Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica pariziană: febrilitate literară şi editorială în acest final de an

capture_decran_2020-12-01_a_19.36.47.png

Librăriile redeschise în Franţa...
Librăriile redeschise în Franţa...
Image source: 
AP - Michel Spingler

În Franţa, greu încercată de pandemie, s-au redeschis pe 28 noiembrie librăriile, după o lună de carantină. Între timp au fost anunţate şi principalele primii literare. Viaţa culturală revine treptat la normal, o a doua etapă fiind aşteptată pe 15 decembrie cînd se vor deschide, dacă totul merge bine din punct de vedere sanitar, teatrele şi cinematografele. Vom evoca în mod special premiile literare din Franţa, foarte numeroase, şi impactul lor substanţial asupra vînzărilor de carte.

Editorii, librarii, autorii precum şi iubitorii de literatură răsuflă în prezent uşuraţi: librăriile s-au redeschis, marile premii au fost anunţate, cei avizi să citească o carte bună care să fie şi o „o valoare sigură” au de unde alege. Cartea este şi principalul cadou de Crăciun în Franţa, aşa că foarte probabil mii de francezi vor primi sub brad romanul „L’Anomalie” de Hervé Le Tellier, apărut la Editura Gallimard, recompensat anul acesta cu premiul Goncourt.

În ce priveşte valoarea în bani a acestor premii, situaţiile sunt foarte diferite. Faţă de premiul Nobel pentru literatură care înseamnă 900 000 de euro, cel mai important premiu literar francez, Goncourt, îi aduce în mod direct autorului un modest cec de 10 euro… Pentru cîştigătorul premiului Goncourt banii vin însă mai tîrziu din vînzări, şi se ştie că în general un roman recompensat cu acest premiu se vinde în medie în 345 000 de exemplare.

Marele Premiu pentru roman al Academiei franceze înseamnă un cec de 10 000 de euro, iar premiul Medicis înseamnă un cec de 686 de euro. Iar premii precum Renaudot, Interallié sunt strict onorifice, fără bani, decît cei pe care îi obţine ulterior autorul din vînzări.

În acestă lună decembrie, un scriitor deţinător al unui premiu are însă şansa enormă de atrage atenţia marelui public. Anul trecut, de exemplu, Nicolas Mathieu a primit premiul Goncourt pentru un roman social intitulat „Şi copiii lor după ei”. Pînă la anunţarea premiului, romanul s-a vîndut în 15 000 de exemplare. După ce a fost recompensat cu mult rîvnitul Goncourt, romanul s-a vîndut în alte 375 000 de exemplare. În mod paradoxal, însă, premiul care aduce cele mai multe vînzări nu este acest Goncourt al lumii literare, ci premiul Goncourt oferit de liceeni. În medie, romanul desemnat de liceeni ca fiind cel mai bun se vinde în medie în 395 000 de exemplare.  

Cîteva cuvinte acum despre premiul Renaudot, decernat în ceeaşi zi cu premiul Goncourt, pe 30 noiembrie. Anul acesta premiul Renaudot îi revine scriitoarei Marie-Hélène Lafon pentru un roman intitulat „Histoire du fils” (Povestea fiului) apărut la Editura Buchet Chastel. În vîrstă de 58 de ani, Marie-Hélène Lafon este mai puţin cunoscută de marele public deşi a scris alte 13 romane. În „Povestea fiului” avem un personaj, André, care nu-şi cunoaşte tatăl dar care va descoperi un secret de familie într-un context narativ larg: acţiunea romanului începe în 1908 şi se încheie în 2008.

Presa franceză evocă în aceste zile multe titluri de succes, pentru că premiile literare importante sunt cam în număr de 20, iar cela mai puţin importante de ordinul sutelor… Agenţia France Presse mi-a atrasa atenţia însă cu două cărţi care nu se vînd… Ele sunt însă scrise de doi foşti preşedinţi, unul de dreapta şi altul de stînga. Valéry Giscard d’Estaing, în vîrstă de 94 de ani,  şi-a publicat pe 5 noiembrie cel de-al cincilea roman, intitulat „Loin du bruit du monde” (Departe de tumultul lumii). Iar fostul peşedinte socialist François Hollande, în vîrstă de 66 de ani, şi-a pus numele pe un album de benzi desenate, o carte concepută cu scop didactic pentru a le explica tinerilor ce este statul. Nici una din aceste cărţi nu a atras atenţia presei, dovadă că nu este suficient să fii un fost preşedinte ca să ai succes de librărie, deşi cartea lui François Hollande s-a vîndut totuşi din februarie încoace în 20 000 de exemplare.

Mai incitant din punct de vedere mediatic este însă că fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, el a avut ceva mai mult succes cu o carte de memorialistică apărută în luna iulie, intitulată „Le Temps des tempêtes” (Timpul furtunilor) care s-a vîndut în 235 000 de exemplare.

Închei semnalînd cartea fostului preşedinte american Barack Obama, „Une terre promise” (Pămîntul făgăduinţei) apărută la jumătatea lunii noiembrie în 24 de limbi, inclusiv în limba franceză. Cartea s-a instalat repede în topul vînzărilor, Editura Fayard a tipărit-o în 180 000 de exemplare şi după doar zece zile 50 000 de exemplare erau vîndute.