Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


30 de ani de RFI, sau… teatru şi jurnalism, aceleaşi concepte dar nu aceleaşi sensuri

Prima mea colaborare la RFI datează din iulie 1990 cînd m-am dus la Festivalul de la Avignon pentru a transmite de acolo cronici de spectacole. Aş putea spune deci că timp de 30 ani am urmărit spectacolul lumii prin ochii mei de scriitor format în România, dar şi prin statutul de jurnalist RFI.

Numeroşi editorialişti recurg la termeni preluaţi din domeniul teatrului pentru a vorbi despre actualitate. De cîte ori nu se vorbeşte despre „scena politică” românească, sau franceză, sau italiană… Fiecare ţară are deci „scena ei politică”, mai calmă sau mai tumultoasă… Si cum scenă fără culise nu se poate, avem şi expresii de genul „culisele diplomaţiei”, sau „culisele vieţii politice”. Întotdeauna mi-a plăcut şi expresia „dincolo de cortină”, mai ales în cazul analiştilor care încearcă să vadă dincolo de fapte, adică să le interpreteze. Este momentul să citez aici o replică din piesa „Cum vă place” de William Shakespeare: „Lumea întreagă este un teatru, iar noi, bărbaţi şi femei, suntem actorii ei. Iar în cursul vieţii noastre jucăm mai multe roluri”.

Ah, cuvîntul rol, atît de nobil în terminologia teatrală, cum poate deveni el sinistru în terminologia politică! De exemplu în expresia „rolul conducător al partidului”, pe care am auzit-o în România pe vremea comunismului pînă la tocire. Dar nu avem şi noi, jurnaliştii, de jucat un rol? Nu îndeplineşte presa, printre altele, şi rolul de contraputere în societate? În ce ne priveşte, în cei treizeci de ani de jurnalism la RFI, noi nu am uitat niciodată acest lucru, iar RFI-ul ne-a oferit un statut de independenţă care ne-a permis să ne asumăm acest rol… Îmi permit aici să vobesc în numele întregii „trupe” de la RFI.   

N-aş vrea să las deoparte cuvîntul actor, atît de des folosit în presă… Se vorbeşte, de exemplu, de „actori sociali” sau de „actori ai vieţii politice”. Întotdeauna m-a tulburat ambivalenţa terminologiei teatrale. Cînd spui de un om politic că „joacă teatru” nu e în nici un caz un elogiu… Sau cînd aflăm că a fost „demascat”, adică obligat să-şi dea jos masca şi eventual să termine cu mascarada…

Cînd un spectacol este bun, deseori spectatorii spun „n-am văzut cum a trecut timpul”. Nici eu nu am văzut cum au trecut cei 30 de ani petrecuţi la RFI, deşi spectacolul lumii nu este întotdeauna demn de aplauze. Iar în prezent, suntem chiar în faţa unei piese atît de absurde, scrise de virusul Covid-19, mai absurdă chiar decît tot ce au scris Eugen Ionescu şi Samuel Beckett…

Si pentru că am vorbit de jurnalism şi terminologie teatrală, brusc mă întreb ce rol să-i dau sufleurului? În multe teatre moderne cuşca sufleurului a dispărut… Eu însă nu mă pot lipsi de sufleur. Pentru mine, sufleurul este propria mea conştiinţă care îmi spune, într-o limbă înţeleasă numai de mine, cum să navighez printre drame şi comedii, piese bune şi piese proaste, actori frumoşi şi actori cinici…

RFI-ul ne-a oferit şi această şansă, nouă tuturor celor care sărbătorim acum 30 de ani de cînd există RFI-România: să navigăm pe scena libertăţii de expresie avînd ca busolă, ca sufleur, propria conştiinţă profesională.