Cronica pariziană: Valéry Giscard d’Estaing, preşedintele căruia Parisul îi datorează Muzeul Orsay

Nu este deci exclus ca pe viitor să fie rebotezat acest loc prestigios şi publicul să-l numească pur şi simplu Muzeul Giscard, tot aşa cum noii Biblioteci naţionale i se spune Biblioteca Mitterrand, sau cum Muzeului de arte primare situat pe Quai Branly i se spune Muzeul Jacques Chirac.

Cotidianul Le Monde observa că aproape toţi preşedinţii francezi de după război şi-au legat numele de cîte un mare edificiu, sau ulterior numele lor a fost asociat unei mari realizări culturale sau edilitare. Cel mai mare aeroport parizian, cel din localitatea Roissy, poartă numele lui Charles de Gaulle. Unul dintre cele mai vizitate muzee din Franţa şi din lume este Centrul de artă contemporană Georges Pompidou.

De notat însă că lui Georges Pompidou, care a fost preşedinte al Franţei între 1969 şi 1974 i se aduc şi unele reproşuri la Paris. Parizienii nu au fost chiar entuziasmaţi cînd Pompidou a ordonat demolarea vechii gări Montparnasse şi contruirea, pe locul respectiv, a actualului Turn Montparnasse, înalt de 209 metri şi avînd 57 de etaje. Timp de 40 de ani el a fost cel mai înalt imobil din Franţa. Preşedintele Georges Pompidou a dorit să doteze Parisul cu infrastructuri moderne, un astfel de exemplu fiind întregul ansamblu din Montparnasse, turnul, centrul comercial de la baza sa şi noua gară… Bineînţeles, au fost şi nostalgici care au protestat împotriva desfigurării cartierului, dar la acea oră elanul modernist s-a impus…

Şi gara Orsay, construită în 1900 de arhitectul Victor Laroux, o clădire purtînd amprenta arhitecturală a epocii numită la belle époque, risca să fie demolată. Exista un proiect, moştenit din anii cînd Georges Pompidou fusese preşedinte, de construire, în locul respectiv, a unui hotel cu 800 de camere, cu un parking la parter… Dar Valéry Giscard d’Estaing, devenit preşedinte în 1974 s-a opus. Gurile rele spun că el voia să frîneze puţin elanul contructor al gaulliştilor. În acelaşi timp însă el era ataşat patrimoniului francez. Între 1974 şi 1981, cît a fost preşedinte, Valéry Giscard d’Estaing nu a pus un mare accent pe cultură, ba chiar a redus bugetul alocat culturii iar Ministerul culturii a fost retrogradat la statut de secretariat de stat.

Din codul său genetic al strămoşilor săi, mari burghezi, făcea parte însă instinctul de protejare şi transmitere a patrimoniului. Aşa se face că monumentala gara Orsay a fost salvată pentru a deveni muzeu. În paralel, Valéry Giscard d’Estaing a iniţiat dispozitive pentru restauarea şi protejarea altor edificii, cum ar fi Castelul de la Versailles, cel de la Fontainbeau sau cel de la Compiègne.

Ironia soartei este că noul muzeu al impresionismului Orsay a fost inaugurat în timpul mandatului exercitat de François Mitterrand, marele adversar al lui Valéry Giscard d’Estaing. Socialistul François Mitterrand este şi preşedintele care, la ora instalării sale la Palatul Elysée, unde a rămas timp de 14 ani, a dublat bugetul pentru cultură, iar Ministerul Culturii a fost restabilit.

În mod ciudat, Valéry Giscard d’Estaing a rămas în memoria colectivă ca un om modern care nu a iubit însă arta modernă. El devenit membru al Academiei franceze, a fost un om de o mare cultură, a scris cinci romane, dar marii iubitori de literatură, în sens pasional, rămîn, printre preşedinţii postbelici ai Franţei, Georges Pompidou şi François Mitterrand.

De numele lui Valéry Giscard d’Estaing, ca operă culturală, rămîne legat crearea parcului Vulcania, din regiunea sa natală, Auvergne. După ce a pierdut prezidenţialele din 1981 în favoarea lui François Mitterrand, Valéry Giscard d’Estaing s-a lansat în politica regională şi a fost timp de 18 ani preşedinte al Consiliului regional din Auvergne. Vulcania este un centru de cultură ştiinţifică legat de vulcani inaugurat în 2002, dar căruia nu i-a mers chiar foarte bine la nivel de frecventare turistică. Cine ajunge însă în zona respectivă îşi dă seama că fostul preşedinte Valéry Giscard d’Estaing a avut o intuiţie bună, în regiunea Auvergne pot fi vizitaţi 80 de vulcani stinşi, un veritabil spectacol al misterelor tectonice şi al istoriei formării scoarţei terestre.