Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronică de carte: „Yoga” de Emmanuel Carrère

capture_decran_2020-11-23_a_16.58.33.png

Image source: 
Editions P.O.L.

În Franţa sunt două milioane şase sute de mii de persoane care practică Yoga. Poate că aces interes special explică marele succes avut, din septembrie încoace de un roman intitulat chiar aşa, „Yoga”, scris de Emmanuel Carrère şi apărut la Editura P.O.L. Cartea s-a vîndut pînă acum în aproximativ două sute de mii de exemplare.

Nu ştiu dacă Emmanuel Carrère este foarte iubit de publicul francez dar el este în orice caz foarte prezent în spaţiul cultural cu romanele sale, cu scenariile sale şi chiar cu filmele sale pentru că el nu se teme să-şi asume şi acest rol. Unul din romanele sale de succes, „Mustaţa”, apărut în 1986, a devenit film în 2005, autorul cărţii fiind şi realizatorul peliculei. Cîteva premii importante i-au punctat cariera, precum Renaudot, în 2011, cînd a publicat o carte avînd în centrul ei un om politic rus, Eduard Limonov.

„Yoga” a figurat iniţial şi pe lista favoriţilor de anul acesta pentru premiul Goncourt, numai că… juriul s-a temut de un eventual scandal şi pînă la urmă numele lui Emmanuel Carrère a ieşit din competiţe. Scandalul ar fi putut să izbucnească întrucît în „Yoga” autorul îşi evocă divorţul intervenit chiar la începutul acestui an, dar fosta sa soţie l-a ameninţat că îl dă în judecată dacă diverse detalii despre viaţa lor vor fi meţionate în carte.

În orice caz, Emmanuel Carrère nu are nevoie de premiul Goncourt pentru a-şi vinde cartea, iar parfumul de scandal din jurul acestui roman a fost şi el, poate, un motiv pentru unii cititori de a şi-l procura. Cei care au sperat însă, mai ales în context de pandemie, că şi-ar putea depăşi unele angoase citind această carte, eventual aflînd ceva despre Yoga, probabil că au fost profund dezamăgiţi. „Yoga” este un roman scris la persoana întîia de un autor profund deprimat, total perturbat în viaţa sa de familie şi în cea amoroasă.

Emmanuel Carrère se prezintă oarecum în faţa publicului într-un stil destul de narcisist, cu toate problemele sale personale, precum şi cu toate iluziile sale legate de posibilele remedii. Prima parte a romanului este descrierea unui stagiu de meditaţie de tip Vipassana. Participanţii se trezesc la ora patru şi jumătate dimineaţa, nu au voie să-şi vorbească, petrec ore şi ore în sala de meditaţie sau în plimbări solitare, fără acces la lumea exterioară şi la informaţii. Personajul narator îşi întrerupe însă acest stagiu intensiv de plonjare în propria fiinţă întrucît este solicitat de lumea exterioară: suntem în ianuarie 2015 şi tocmai s-a produs masacrul barbar din redacţia Charlie Hebdo, printre cei ucişi figurînd şi un foarte bun prieten al naratorului…

În următoarele capitole ale cărţii îl urmărim pe narator în tentativele sale de a scăpa de deprimare prin acţiuni umanitare. Il urmărm în Irak, unde îşi propune să realizeze un reportaj, apoi în Grecia, pe insula Leros, unde se ocupă de integrarea unor tineri migranţi. Doldora de reflecţii despre Yin şi Yang, Yoga, Tai Chi şi diverse tehnici de meditaţie, fără prea multă ingeniozitate la nivelul construcţiei, romanul lui Emmanuel Carrère se doreşte ba un jurnal intim, ba o confesiune de om ajuns la capătul puterilor datorită multiplelor sale probleme psihice. Pentru că autorul mai poartă cu el o povară: la vîrsta de 60 de ani el a fost diagnosticat ca bipolar, maladie afectînd în Franţa un milion trei sute de mii de persoane. În această carte găsim deci şi multe interogaţii formulate pe un ton dramatic, cum ar fi aceasta: „Oare toată lumea poate face Yoga? Şi cineva ca mine format din două jumătăţi reprezentînd fiecare inamicul celeilalte”?

Sunt convins că mulţi dintre cititori, ajunşi la capătul romanului „Yoga”, şi-au pus însă o altă întrebare, de exemplu aceasta: „cu ce ne-am ales noi din lamentaţiile lui Emmanuel Carrère?” Sigur, unele dintre reflecţiile sale legate de aspiraţia spre autocunoaştere şi de găsire a unui echilibru interior sunt interesante, ca şi unele informaţii despre diverse şcoli de Yoga şi diverşi maeştri. Personal m-am întrebat însă dacă nu cumva Emmanuel Carrère nu vrea să ne spună cu totul altceva în acest roman: şi anume că Occidentul însuşi este bolnav, sau bipolar, suferind de schizofrenie şi de o prăbuşire iremediabilă în abis. Ori, în faţa unei astfel de catastrofe, nici o tehnică de meditaţie nu mai este eficientă.

„Yoga” mi se pare nu atît povestea unui om deprimat cît metafora incapacităţii unei civilizaţii de a-şi mai furniza oxigen, pervertită fiind, această civilizaţie, de viteză şi de un mod de viaţă competitiv împins pînă la absurd.