, ea nu poate în nici un caz servi democraţia.