Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: Covid-19 este mult mai grav decât o gripă sezonieră

Personal medical poarta masti si îmbracaminte de protectie la unitatea de pneumologie de la Spitalul din Vannes unde sunt tratati pacienti ce au Covid-19, Franta, 20 martie 2020.

Covid-19 a făcut de trei ori mai multe decese decât a fost cazul pentru bolnavii de gripă sezonieră – o arată un studiu pentru care au fost comparate cele două categorii de bolnavi. Este cea mai amplă cercetare realizată până acum în acest sens.

Cercetarea a fost publicată în The Lancet Respiratory Medicine. Studiul a comparat 135.000 de pacienţi francezi dintre care 90.000 spitalizaţi pentru Covid-19 în lunile martie şi aprilie şi aproape 46.000 de pacienţi internaţi din cauza gripei sezoniere, între decembrie 2018 şi februarie 2019.

Ancheta observă că de trei ori mai multe persoane au murit în spital din cauza Covid-19 decât a fost cazul pentru pacienţii bolnavi de gripă sezonieră.  

Aproape 17% dintre cei cu coronavirus au murit – adică 15.000 din 90.000 de bolnavi. Iar în rândul bolnavilor de gripă sezonieră şi-au pierdut viaţa mai puţin de 6 procente -  adică 2 600 de decese la aproape 46.000 de bolnavi.

Este cea mai amplă cercetare realizată până acum în care sunt comparate aceste două categorii de bolnavi.

Una dintre autoarele studiului, Catherine Quantin, cercetoare de la Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetare Medicală – INSERM este de părere că rezultatele studiului sunt totuşi interesante dat fiind că gripa sezonieră din iarna 2018 -2019 a fost cea mai gravă din ultimii cinci ani din Franţa, ca număr de morţi.

Studiul arată şi că pacienţii spitalizaţi de Covid-19 au fost în mare parte admişi în Terapie Intensivă : 16% dintre cei cu Covid-19 au fost cazuri grave şi au beneficiat de servicii de ATI comparativ cu aproape 11% dintre cei bolnavi de gripa sezonieră.

Iar cei cuCovid-19 au stat mai mult în spital decât cei cu gripa sezonieră – 15 zile comparativ cu 8 zile.

În schimb, au fost mai puţini copii şi adolescenţi spitalizaţi de Covid-19 comparativ cu gripa sezonieră. Au murit în perioada analizată trei copii ce aveau sub 5 ani din cauza Covid iar 13 micuţi de gripă sezonieră.

Toate datele folosite în studiu provin de la spitale atât publice cât şi private.

Autorii studiului notează însă că poate exista o limită a studiului lor. Si anume: politicile de testare a gripei sezoniere variază de la un spital la altul în timp ce pentru Covid-19 există un protocol standard iar ca urmare poate fi subestimat numărul bolnavilor spitalizaţi pentru gripă sezonieră. În plus, gripa din iarna lui 2018 – 2019 nu poate fi declarată reprezentativă dintre toate sezoanele ca număr de decese.