Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Patru poliţişti francezi, acuzaţi de violenţe contra unui producător de muzică, au fost inculpaţi

20201128_155115.jpg

46.000 de persoane (potrivit MAI) au iesit sâmbàtà în stradà, la Paris (133.000 în toatà Franta), pentru a denunta violentele politienesti.
46.000 de persoane (potrivit MAI) au iesit sâmbàtà în stradà, la Paris (133.000 în toatà Franta), pentru a denunta violentele politienesti.
Image source: 
Vasile Damian

Patru poliţişti, acuzaţi că l-ar fi snopit în bătaie pe producătorul Michel Zecler la Paris în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, au fost inculpaţi de justiţie sub acuzaţiile de «violenţă voluntară comisă de persoane cu autoritate publică» şi «fals în declaraţii scrise». Afacerea producătorului molestat de poliţie a electrizat opinia publică, zeci de mii de persoane ieşind sâmbătă în stradă pentru a denunţa violenţele poliţieneşti.

Doi din cei patru poliţişti inculpaţi de justiţie au fost încarceraţi preventiv, ceilalţi doi sunt doar supuşi unui control judiciar.

In centrul scandalului sunt cei trei poliţişti care au intrat peste Michel Zecler în studioul de înregistrare al acestuia şi l-au snopit în bătaie pe motiv că ieşise în stradă fără mască pe faţă. Imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din studio şi publicate de site-ul de informaţii Loosider au provocat indignare naţională, însuşi Emmanuel Macron evocând «ruşinea» sa când le-a vizionat. Preşedintele Franţei l-a sunat dealtfel sâmbătă la telefon pe Michel Zecler, producătorul bătut la sânge de cei trei poliţişti.

Al patrulea membru al forţelor de ordine inculpat este cel care, din exterior, se presupune că a aruncat în studioul unde avea loc agresiunea o grenadă lacrimogenă, gest periculos şi mai ales contrar legii. El este acuzat de «violenţă voluntară» asupra lui Michel Zecler dar şi a celor 9 tineri care se mai aflau în subsolul studioului pentru o înregistrare muzicală. Primii trei poliţişti, cei care l-au bătut pe Michel Zecler, au fost inculpaţi sub acuzaţiile de «violenţă voluntară comisă de persoane cu autoritate publică» şi «fals în declaraţii scrise» întrucât ar fi minţit în redactarea procesului-verbal.

Pentru a-şi explica violenţele contra producătorului, poliţiştii au afirmat că acesta ar fi încercat să le smulgă armele din dotare. O informaţie pentru moment neconfirmată şi care va fi probabil în centrul anchetei pentru a determina contextul exact în care s-a derulat violenta interpelare. Cei trei acuzaţi au precizat de asemenea în cursul interogatoriului că «au fost panicaţi de locul strâmt în care se aflau şi de faptul că nu reuşeau să-l stăpânească, să-l imobilizeze pe Michel Zecler», lucru care i-a împins să-l lovească cu brutalitate pe acesta din urmă. Potrivit procurorului din Paris, cei trei au recunoscut dealtfel că «loviturile lor nu erau justificate şi că au acţionat sub efectul fricii».

In fine, poliţiştii inculpaţi sunt de asemenea acuzaţi că în timpul interpelării l-au calificat de mai multe ori pe Michel Zecler, bărbat de culoare, drept «negru împuţit», insultă rasistă pe care poliţiştii o contestă dar care este confirmată de unul dintre tinerii aflaţi în studio, în spatele uşii care duce la subsol.

Reamintim că cei 4 poliţişti puşi în cauză – cu vârstele cuprinse în,tre 23 şi 44 de ani - au fost suspendaţi încă de joi de Gérald Darmanin. Ministrul de Interne i-a acuzat că «au pătat uniforma Republicii». Oficialul francez este şi el audiat azi de membri comisiei de legi din Parlament.