Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronică de carte: "L’Anomalie" de Hervé Le Tellier, premiul Goncourt pe 2020

capture_decran_2020-11-30_a_15.37.58.png

Image source: 
Editions Gallimard

Premiul Goncourt recompensează anul acesta un roman al cărui titlu, L’Anomalie, captează ceva din ceea ce trăieşte în prezent întreaga umanitate. Autorul cărţii, Hervé Le Tellier, în vîrstă de 63 de ani, a mai scris încă 22 de cărţi dintre care 7 romane, şi are la activ şi o lungă carieră de jurnalist, printre altele la revista Charlie Hebdo. Apărut la editura Gallimard, romanul L’Anomalie are acum toate şansele de a se vinde în cîteva sute de mii de exemplare, mai ales că începînd cu data de sîmbătă 28 noiembrie s-au redeschis librăriile în Franţa după o perioada de carantină decretată pe 30 octombrie.

Hervé Le Tellier şi-a scris romanul înainte de izbucnirea epidemiei, dar probabil că va fi acum citit de multă lume prin prisma acestei experienţe inedite trăită de întregul glob terestru. Spun acest lucru întrucît şi în romanul scriitorului francez avem de-a face cu o situaţie specială de natură să perturbe întreaga umanitate: la un moment dat, în urma unor zboruri cu avionul, unii pasageri se trezesc dedublaţi.

Romanul începe într-un stil amintind de literatura ştiinţifico-fantastică, de cea poliţistă şi de cea de aventuri. Pasagerii unui zbor Paris - New York, la trei luni după respectiva călătorie, sunt căutaţi de poliţie sau de agenţi secreţi pentru a fi interogaţi în legătură cu ceea ce li s-a întîmplat în cursul traversării Atlanticului. În jur de zece personaje sunt creionate mai insistent: o avocată, un scriitor, un ucigaş „profesionist”, un cîntăreţ nigerian de muzică pop… Hervé Le Tellier este un veritabil maestru al suspansului, iar cartea sa este scrisă oarecum şi într-o manieră cinematografică. Foarte repede avem impresia că urmărim episoadele unui serial sau că am fost aspiraţi în curba dramatică a unui film astfel gradat încît la fiecare zece sau cincisprezece minute să ne surprindă cu un „viraj” narativ de 90 de grade.

Prima mare surprinză vine după aproximativ 40 de pagini cînd aflăm din ce cauză respectivii pasageri sunt anchetaţi: avionul lor a mai aterizat o dată la New York. Din această anomalie se naşte de fapt întreaga poveste. Cititorul, tot mai febril, află că primul zbor cu numărul 006 din luna martie a avut de înfruntat turbulenţe serioase înainte de aterizare. Exact acelaşi zbor, cu aceiaşi piloţi şi aceiaşi pasageri, apare însă din neant în luna iunie şi cere permisiunea de a ateriza tot la New York. Evenimentele descrise de Hervé Le Tellier pornind de la această anomalie, oarecum amuzantă, încep să ia însă o turnură de fabulă filozofică. Al doilea zbor 006 este deturnat de autorităţile americane pe o bază militară iar echipajul şi pasagerii sunt obligaţi să intre într-un fel de „carantină” pentru elucidarea anomaliei. Cum de s-a putut dedubla zborul 006? Să fi fost tot din cauza turbulenţelor? Să se fi produs un fenomen meteorologic necunoscut pînă atunci pe planetă iar zona de turbulenţe traversată de avion să fi devenit un fel de „fotocopioză”?

Autorităţile americane, asociate cu cele franceze, precum şi cu tot felul de experţi, încearcă să găsească un răspuns. Sunt asociaţi la această reflecţie şi oameni de ştiinţă, şi filozofi, şi reprezentanţi au tuturor cultelor religioase… Mărturisesc că romanul se citeşte cu o agreabilă aviditate. Odată îmbarcat ca lector în această poveste nu mai laşi cartea din mînă, ba chiar mai mult, începi să emiţi ipoteze personale pentru a găsi chei la diversele enigme. Iar autorul se amuză sugerînd tot felul de piste, dintre care unele sunt cu siguranţă false, sau ne atrag într-un fel de labirint. Aflăm, de exemplu, că un scriitor pe nume Victor Miesel care s-a aflat în zborul din martie s-a sinucis între timp după ce a scris un roman enigmatic intitulat… „Anomalia”. Iar cîntăreţul nigerian, între luna martie şi iunie, a devenit o vedetă planetară din cauza unui cîntec de mare succes.

Un adevărat deliciu narativ sunt paginile în care pasageri ai zborului din iunie sunt puşi faţă în faţă cu ei înşişi în versiunea lor iniţială din martie… Scriitorul Victor Miesel Iunie descoperă cu stupoare că Victor Miesel Martie s-a sinucis şi pretinde că nu avea nici un motiv să o facă.

N-aş vrea să povestesc chiar tot ce se întîmplă în acest roman, în speranţa că foarte repede el va ajunge şi la cititorii din România. Iată însă încă două „viraje narative” de 180 de grade: lucrurile se complică şi mai mult cînd „fotocopioza” cosmică trimite un al treilea zbor 006 spre New York, iar una din explicaţiile legate de anomalie te lasă perplex. De fapt, după lungi încercări de înţelegere raţională a anomaliei, cea mai plauzibilă explicaţie sună cam aşa: şi dacă noi, oamenii, nu suntem decît nişte programe informaţionale? Altfel spus, cineva ne-a programat ca să vadă cum evoluăm în diverse situaţii, ba chiar ne-a programat astfel încît într-o bună zi să începem noi să programăm jocuri cu forme de inteligenţă artificială, şi să ne dăm noi înşine seama că suntem nişte programe…

În acest moment al cărţii cititorul începe chiar să se neliniştească şi tot aici se află şi elementul de fabulă filozofică amintit mai sus. Scrisă aproape ca un scenariu pentru un blockbuster hollywoodian, L’Anomalie este de fapt o carte despre angoasele existenţiale ale omului contemporan, el însuşi dedublat între ceea ce este şi între ceea ce vrea să fie. Un om tot mai des aspirat de o lume virtuală în care se simte bine, lume devenită a doua sa realitate, dacă nu cumva singura care îl satisface.