Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / la Chronique bilingue N° 200 : "La plus belle ville du monde" și mamutul de la muzeul Antipa

img_8329.jpg

Toamna la Paris pe timp de pandemie
Toamna la Paris pe timp de pandemie
Image source: 
RFI

Cunoașteți cu toții șlagărul pe care l-a lansat în 1939 Maurice Chevalier și care a devenit un succes mondial : « Paris sera toujours Paris »...

Si vous ne le connaissez pas, vous avez intérêt à le découvrir : par les temps qui courent face bine la moral : « Par précaution on a beau mettre Des croisillons à nos fenêtres / Passer au bleu nos devantures /… On aura beau par des oukases / Nous couper l'veau et même le jazz… / Nous obliger dans nos demeures / A nous coucher tous à onze heures / etc. și totuși Paris sera toujours Paris! / La plus belle ville du monde.

Optimismul cântărețului care sfida restricțiile impuse de declarația de război din septembrie 1939, n-a fost de bun augur : orașul a fost ocupat de armatele germane – mais il est vrai aussi que quelques jours à peine après la capitulation, les cabarets et les théâtres, les cafés et les restaurants, les musées et les magasins ouvraient leurs portes et, pour les gens fortunés du moins, Parisul era cel dinainte chiar dacă panourile stradale erau acum în nemțește.

Nu mai e cazul azi. Nevoit să duc unui editor șpalturile corectate, străbat Parisul c-un document justificativ al deplasării mele în buzunar; care, e drept, nu se mai cheamă ausweiss et il est rédigé en français à croire que nous nous sommes occupés nous-mêmes, cum spunea o glumă din vremurile de „democrație populară”. Străzile mai degrabă pustii, oameni cu mască, diferită de cele de gaz de odinioară dar la fel de deprimante, magazinele de pe Saint Michel închise, restaurantele de asemenea, închise până și faimoasele cafenele care au făcut faima Orașului-lumină, repaire des intellectuels et refuge du bon sens populaire, unde se și mănâncă dar mai ales se bea pe îndelete et l’on cultive à volonté ce bavardage dont l’insouciance rappelle celle des gens qui du haut du pont Mirabeau regardent couler les eaux de l’Histoire.

Paris n’est plus Paris și ce n-a reușit să facă nici măcar războiul face pandemia, virusul cu nume de cometă despre care, în lumea științifică, fiecare are o părere diferită de-a celorlalți. Derutați într-o lume care se dovedește mai puțin rațională decât mașinile noastre inteligente, ceux qui ont en charge notre santé ont trouvé utile, pour sauver nos vies, de nous empêcher de vivre –  enfin, j’exagère : ne îngăduie să ne hrănim, intrezicând însă tot ce nu e „esențial”, începând cu bisericile, librăriile, teatrele, muzeele...

Dovedesc astfel, dacă mai era nevoie, că pentru cei care duc azi destinele societăților liberale l’homme est un animal, un producteur de biens si vous préférez, une bête de somme, qui n’a que des besoins de bête : manger, boire, de préférence de l’eau, dormir dès l’instauration du couvre-feu – și dacă pe ausweissul de care vă vorbeam, redactat de prefectura de poliție cu căsuțe de bifat pentru activitățile care-ți dau voie să ieși din casă, nu e și o rubrică privind activitățile amoroase c’est probablement parce que dans le monde de robots et de machines qui pensent mieux que nous il y a déjà trop de gens et que d’en réduire le nombre serait utile pour stopper la pandémie care ar dispărea definitiv și irevocabil odată cu dispariția ultimului om, soluție logică, radicală cum numai tehnocrația poate născoci.

Ar fi profitabil și din punct de vedere ecologic, în spiritul acestei cruciade moderne duse împotriva oamenilor qui de toute évidence sont les plus gros pollueurs de la planète. Par des mesures radicales, toujours technocratiques, issues de la tête de ces gens supérieurs qui pensent déjà avec une intelligence artificielle, dispărând ca rasă vom lăsa urmașilor noștri roboți, sau poate veniți din asteroidul Covid 19, o planetă curată ca lacrima. Aceștia vor descoperi uimiți un Paris care nu va mai fi Paris și se vor mira privind oasele noastre așa cum ne uităm noi la scheletul de mamut de la muzeul Antipa.

Et pour donner plus de charme à cette vitrine muséale post apocalyptique, je ne doute pas que les muséographes transhumains de demain vor scoate de undeva, dintr-un depozit de vechituri, un gramofon și-o placă de ebonită de 78 de turații : Paris sera toujours Paris, la plus belle ville du monde.