Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Covid Franţa: Preşedintele Macron în dialog cu lumea sportului pentru a evoca criza

macron_sport.jpg

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, la Palatul Elysée, 17 noiembrie 2020, înconjurat, printre altii, de premierul Jean Castex si de Roxana Màràcineanu, ministra francezà a Sporturilor.
Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, la Palatul Elysée, 17 noiembrie 2020, înconjurat, printre altii, de premierul Jean Castex si de Roxana Màràcineanu, ministra francezà a Sporturilor.
Image source: 
LUDOVIC MARIN / AFP

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, s-a întreţinut azi prin videoconferinţă cu reprezentanţii sportului – amator şi profesionist. Un sector grav afectat de restricţiile impuse de epidemia de coronavirus. Ligi şi cluburi în pericol de dispariţie, practicanţi tot mai puţini, spectatori frustraţi – probleme lumii sportului sunt numeroase şi greu de rezolvat în acest context.

Patroni de cluburi sportive, preşedinţi de federaţii, proprietari de săli, producători de echipamente sportive – nimeni nu a lipsit de la videoconferinţa organizată de preşedinţia franceză şi toată lumea aştepta răspunsuri concrete şi veşti bune. Nu prea au venit, nici una, nici alta.

Bernard Laporte, preşedintele Federaţiei franceze de rugby, baschetbalistul Tony Parker, biatlonistul Martin Fourcade, cvintuplu campion olimpic, şi fostul canoist Tony Estanguet, azi preşedinte al Comitetului organizatoric al Olimpiadei de la Paris din 2024, au luat parte printre alţi 15 participanţi la întâlnirea virtuală dintre şeful statului şi lumea sportului, profesionist şi amator.

Un sector în mare criză din cauza epidemiei de coronavirus. Cluburile de amatori sunt închise pentru o perioadă nedeterminată în timp ce profesioniştii joacă fără public, adică în pierdere financiară. Pe scurt, la prima carantină, cea din primăvară, toată lumea a stat acasă, sportivi şi spectatori. Acum, de două săptămâni, de când s-a impus a doua carantină, sportivii amatori stau din nou acasă dar profesioniştii au voie să alerge pe peluze sau parchet însă fără spectatori în tribune, deci fără bani în vistierie. Situaţia care prezice momente grele pe viitor.

Bernard Laporte, care a anunţat marţi că cele două meciuri pe care Franţa le va juca acasă în februarie-martie în cadrul Turneului celor 6 naţiuni de rugby se vor derula cu uşile închise, estimează că «acest lucru echivalează cu pierderi de 34 de milioane de euros, adică o treime din bugetul FFR. Rugby-ul francez e la capătul puterilor» a mai spus Laporte în interviul acordat colegilor de la France Inter.

Preşedintele francez i-a tăiat însă elanul marţi. «Revenirea spectatorilor în tribune nu va avea loc înainte de ianuarie» a declarat Emmanuel Macron. Iar atunci se vor instaura mai întâi «cote-limită de spectatori care vor putea veni la meciuri», a mai insistat liderul de la Elysée.

Tony Parker, altă voce puternică a sportului din Franţa, cvadruplu campion NBA şi patron al unui club de baschet, e şi el îngrijorat şi trage semnalul de alarmă de vreo zece zile încoace. «Dacă continuăm aşa, baschetul din Franţa riscă să moară repede» spune cel poreclit TP.

Trebuie ştiut că baschetul, voleiul, handbalul şi hocheiul sunt cele patru discipline din Franţa care mizează în finanţele lor mai mult pe vânzarea de bilete decât pe drepturile de transmisii televizate.

Guvernul de la Paris se angajase, în cadrtul planului de relansare economică prezentat în septembrie, să aducă un sprijin financiar de 120 milioane de euros pentru sportul profesionist. Sumă nici pe departe suficientă pentru a acoperi toate pierderile. De partea ei, Roxana Mărăcineanu, ministra Sporturilor din Franţa, negociază cu colegul ei de la Economie, Bruno Le Maire, ambii prezenţi la videoconferinţa cu preşedintele, ca să-i scutească pe profesionişti de taxele patronale pe salarii. In fine, serviciile ministerului Sporturilor au calculat că dacă se adună toate ajutoarele, reducerile de taxe, măsurile de şomaj tehnic şi fondurile de solidaritate, sportul a primit în total, de la începutul crizei, circa 4 miliarde de euro.

Marii perdanţi, pentru moment, sunt cluburile de amatori, vreo 300.000 în toată ţara. In lipsă de subvenţii şi de aderenţi – care nu pot practica sportul lor preferat din cauza restricţiilor – o serie de cluburi şi federaţii sunt déjà în prag de faliment. «Peste 6 luni o să fie prea târziu, numeroase cluburi vor dispărea. Planul urgent de finanţare ne trebuie acum. E vital pentru a menţine viaţa asociativă şi e bun pentru moralul oamenilor» afirmă mai mulţi responsabili asociativi sportivi.

Singura veste bună după reuniunea virtuală organizată de Emmanuel Macron în jurul problemelor din sport pe timp de criză sanitară, este că activităţile sportive pentru minori ar putea fi reluate în decembrie, dacă evoluţia epidemiologică este favorabilă. Actualmente, singurii care pot face sport în structurile specializate sunt elevii şi doar în cadrul orelor de educaţie fizică.

Covid Franţa: Preşedintele Macron în dialog cu lumea sportului pentru a evoca criza