
Special Paris
Corupţia în Peru şi „blestemul preşedinţilor”
capture_decran_2020-11-15_a_16.46.20.png

Martin Vizcarra a fost destituit pe data de 9 noiembrie de Parlament în urma unor acuzaţii de corupţie, şi înlocuit temporar cu preşedintele Congresului, Manuel Merino. Spre deosebire de predecesorii săi, însă, Martin Vizcarra beneficiază de încrederea unei bune părţi a populaţiei. Zeci de mii de peruvieni manifestează considerînd că destituirea lui Vizcarra este rezultatul unui complot şi al faptului că el lupta împotriva corupţiei. Sîmbătă 14 noiembrie, la Lima, manifestaţiile au fost însoţite de violenţe, au fost reprimate de poliţie şi trei persoane şi-au pierdut viaţa.
Martin Vizcarra este succesorul lui Pedro Pablo Kuczynski care s-a aflat în fruntea statului între 2016 şi 2018. Kuczynski a suscitat nemulţumirea populaţiei după ce l-a graţiat pe fostul preşedinte Alberto Fujimori, pe motiv că era bolnav. Ori, s-a dovedit că Fujimori, după ce a ieşit din închisoare, s-a vindecat ca prin miracol.
Ollanta Humala, preşedinte între 2011 şi 2016, a stat în închisoarea timp de 300 de zile după ce s-a dovedit că a primit trei milioane de dolari de la o mare firmă de construcţii braziliană. Alan Garcia, preşedinte între 1985 şi 1990, iar apoi între 2006 şi 2011, s-a sinucis în momentul cînd i s-a arătat mandatul de arestare, tot pentru primire de mită, de la aceeaşi firmă. Iar Alejandro Toledo, preşedinte între 2001 şi 2006, după ce a primit şi el mită în valoarea de 17 milioane de dolari, a scăpat de închisoare fugind în Statele Unite.
Martin Vizcarra a fost destituit de o majoritate parlamentară, fiind acuzat de „incapacitate morală permanentă” precum şi de faptul că ar fi primit 630 000 de dolari mită pe vremea cînd era doar guvernator al unei provincii din sudul ţării.
Cotidianul Le Monde arată că jumătate dintre parlamentarii peruvieni sunt ei înşişi acuzaţi sau anchetaţi pentru corupţie, diverse fraude, iar unii pentru omicid. Aceste tensiuni politice au loc şi pe fondul unei crize economice provocată de pandemie. În Peru au fost recenzate pînă acum 35 000 de decese din cauza coronavirusului. Potrivit unor sondaje, 57 la sută dintre peruvieni au o părere bună despre Vizcarra iar 80 la sută consideră că ar fi trebuit să fie anchetat doar după încheierea mandatului său.